***

 Oul dogmatic - Ion Barbu

E dat acestui trist norod

Și oul sterp ca de mâncare,

Dar viul ou, la vârf cu plod,

Făcut e să-l privim la soare !

Cum lumea veche, în cleștar,

Înoată, în subțire var,

Nevinovatul, noul ou,

Palat de nuntă și cavou.

Din trei atlazuri e culcușul

În care doarme nins albușul

Atât de galeș, de închis,

Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul ?

De foarte sus

Din polul plus

De unde glodul

Pământurilor n-a ajuns

Acordă lin

Și masculin

Albușului în hialin :

Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,

Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?

Precum atunci, și azi -- întocma :

Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolți pe Sfântul Duh

Veghind vii ape fără stuh,

Acest ou -- simbol ți-l aduc,

Om șters, uituc.

Nu oul roșu.

Om fără sat și om nerod,

Un ou cu plod

Îti vreau plocon, acum de Paște :

Îl urcă -- în soare și cunoaște !

*

Și mai ales te înfioară

De acel galben icusar,

Ceasornic fără minutar

Ce singur scrie când să moară

Și ou și lume. Te-înfioară

De ceasul, galben necesar...

A morții frunte -- acolo-i toată.

În gălbenuș,

Să roadă spornicul albuș,

Durata-înscrie-în noi o roată.

Întocma -- dogma.

*

Încă o dată :

E Oul celui sterp la fel,

Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.

Si nici la closcă să nu-l pui !

Îl lasă -- în pacea -- întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,

Si sfânt, doar nunta, începutul.

Ion Barbu (pseudonimul lui Dan Barbilian; n. 19 martie 1895, Câmpulung, Muscel, România – d. 11 august 1961, București, România) a fost un poet și matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian.

A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc, fiind, de asemenea participant la avangarda artistică românească, dar și un afiliat al gândirismului.

Poezia Oul dogmatic, aparţinând liricii ermetice, a fost scrisă în „Ajunul Paştilor 1925” şi publicată în revista „Cetatea literară” (1926),  fiind apoi inclusă în ciclul „Uvedenrode” din volumul „Joc secund” (1930)