miercuri, 14 august 2024

***

 13 August


SFÂNTUL TIHON DIN ZADONSK 


Orfan de mic, a lucrat cu ziua pentru a-și câștiga pâinea, apoi a devenit călugăr și episcop. Spre sfârșitul vieții, purtând fără cârtire boala, dormea pe un covor, împărțind toată pensia și darurile, iar într-o noapte Mântuitorul i S-a arătat însângerat și acoperit de răni. Având darul lacrimilor, Sfântul Tihon a petrecut în nevoință până la finalul vieții, neluând în seamă insultele celor ce-l disprețuiau. În ultimii patru ani, a ales să se zăvorască, pentru a fi cu totul atent la iubirea Domnului.


Născut în secolul al XVIII-lea, în familia unui paraclisier sărac, Sfântul Tihon, rămas orfan de tată de mic, lucra cu ziua pentru a-și putea câștiga traiul. Absolvent al seminarului teologic, petrecea nopțile în rugăciune, iar o lumină cerească i-a strălucit într-una dintre seri, așa încât în inima lui s-a aprins dorul călugăriei. Tuns în monahism, a fost numit director al Seminarului din Tver, iar la vârsta de 37 de ani a devenit episcop al Voronejului, în pofida dorinței sale de a petrece monahicește de unul singur.


Propovăduitor al Ortodoxiei prin însuși portul lui, Sfântul Tihon a făcut o dată o metanie până la pământ în fața unui tânăr care se proclama a fi anticreștin, cerându-i iertare aceluia pentru cuvintele care l-au mâniat într-atât. Tânărul, văzând reacția sfântului, a crezut în Dumnezeu. După cinci ani în care a purtat grijă de toți cei din episcopia sa, sfântul a fost nevoit să se retragă, din pricina bolii, la o mănăstire din Zadonsk, dar nici atunci nu s-a cruțat.


Dormea pe un covor, împărțind toată pensia și darurile, iar într-o noapte Mântuitorul i S-a arătat însângerat și acoperit de răni. Având darul lacrimilor, Sfântul Tihon a petrecut în nevoință până la finalul vieții, neluând în seamă insultele celor ce-l disprețuiau. În ultimii patru ani, a ales să se zăvorască, pentru a fi cu totul atent la iubirea  Domnului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pairing perfect pentru un vin însemnat – Sigillum Moldaviae

 Se simte deja parfum de sărbătoare. Iar sărbătoarea, pentru mulți dintre români, vrând-nevrând, înseamnă nu atât partea spirituală cât mai ...