***

 Jurnal de bord - Ștefan Augustin Doinaș

Să nu vorbim de cei care-au sărit

din luntre, ca s-ajungă mai devreme

la țărm: sunt niște diletanți ai morții...

Noi însă, pasagerii cu vocație,

ne îndeletnicim cu diferite

afaceri, dintre care cea mai bună

e creșterea. Da: creștem, devenind

tot mai flămânzi de nemurire. Unii

se și realizează. Ce plăcere

să-i vezi crescându-și numele în lemnul

de pin al luntrii!... Unii dintre ei

păzesc copiii - să nu joace rișca.

Alții s-au instalat, cuminți, la pupă

și studiază dârele. Există

chiar mâncători de ciocârlii, al căror

gâtlej o să le supraviețuiască.

Dar cei mai mulți își schimbă-ntruna locul

împrumutându-și sculele, în tranșă.

Când câte unul strigă: "Hei, luntrașe!",

ecoul îi răspunde leneș: "Doarme...";

Dar asta este o poveste-n care

mulți nu mai cred. În general, n-avem

nici paraziți, nici boli molipsitoare.

(Idei există, însă nu fac pui.)

Un singur lucru ne îngrijorează

(dar cei ce-l spun sunt aruncați în apă):

de-atât amar de vreme n-am primit

nici un mesaj - un porumbel, o trâmba -

ca semn că vom vedea curând uscatul.

(Telegrafistul a murit, și nimeni

nu-și amintește alfabetul Morse.)

Să fi greșit direcția?... Nu cred:

curentul bate-n dunga luntrii noastre,

iar soarele-apucând ne-arată locul

de naștere al peștilor cu aripi.

Cât mai avem până acolo? Unii

susțin că, peste câtva timp, vom trece

Meridianul Lunii, ajungând

pe-o mare care curge dedesubtul

acesteia, de unde vom vedea

pe cer cum navighează umbra noastră.

E ora mesei. Se aud țipând

cei care-aleși prin tragere la sorți

(cu zaruri măsluite!) vor fi astăzi

excluși de la festin: sunt bucătarii...

Ștefan Augustin Doinaș (n. Ștefan Popa, n. 26 aprilie 1922, Cherechiu, Arad, România – d. 25 mai 2002, București, România) a fost un poet, ese ist, traducător, deținut politic, academician....