***

 PROVERBE LA BOTUL CALULUI

Dintotdeauna mare și mult ajutor a fost calul pentru om. I-a dus arătura și i-a tras trăsura; i-a apărat țara, i-a cărat povara; i-a purtat graba și i-a muncit degeaba. Cum să nu i se cuvină și acestui credincios și răbdător prieten măcar câteva proverbe încrustate în folclorul românesc?

 Mai cu seamă că „ voinicul, când e călare, vitejia i-e mai mare” chiar dacă „ voinic tânăr, cal bătrân, greu se-ngăduie la drum”. „ Calul bătrân cu greu se învață la ham”. Altfel, „ voinicelul fără cal, e ca peștele pe mal”, însă „decât cal slab, mai bine pe jos”. 

Dar de aici, gusturile se diferențiază dramatic, pentru că una este să ai „ cal bătrân cu chinga roșie”, alta să te poarte un „ cal bun și frumos, dar cam beșânos”. Se zice „ calu-i gândul omului”, dar degeaba e „cal bun și învățat, dar rău călăreț l-a încălecat”! Ori „ calul bun și nevasta frumoasă îți pun capul”, pe când „ cal verde și grec cuminte nu s-a văzut”.

 „ Calul bun din grajd se vinde și mai bun preț pe el prinde” când „calul bun se laudă singur în coșare”. Oricât ai „ bate șaua să priceapă iapa”,„calul de dar nu se caută la dinți”, că ajungi „ unde a dus mutu iapa, surdul roata și călugărul baba” și „ de cel călare să nu-ți fie milă când îi atârnă picioarele”. Dar „decât orb și călare, mai bine șchiop și pe jos”. 

Numai că „ și dintr-o iapă ursărească poate ieși o dată un armăsar boieresc”, după cum „ și măgarul se vinde tot în oborul armăsarilor”. Nu-i vorbă, că și „ armăsarul când îmbătrânește ajunge la râșniță”. „ Moare calul, îi rămâne șaua, moare omul, îi rămâne numele”!

                                                     Casia n Balabasciu