duminică, 11 august 2024

***

 Cățelușul șchiop - Elena Farago


Eu am numai trei picioare,

Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,

Râd când mă-ntâlnesc copiii,

Şi mă cheamă „cuciu şchiop”.


Fraţii mei ceilalţi se joacă

Cu copiii toţi, dar eu

Nu pot alerga ca dânşii,

Că sunt şchiop şi cad mereu!


Şi stau singur toata ziua

Şi plâng mult când mă gândesc

Că tot şchiop voi fi de-acuma

Şi tot trist am să trăiesc.


Şi când mă gândesc ce bine

M-aş juca şi eu acum,

Şi-aş lătra şi eu din poartă

La copiii de pe drum!


Cât sunt de frumoşi copiii

Cei cuminţi, şi cât de mult

Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,

Să mă joc şi să-i ascult!


Dar copiii răi la suflet

Sunt urâţi, precum e-acel

Care m-a şchiopat pe mine,

Şi nu-i pot iubi defel…


 M-a lovit din răutate

Cu o piatră în picior,

Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,

De credeam că am să mor…


Acum vine şi-mi dă zahăr

Şi ar vrea să-mi fie bun,

Şi-aş putea să-l muşc odată

De picior, să mă răzbun,

 

Dar îl las aşa, să vadă

Răul, că un biet căţel

Are inima mai bună

Decât a avut-o el.


Elena Farago (n. 29 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova) a fost o poetă română care a compus poezii pentru copii. Creațiile cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Clo șca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 CALENDARUL ZILEI– 6 noiembrie                  "O idee trebuie s-o iubeşti întocmai ca pe o femeie.                   Să fii fericit o...