***

 Predică la Sfîntul Prooroc Ilie Tesviteanul

Ilie, în adevăr va veni și va așeza la loc toate (Matei 17, 11)

Iubiți credincioși,

Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare prăznuiește pe sfântul, slăvitul și marele prooroc al lui Dumnezeu, Ilie Tesviteanul, pe marele râvnitor al adevărului, pe mustrătorul împăraților celor fără de lege. Astăzi cinstim pe cel mai râvnitor prooroc al Legii Vechi, pe învățătorul poporului celui depărtat de Dumnezeu, pe pedepsitorul proorocilor mincinoși, pe marele făcător de minuni Ilie, căruia stihiile i s-au supus și s-a învrednicit să vorbească cu Dumnezeu pe muntele Horeb și cu Iisus Hristos pe Tabor.

Patria acestui mare prooroc a fost țara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan care se mărginește cu Arabia și cu cetatea Tezvi, după care s-a chemat și Tesviteanul. Acest prooroc era din seminția lui Aaron și, încă de la naștere, s-a arătat că va sufla cu focul dumnezeirii și va arde pe cei fără de lege cu foc. La naștere, tatăl său, cu numele de Sovac, a văzut niște bărbați îmbrăcați în haine albe vorbind cu pruncul și învelindu-l cu foc și băgându-i foc în gură să mănânce.

Acestea văzându-le tatăl său, s-a dus la Ierusalim și a spus preoților vedenia aceea, iar unul dintre preoți, bărbat înainte văzător, i-a zis: "Nu te teme, omule, că vedenia pe care ai văzut-o pentru pruncul tău este spre slava lui Dumnezeu, căci acest prunc va fi locaș al luminii darului lui Dumnezeu și cuvântul lui va fi ca focul de puternic și lucrător. Râvna lui către Dumnezeu va fi fierbinte și el va judeca pe Israel cu sabia și cu focul". Deci, crescând pruncul și ajungând în vârsta desăvârșită, a devenit un mare prooroc și propovăduitor al dreptei credințe în Dumnezeu și un prea râvnitor al poruncilor Lui.

Pe vremea aceea împărățea peste Israel împăratul Ahab. Acesta, urmând în răutate celorlalți împărați închinători la idoli care au fost de la Ieroboam, a ascultat de soția sa, Izabela, și a silit poporul să se închine idolului Baal adus de ea din Sidon, nelăsându-l să se închine adevăratului Dumnezeu, în templul din Ierusalim. Văzând Ilie atâta rătăcire de la credință a poporului Israel și atâta orbire și întunecare, umplându-se de râvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea lui Ahab și, după ce l-a mustrat pentru nebunia și idolatria lui, l-a amenințat, atât pe el, cât și pe tot poporul cel orbit și înșelat de el, că vor fi pedepsiți cu mare pedeapsă de Dumnezeu.

Apoi i-a zis: Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu! (III Regi 17, 1). Acestea zicând, a plecat dinaintea lui Ahab.

Dar, o dată cu cuvântul proorocului, s-a încuiat cerul și s-a făcut mare secetă, încât nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ, timp de trei ani și jumătate. Apoi a urmat nerodirea pământului, lipsa de hrană și foamete în tot poporul, încât sufereau și oamenii și animalele. S-a împlinit atunci cuvântul marelui prooroc Moise către Israel, care zicea: "Va fi cerul deasupra capului tău de aramă și pământul sub tine, de fier".

În timpul acestei cumplite secete Domnul a zis lui Ilie: Du-te de aici, îndreptează-te către răsărit și te ascunde la pârâul Cherit, care este în fața Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ți aducă acolo (III Regi 17, 3-4). Domnul a făcut aceasta cu robul său cel iubit, pentru două lucruri: ca să-l păzească de răzbunarea Izabelei și, pe de altă parte, ca să-l cruțe de foamete și sete. Dar, Preabunul Dumnezeu care Se milostivește pururea spre cei păcătoși și nu voiește să-i piardă, când s-a împlinit vremea pedepsei celei drepte, a început a-l trage pe Ilie râvnitorul spre milă, ca să se roage Lui și cu cuvântul său să se deschidă cerul spre ploaie. Apoi a secat pârâul din care bea apă Ilie și corbii nu-i mai aduceau de mâncare. Văzându-se strâmtorat de foame și de sete, a fost trimis de Dumnezeu la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă și săracă, spre a cunoaște câtă lipsă este pe pământ din cauza secetei, nu numai asupra celor bogați, ci și asupra celor săraci și astfel să-l întoarcă spre milă.

Proorocul și râvnitorul lui Dumnezeu, Ilie, ascultând porunca, s-a dus la acea văduvă să-i ceară de mâncare. Și fiind foarte flămând și însetat, a chemat-o și i-a zis: Adu-mi puțină apă ca să beau! Apoi a strigat-o din nou și i-a zis: Adu-mi și o bucată de pâine să mănânc! Și a răspuns femeia: Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nici o fărâmitură de pâine, ci numai o mână de făină, într-un vas și puțin untdelemn într-un urcior. Și iată, am adunat câteva vreascuri și mă duc să o gătesc pentru mine și pentru fiul meu și apoi să mâncăm și să murim! Atunci i-a zis Ilie: Nu te teme, ci du-te și fă cum ai zis; dar fă mai întâi de acolo o turtă pentru mine, și adu-mi-o, iar pentru tine și fiul tău vei face mai pe urmă. Căci așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Făina din vas nu va scădea și untdelemnul din urcior nu se va împuțina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe pământ! Și s-a dus ea și a făcut așa, cum i-a zis Ilie; și s-a hrănit ea și el și casa ei o bucată de vreme. Deci s-a împlinit cuvântul lui Ilie care l-a spus către văduvă: Căci făina din vas n-a scăzut și untdelemnul din urcior nu s-a împuținat, după cuvântul Domnului grăit prin gura lui Ilie (III Regi 17, 10-16).

Apoi s-a îmbolnăvit copilul văduvei și a murit. Și a zis văduva către Ilie: Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu! Ai venit la mine ca să-mi pomenești păcatele mele și să-mi omori fiul! Iar Ilie i-a zis: Dă-mi pe fiul tău! Și l-a luat din brațele ei și l-a suit în foișor unde ședea el și l-a pus pe patul său. Apoi a strigat Ilie către Domnul și a zis: Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el! Și suflând de trei ori peste copil l-a înviat și l-a dat mamei sale, zicând: Iată, copilul tău este viu! (III Regi 17, 18-24).

Vedeți, fraților, că și moartea copilului văduvei la care găzduia Ilie era o rânduială plină de înțelepciune a lui Dumnezeu, ca să-l silească pe râvnitorul Ilie spre milă și să dezlege Cerul cu cuvântul său, ca să dea Domnul ploaie pe pământ. După aceea a zis Dumnezeu lui Ilie: Mergi și spune lui Ahab că voi da ploaie pe pământ. (III Regi 18, 1).

Iubiți credincioși,

Vedeți cât iubește Dumnezeu pe cei ce Îl iubesc pe El? Vedeți cât ascultă Preabunul Dumnezeu pe cei ce Îl ascultă pe El? Vedeți că Dumnezeu face voia celor ce se tem de El și se nevoiesc cu mare râvnă pentru dragostea Lui? Nu voia să-l mâhnească pe Ilie pentru râvna sa cea sfântă. Dar, cu înțelepciunea Sa cea nemărginită, îl aduce încet, încet spre milă, ca el de bunăvoie să dezlege Cerul pe care îl legase cu limba sa. Și astfel, pe lângă credința lui cea înfocată și râvna lui cea fierbinte pentru adevăr, îl învață să fie și milostiv spre a se asemăna după a sa putere cu Cel Preaînalt și Preamilostiv, cu adevăratul nostru Dumnezeu. Să vedem acum în ce fel a dezlegat Ilie cerul ca să plouă pe pământ și ce minuni a mai făcut Dumnezeu prin el, până l-a luat la cer cu căruța de foc.

După ce Ahab s-a smerit din cauza mâniei Domnului, a fost trimis la el Ilie, pe care mustrându-l proorocul, i-a poruncit să adune pe cei 850 de prooroci mincinoși ai Izabelei pe muntele Carmel, dimpreună cu tot poporul. Și, stând Sfântul Ilie înaintea lor, le-a zis cu asprime: Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu urmați-I Lui, iar dacă este Baal, urmați acestuia! (III Regi 18, 21). Și a poruncit Ilie să-i aducă doi viței din care unul să fie jertfit de închinătorii lui Baal, iar celălalt să fie jertfit de Ilie adevăratului Dumnezeu. Deci, care dintre ei va reuși să pogoare foc din cer peste jertfa sa, aceluia să se închine, că Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu (III Regi 18, 24). Și au făcut așa.

Deci, mai întâi jertfind proorocii lui Baal, nu au putut pogorî foc pentru jertfa lor, căci ei se închinau la idoli și nu credeau în adevăratul Dumnezeu. Apoi s-a pregătit Ilie să aducă jertfă. Deci a poruncit să-i aducă 12 pietre, din care a zidit altar Domnului Savaot. Peste el a pus lemne, iar deasupra, vițelul înjunghiat. Împrejurul altarului a săpat un șanț ca de două măsuri de sămânță. Apoi a poruncit să umple patru vase cu apă și să le toarne peste jertfă, o dată, de două ori, până a treia oară, încât tot jertfelnicul s-a udat și șanțul dimprejur s-a umplut cu apă până sus.

Altarul făcut de Sfântul Ilie pe muntele Carmel închipuia altarul Bisericii creștine întemeiate de Hristos prin jertfa Sa de pe Golgota. Astfel, cele 12 pietre ale altarului simbolizau pe cei 12 Apostoli, care stau la temelia Bisericii. Lemnele de pe jertfelnic simbolizau mulțimea mucenicilor uciși pentru Evanghelie. Vițelul de jertfă este Însuși Hristos care se jertfește pe altarele sfintelor biserici în timpul Liturghiei pentru mântuirea lumii. Șanțul săpat împrejurul altarului este valea acestei lumi în care încape sămânța învățăturii Vechiului și Noului Testament. Cele patru vase în care se căra apă peste jertfelnic, sunt cei patru evangheliști. Cele trei turnări arată cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Apa care a umplut șanțurile este învățătura Evangheliei, iar focul ce s-a pogorât din cer și a mistuit altarul și jertfa, închipuiește revărsarea Duhului Sfânt care sfințește, luminează și înnoiește toate.

La urmă s-a rugat Ilie, zicând: Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur ești Dumnezeu în Israel și că eu sunt slujitorul Tău (III Regi 18, 36). Deci, pogorându-se foc din cer, a mistuit toate: jertfa, pietrele și apa, încât tot poporul căzând la pământ, a strigat: Domnul este Dumnezeul meu! Domnul este Dumnezeu! (III Regi 18, 39). Apoi poporul a prins pe proorocii mincinoși și i-a ucis la râul Chișon. Iar Ilie, suindu-se pe vârful muntelui Carmel, s-a rugat lui Dumnezeu să dea ploaie și îndată a venit un vifor mare și a plouat pe fața a tot pământul.

Auzind Izabela de uciderea proorocilor ei, s-a mâniat foarte tare pe Ilie și căuta să-l omoare, iar el de frică, căci și el "era om neputincios", a fugit în Iudeea și se ruga să-i trimită Dumnezeu moarte, ca să nu mai vadă fărădelegile poporului închinător de idoli. După ce a fost hrănit de un înger, a mers 40 de zile și 40 de nopți, până la muntele lui Dumnezeu, Horeb (III Regi 19, 8). Acolo i s-a arătat Domnul, în adiere de vânt subțire (III Regi 19, 12). Apoi a luat poruncă să se întoarcă și să ungă pe Elisei prooroc în locul său.

Ascultând Sfântul Ilie pe Dumnezeu, s-a întors în Samaria, a uns pe Elisei prooroc în locul său, a mustrat din nou pe Ahab și pe Izabela pentru că au omorât pe un om sărac, anume Nabot și i-a luat via. A mustrat, de asemenea, pe Ohozia pentru închinarea la idoli, apoi, luând pe Elisei, ucenicul său, s-a dus în părțile Iordanului și, despărțind apa în două cu cojocul său, a trecut de cealaltă parte și i-a zis lui Elisei: Cere de la mine ce să-ți fac, înainte de a fi luat de la tine. Duhul care este în tine, să fie îndoit în mine, a răspuns Elisei. Și, pe când vorbeau, iată, căruță de foc și cai de foc au răpit pe Ilie și l-au ridicat spre cer. Iar Elisei, privind, a strigat: Părinte, părinte, caii și căruțele lui Israel! (IV Regi 2, 12). Deci, luând cojocul care căzuse de la Ilie, a despărțit Iordanul în două și s-a dus către muntele Carmel.

Așa s-a urcat dumnezeiescul Ilie cu trup cu tot la locașurile cerești, fără a gusta moartea, de unde apoi va fi trimis în vremea de pe urmă, să vestească lumii apropierea judecății de apoi și va găti calea venirii lui Hristos la judecată, ca un al doilea Înaintemergător. Atunci va fi omorât Ilie de sabia lui Antihrist, împreună cu Enoh. Nu după mulți ani ticălosul Ahab a murit într-un război, al cărui sânge i l-au lins câinii. La fel și femeia sa, Izabela, care de atâtea ori a voit să omoare pe marele prooroc, căzând dintr-un turn, a murit, iar trupul ei i l-au mâncat câinii înaintea cetății, după proorocia Sfântului Ilie.

Iubiți credincioși,

Iată ce mare prooroc a fost Sfântul Ilie Tesviteanul. Cel mai râvnitor prooroc și sfânt al lui Dumnezeu din Vechiul și Noul Testament. El a combătut mai întâi idolatria din Samaria, adusă de regele Ahab și soția sa. Că nu putea răbda proorocul să se închine poporul idolului Baal, în locul lui Dumnezeu. Nu putea să vadă cum piere un popor de la mic până la mare, din cauza necredinței unui împărat. De aceea a stat Ilie înaintea regelui Ahab de mai multe ori și îl mustra pentru închinarea la idoli, îndemnându-l să lase poporul să se închine adevăratului Dumnezeu. Dar, văzând împietrirea inimii împăratului și soției sale, Ilie s-a rugat lui Dumnezeu să nu plouă pe pământ până nu se va întoarce poporul din nou la Dumnezeu. Căci foametea, seceta, boala, sărăcia și suferința sunt "toiagul și varga" lui Dumnezeu, cu care ceartă și întoarce la adevăr pe cei răi și necredincioși.

Așa a făcut și Sfântul Ilie. A folosit toiagul secetei și varga foametei ca să smerească pe cei răi și închinători la idoli. Că este firesc la Dumnezeu să-i îmblânzească pe neascultători și necredincioși cu frâul foametei și cu zăbala suferinței. Astfel, după trei ani și șase luni de secetă, s-a smerit Ahab și s-a milostivit Dumnezeu spre poporul cel amăgit de el, dând ploaie pe fața pământului.

Vedeți, fraților, râvna lui Ilie pentru credință, pentru adevăr și pentru mântuirea oamenilor? Cine dintre noi are măcar o picătură din credința Sfântului Ilie, din sfințenia vieții lui și din râvna lui pentru cele sfinte? Cine dintre noi are atâta râvnă cât aveau părinții și sfinții noștri pentru Biserică, pentru rugăciune, pentru cinstirea cărților sfinte și pentru ajutorarea aproapelui? Să nu slăbim cu totul în credință și râvnă, că fără acestea nu ne putem mântui. Dacă nu mergem mai des la biserică, să avem râvnă măcar o dată pe săptămână să luăm parte. Să avem râvnă și pentru dreapta credință, pentru buna creștere a copiilor și pentru milostenie la cei lipsiți. Dacă pierdem râvna rugăciunii, îndată slăbim și în credință, la biserică ne ducem tot mai rar și lucrul nostru nu este cu spor, pentru că ne-am depărtat de calea pocăinței. Deci să apărăm această virtute de sectanții care caută să ne jefuiască râvna pentru a deveni goi sufletește, plictisiți la rugăciune, leneși la biserică, greoi la citit și fără spor la cele bune.

Să învățăm astăzi de la Sfântul Ilie cât de mare este puterea rugăciunii, precum și puterea de a lega și dezlega, dată de Dumnezeu oamenilor sfinți și preoților. Ilie a legat cerul să nu plouă, iar Dumnezeu nu voia să dezlege legătura proorocului, ci a respectat legătura și canonul dat de el samarinenilor. Iar când Ilie a dezlegat norii pentru ploaie, prin cuvântul gurii sale, îndată s-au adunat nori pe cer cu vifor mare și a udat fața pământului.

Vedeți puterea cuvântului la prooroc? Vedeți cât de mare este puterea, pe care o avea Ilie, de a lega și dezlega cerul? Însă proorocii Vechiului Testament aveau acest har prin voia lui Dumnezeu, dar până la Hristos nimeni nu putea să lege și să dezlege păcatele oamenilor. Căci puterea de a dezlega păcatele este cu mult mai mare decât aceea de a dezlega cerul. Iată, deci, că mai mult decât Ilie este preotul Legii Noi, care leagă cerul și adâncul și dezleagă raiul și iadul prin Taina Sfintei Spovedanii. Ilie leagă cerul să nu plouă, iar preotul leagă raiul ca să nu intre păcătoșii în el fără pocăință. Ilie dezleagă norii să plouă, iar preotul dezleagă, nu norii cerului, ci păcatele oamenilor, ca să poată intra în împărăția lui Dumnezeu. Iată, deci, că mult mai mare este puterea și harul dat preotului, decât puterea dată proorocului Ilie. Să ascultați, fraților, de preoții și duhovnicii voștri, că fără ei nimeni nu ne poate dezlega păcatele, nici chiar îngerii din cer. Primiți canonul dat la spovedanie și-l faceți, ca să nu rămâneți sub legătură nedezlegată. Dacă vă este canonul greu, cereți altul mai ușor și nimic să nu faceți fără sfatul și dezlegarea duhovnicului.

Ați înțeles încă din predica de astăzi că Ilie a adus jertfă sângeroasă pe muntele Carmel, ca semn de împăcare a samarinenilor cu Dumnezeu, adică a săvârșit în chip simbolic liturghie de împăcare pe Carmel, ca să ne amintească nouă cât de mare este puterea Sfintei Liturghii. Să prețuim jertfa lui Hristos, adică dumnezeiasca Liturghie, pe care numai preoții pot să o săvârșească. Să nu uitați că nu este mântuire pe pământ fără Sfânta Liturghie. Ea a fost simbolizată chiar de la începutul creației, prin jertfa lui Abel și a lui Avraam, care a adus jertfă pe însuși fiul său, Isaac, precum și prin celelalte jertfe de mulțumire aduse de Moise, de Aaron, de Isus Navi, de David și de toți drepții Legii Vechi.

Să prețuim Sfânta Liturghie, ascultând-o cu mare evlavie, căci ea repetă jertfa Domnului de pe cruce și ne menține în strânsă legătură cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtășanie. De aceea, fără jertfă liturgică nimeni nu se poate mântui. Când auzim clopotele bisericii să mergem la slujbă, că Hristos rămâne cu noi mai ales prin Sfânta Liturghie. Mare păcat fac acei creștini care stau sărbătoarea acasă și nu vin la biserică să asculte Sfânta Liturghie.

Altă învățătură folositoare de suflet ne dă Sfântul Ilie astăzi prin cuvintele adresate poporului pe muntele Carmel, când le-a zis: Până când veți șchiopăta cu amândouă picioarele? (III Regi 18, 21). Care sunt cele două picioare cu care mergem la Dumnezeu? Sunt credința și faptele bune. Și precum nu putem merge într-un picior, tot așa nu putem merge la Dumnezeu numai prin credință, fără fapte bune. Să ne silim a păstra cu sfințenie dreapta credință și a lucra după putere faptele bune. Una fără alta ne împiedică mântuirea. Fără amândouă, șchiopătăm de ambele picioare și nu putem urca scara mântuirii care ne duce la împărăția lui Dumnezeu.

Ați văzut apoi soarta proorocilor mincinoși care au înșelat poporul și l-au atras la închinarea de idoli? Pe toți aceștia i-au prins oamenii și i-au ucis pe Carmel. Iată soarta profeților și învățătorilor mincinoși din zilele noastre, care caută să amăgească pe credincioși, să-i rupă de Biserică, de Tradiție, de icoane, de Maica Domnului, de Sfintele Taine, de dreapta credință și de tot ce avem noi mai scump pe lume, răstălmăcind Sfânta Evanghelie după capul lor. Să nu-i ascultați, nici să-i primiți în casă, nici să vă duceți la adunările lor, ca să nu vă înșele și să vă ajungă pedeapsa lui Dumnezeu.

Să rămânem în Biserică cu Hristos și cu toți sfinții Lui. Aici este mântuirea, bucuria, pacea și speranța noastră. Iar afară de Biserică, sunt cei căzuți din credință, apostații, necredincioșii, ereticii, proorocii mincinoși, trădătorii, bețivii, desfrânații și toți cei ce sunt stăpâniți de patimi și nu vor să se pocăiască. Soarta lor o amintește cel mai bine Sfântul Apostol Pavel, care zice: Nu vă amăgiți. Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli (adică cei robiți de patimi), nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici hulitorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9-10).

În țara noastră Sfântul Ilie este foarte cinstit de credincioși. Avem biserici și mânăstiri cu hramul lui și creștini care-i poartă numele. Însă nu avem destui păstori, monahi și credincioși care să-i urmeze viața și râvna lui Ilie pentru Hristos și pentru Evanghelie. Dar "întru smerenia noastră ne va pomeni și pe noi Domnul".

Să-l rugăm pe Sfântul Prooroc Ilie, să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru noi și pentru toată lumea, ca să ne dea Domnul pace, ploaie timpurie și târzie, să sporească credința noastră, dragostea, rugăciunea și râvna noastră pentru Biserică și pentru faptele bune, spr e slava lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre . 

Amin .🙏🙏🙏