***

 Astăzi amintim și un vestit lăutar, pe Barbu Lăutaru (pseudonimul lui Vasile Barbu, n. 1780, Mereni, Anenii Noi, (azi în Republica Moldova) – d. august 1858, Iași, Moldova), a fost un cântăreț și cobzar român, de etnie romă.

Barbu Lăutaru s-a bucurat de o faimă devenită legendară, urmaș al unei vechi familii de lăutari. Staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, Barbu Lăutaru a fost unul dintre acei mari cântăreți populari români care, prin creația și felul lor de interpretare, au contribuit la formarea și îmbogățirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanței ruse și elemente occidentale.

A stârnit admirația lui Franz Liszt cu prilejul trecerii acestuia prin Moldova, în iarna anului 1847, la Iași. Săptămânalul francez „La Vie parisienne” relata în 1874 că, cu ocazia vizitei, Barbu Lăutaru a reprodus o improvizație de-a lui Franz Liszt la o primă audiție, când compozitorul maghiar a făcut un popas la conacul vistiernicului Alecu Balș.

Cu ocazia unor săpături efectuate în anul 1968 la biserica "Sf. Ioan Gură de Aur - Zlataust” din municipiul Iași, s-a descoperit lângă zidul de nord al bisericii, mormântul celebrului cântăreț și cobzar.

Lăutarul - Virgil Carianopol

Nu ştiu cine-a spus odată

după multă chibzuială

că doar vinul mai păstrează

câte-un strop de îndrăzneală.

După nu ştiu câte sticle

am chemat şi lăutarul.

Mă zărise mai de vreme,

și-mi dădea ocol tâlharul.

- Alte cântece, bătrâne,

nu cunoşti să fie zise?

- Tinere ba ştiu destule

dar sunt toate interzise!

L-am târât cu mine-n casa

cu pridvoarele bătrâne

și-am strigat ca unui frate:

- Zi-i "Deşteaptă-te române!”

Au urmat „Pe-al nostru steag”

„Doina”, cântece amară

și târziu plângând pe coarde

cântece şi despre ţară.

La sfârşit, vrând să-i plătesc

mi-a şoptit printre suspine:

- Tinere, nu mă mâhni,

am cântat şi pentru mine!”

(În  imagine Barbu Lăutaru de Iosif Iser)