$$$

 GIULGIUL DE LA TORINO

De secole, giulgiul de la Torino constituie obiectul unor aprinse controverse. Mulţi creştini cred că este pânza în care a fost învelit Mântuitorul când a fost coborât de pe cruce. Scepticii spun că ar fi un fals rafinat.

Provenienţa giulgiului nu este pe deplin elucidată. După unele surse istorice, giulgiul ar fi fost dus de la Ierusalim, după îngroparea lui Iisus, regelui Abgar din Edessa (azi: Urfa, Turcia), care l-ar fi ascuns într-un zid al cetăţii. În secolul 6 ar fi fost redescoperit, iar în anul 944 ar fi fost dus de la Edessa în capitala imperială Constantinopol, de unde cruciaţii l-ar fi furat în timpul Cruciadei a patra și l-ar fi dus în anul 1204 în Franța.

Prima prezentare publică a giulgiului în Europa a avut loc în anul 1357 la Lirey (Franța). Icoanele cu Iisus apărute după secolul 6 și răspândite în toată lumea se aseamănă cu chipul imprimat pe giulgiu. Mai târziu, acesta a fost donat casei princiare de Savoya (Franța). În anul 1578, giulgiul a fost dat Domului din Torino, rămânând totuşi proprietatea familiei de Savoya. În martie 1883, după decesul regelui italian Umberto de Savoya, giulgiul a intrat în posesia Vaticanului, cu condiţia păstrării sale în continuare în relicvariul Domului din Torino.

Un raport de medicină legală publicat în anii 1970 în SUA, înaintea analizelor din 1978, a constatat următoarele: din punct de vedere anatomic (indiferent de felul cum au luat naştere) amprentele nu sunt false. Patologic și fiziologic, ele corespund unor detalii care în urmă cu 150 ani nu puteau fi cunoscute de un falsificator. Persoana învelită în giulgiu a avut 1,80 m înălţime, circa 77 kg, de tip semitic. Pe cap, pe ceafă și pe frunte se observă o mulţime de răni mici din care s-a scurs sânge. Încheietura de la mâna stângă (negativul imprimat pe giulgiu este proiecţia inversă a corpului) indică o rană destul de mare. Mâna dreaptă este acoperită de mâna stângă. Rana mâinii stângi este tipică modului roman de răstignire. Cele 130 răni de la biciuire au fost produse de biciul roman flagrum. Rănile și umflăturile de pe umeri arată că persoana a trebuit să ducă în spinare un obiect deosebit de greu. Pe partea dreaptă a pieptului (pe fotografie pe partea stângă!) se observă o rană îngustă (locul în care a fost împuns de lancea lui Longinus?). Rana de la picior corespunde locului prin care s-a fixat un cui prin ambele picioare suprapuse. Se pot constata, deci, paralele între raportul de medicină legală publicat în anii '70 și relatările Evangheliilor despre răstignirea lui Iisus.

Totuşi, rezultatele acestui raport nu au fost suficiente pentru a confirma autenticitatea giulgiului. O comisie de specialişti urma să stabilească dacă imaginea este autentică (urme ale unui corp uman), dacă persoana a fost răstignită (în vremea lui Iisus sau mai târziu) sau dacă este un fals.

Pe la mijlocul anilor 1970 s-a format în SUA o echipă de cercetători care și-au propus elucidarea prin mijloace moderne a misterului giulgiului din Torino. Înainte de deplasarea la Torino, pe baza unei fotografii din 1973, s-a constatat (prin studiu microscopic) că culoarea de pe giulgiu nu are o direcție unică, așa cum sunt culorile pictate cu pensula, ci prezintă direcţii aleatorii. Chipul de pe giulgiu nu a luat naştere nici prin pictură cu ulei, nici prin vopsele de apă. Fotografia a fost analizată și cu un microcomputer, obţinându-se o imagine tridimensională nedeformată a persoanei răstignite (o pictură obișnuită oferă în calculator proiecţii tridimensionale, dar foarte deformate și ireale). Persoana răstignită, reprezentată pe giulgiu, apare într-o imagine nedeformată, ceea ce presupune dozarea naturală a luminii și umbrelor. Imaginea prezintă cu siguranţă un om răstignit, cu o expresie prietenoasă a feței, cu păr lung, barbă și mustaţă.

În 1978, cu prilejul împlinirii a 400 ani de la predarea giulgiului către Domul din Torino, Vaticanul a permis studierea giulgiului de către două comisii independente: una americană și alta italiană. Timpul de acces a fost limitat însă la 5 zile, giulgiul fiind expus în acest răstimp într-o sală a Palatului Regal de lângă Dom, fosta reşedinţă a familiei Savoya din Torino. Giulgiul are lungimea de 4,36 m, lăţimea de 1,10 m și este alcătuit din fire de in, toarse manual, iar ţesătura este urzită (tot manual). Pe ţesătură apar două amprente: partea din față și cea din spate a unui bărbat gol, biciuit și răstignit. Corpul a fost aşezat pe spate, pe jumătatea inferioară a giulgiului, petrecându-se cealaltă jumătate pe deasupra. Materialul prezintă numeroase găuri (în prezent peticite), locurile arse la incendiul din 1532 și mai multe pete de apă de la stingerea acestui incendiu.

În urma datării cu carbon 14, rezultatele au arătat că pânză ar proveni din Evul Mediu și nu din vremea Mântuitorului. Se știe însă că datarea cu carbon poate produce, pentru aceeaşi mostră, rezultate total diferite.

Cercetătorii au fost siguri că pe giulgiu se află imprimat într-adevăr un om chinuit și răstignit și că nu poate fi vorba de un fals, însă s-a pus problema datării corecte a vârstei materialului și a urmelor imprimate pe giulgiu, pentru a constata dacă giulgiul are vechimea pretinsă. Pentru determinarea vârstei relative s-au executat câteva analize de polen, fiind identificate două specii de polen care provin din Țara Sfântă. Prin spectroscopie de reflexie s-au pus în evidență urme de murdărie pe tălpi, ceea ce arată ca omul a umblat desculţ în ultimele ore de viață, urme invizibile ochiului, excluzându-se prin aceasta posibilitatea adăugării lor intenţionate pe ţesătură. Unul din membrii comisiei a susţinut însă că substanţa galbenă ca paiul, cu care este impregnat giulgiul, ar fi un amestec de oxizi de fier și gelatină, folosit de către falsificator și aplicat cu mâna pe ţesătură. Afirmaţiile sale s-au bazat însă numai pe analize nechimice, microscopice. Alţi membri ai comisiei au susţinut, din contră, pe baza analizelor chimice, că acea substanţă este un compus organic, iar pe alocuri (lângă răni) ar fi urme sigure de sânge. Comisia a mai identificat răni la nas și la bărbie (datorate unei probabile căzături), urme de lovituri pe față, cât și fluierele picioarelor intacte. Neclarificată a rămas problema modului în care s-a putut imprima pe ţesătură conturul celui răstignit și dacă sângele provine din răni vii sau dacă e sângele coagulat al unui om deja mort la învelirea în pânză.

În urma rezultatelor provizorii, cercetătorii și-au pus întrebare: omul care a fost învelit în giulgiu era încă viu sau murise deja? În pofida dubiilor exprimate, analizele spectrale au indicat existența certă a unor pete de sânge pe pânză. Evangheliile afirmă că Iisus a fost coborât de pe cruce după ce a murit, însă un om mort nu mai sângerează, deci aparent sângele Lui nu ar fi avut cum să intre în țesătură. Alternativ, există posibilitatea ca sângele, aflat în cantitate mare pe trupul Mântuitorului, să nu fi fost complet uscat la momentul învelirii în giulgiu

Totuşi, având în vedere că deja avem de-a face cu un lucru neobişnuit prin faptul că un trup omenesc a lăsat o imagine tridimensională pe o ţesătură, căutarea unei explicaţii pentru petele de sânge devine inutilă. În mod obişnuit, nici un trup al vreunui om, viu sau mort, nu imprimă imagini pe ţesăturile cu care vine în contact. În mod neobişnuit, o minune comportă numeroase aspecte aflate dincolo de puterea de înţelegere a minții omeneşti.

Există, de asemenea, cercetători care afirmă că au identificat urme de text pe pânză. În 2009, Barbara Frale, paleograf la Arhivele Secrete de la Vatican, a afirmat că pe giulgiu se poate citi textul „În anul 16 al domniei împăratului Tiberiu, Iisus Nazarineanul, dat jos la începutul serii, după ce a fost condamnat la moarte de un judecător roman pentru că a fost găsit vinovat de o autoritate evreiască, este trimis la înmormântare cu obligația de a fi încredințat familiei sale numai după un an întreg”. Scepticii răspund că textul provine din imaginația cercetătoarei și din manipularea pe calculator.

În lipsa unor răspunsuri din partea ştiinţei actuale, există posibilitatea ca acest giulgiu să fie chiar pânza în care a fost învelit Mântuitorul pentru punerea în mormânt.