***

 Cunoscutul restaurant Monte Carlo, găzduit de Cișmigiul atât de drag bucureștenilor, a fost construit la începutul secolului XX, în stil neoromânesc, după planurile arhitectului Ion Mincu.

Deși în plin centrul Capitalei, inconfundabilul stil tradițional brâncovenesc, grădina de vară, precum și lacul dimprejur, aduceau localului o frumusețe încântătoare. „Când intri în Cișmigiu ai impresia netă, precisă, definitivă, că ești la mulți kilometri depărtare de București, undeva într-un parc izolat și sub cer. Nu s-aud tramvaiele, nu este praf, nu se văd automobilele. (...) Cerul este larg și vesel și sus și se vede în lac, tremurând... Lacul! Întins și mat și cu ramnificații și cu un joc de ape drept la mijloc. Alături, restaurantul Monte Carlo, pe apă ca la Veneția, cu miros de mititei și cu muzică. (...) Și e frumos, pentru că e pitoresc; și e vesel, pentru că e românesc”.

În zilele senine de vară, construcția arhitectului Mincu se oglindea mândră în apa dimprejur, pe care alunecau bărcile și nelipsitele rățuște. „Restaurantul Monte Carlo, clădire plină de farmec, cu fațadă cu coloane și arcade, cu tun și cu acoperiș înalt de țiglă extrem de sofisticat, avea și un un podeț, sau un mic ponton până la o mică platformă-insulă, unde era un pavilion central înconjurat de mese cu umbrele”.

Spre deosebire de celelalte localuri din Cișmigiu, Monte Carlo era cunoscut ca loc de întrunire al burgheziei bucureștene, care după obișnuitele plimbări prin parc, se retrăgea la mesele din apropierea lacului, petrecându-și timpul servind cafea și discutând, după moda vremii, subiectele de interes ale zilei. „La Monte Carlo nu erau ospătari cu șorțuri mototolite, ci chelneri cu jiletci în dungi; vinul nu se bea de la butoi, ci întotdeauna la sticlă, iar berea era de la Opler; în timp ce peștele mărunt servit prăjit înaintea fripturilor era substituit de entrée-uri savante precum vol-au-vent sau pește în aspic. Pătrunseseră și felurite mirodenii orientale cu care erau gătite garniturile din orez, în timp ce țoiul de țuică de Muscel se preschimba în flûte à Champagne”.

Clădirea inițială a restaurantului a durat până în timpul Primului Război Mondial, când, din păcate, un puternic incediu a distrus-o în totalitate. Însă, „în 1926, un anume Partenie o reclădește, aceasta putând găzdui chiar și 400 de mese, iar consumatorii erau delectați de muzica unor tarafuri celebre în perioadă. Dimineața, localul era vizitat de elevii mai nonconformiști de la Liceul Lazăr, dornici de un lapte bătut sau de o prăjitură bună”.

Nici această construcție nu a durat însă foarte mult, astfel, de-a lungul timpului, clădirea restaurantului Monte Carlo a fost refăcută de mai multe ori. Cu toate că lemnul regăsit în construcția inițială a fost înlocuit ulterior de cărămidă, beton sau marmură, aspectul localului se dorește a fi cât mai aproape de viziunea marelui arhitect Mincu !

Foto: Restaurantul Monte Carlo, 1921, Sursă: Florin Mardale, „București: o poveste ilustrată (1918-1947)