***

 Mihai MORĂRAȘ

Cernăuți – cetatea mea de vis

Ca pe-un cântec de leagăn le-ai avut

Valurile vălurinde-n Prut

Iar Cetatea Țețina ți-a fost

Scut de apărare și-adăpost.

Vița ta e cea de Mușatini –

Toți din moși-strămoși de glorii plini.

Vremurile toate le străbați

Cu tăria mândrilor Carpați.

Treacă veacurile rând pe rând,

Curgă Prutu-n valuri spumegând,

Tu rămâi Cetatea mea de vis

Pe o margine de Paradis.

Mihai Morăraș s-a născut la 28 octombrie 1942, în suburbia Roşa din orașul Cernăuţi, într-o familie de etnici români. În 1950 s-a înscris în clasa întâi la unica Şcoală românească cu studii medii din Cernăuţi, pe care o absolvă în 1960. Şi-a continuat studiile la o şcoală de meserii, primind calificarea de sudor electric şi cu gaze. În 1962 a fost angajat la Uzina constructoare de maşini pentru industria petrolieră din Cernăuţi. După şase luni a fost înrolat în armata activă pentru trei ani (1962-1965). Între anii 1965-1970 şi-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția Jurnalism. În timpul studenţiei a fost preşedintele Cenaclului literar universitar „Mihai Eminescu”.

Potrivit ”Calendarului Național”, fiind student, și-a început activitatea la primul Post de radio pentru tineret „Luceafărul” (1966-1970). După absolvirea facultăţii (1970), a activat ca jurnalist în calitate de şef de secţie la ziarul republican „Viaţa satului” (1971-1997), reporter la ziarul municipal „Capitala” (2001), redactor-şef la ziarul Universităţii de Stat din Moldova „Universitatea”. Primele încercări poetice au fost în timpul pe când era școlar şi au fost date la tipar, îndrumat fiind de către Vasile Leviţchi, la ziarul regional „Zorile Bucovinei”.

 În dimineața zilei de 29 iunie 2024 a plecat la cele veșnice poetul și publicistul Mihai Morăraș. Dangătul clopotului de la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a zguduit suburbia Roșa, unde se află casa părintească a acestui înflăcărat și devotat slujitor al cuvântului românesc.

A debutat editorial cu volumul „Lacrima developată” (2002). Ulterior, s-a preocupat de publicistică, adunând o galerie de 33 de eseuri despre personalităţi de vază din Basarabia în volumul „Rădăcinile rămân acasă” (2002). A mai semnat cărțile: „Cioplitorul de mituri” (2007), „Răzbunătorul – eu pe mine însumi” (2007), „101 poeme” (2012), „Clipa de după amiază” (2012) ş.a. Versurile sale se regăsesc în antologii de poezie editate la Cernăuți, Chișinău, Kiev, București. A publicat eseuri şi versuri în mai multe publicaţii periodice, printre care: „Glasul Bucovinei”, „Moldova”, „Femeia Moldovei”, „Nistru”, „Literatura şi arta” ş.a. Membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova. A fost distins cu Premiul Salonului Internaţional de Carte Românească, pentru volumul „Rădăcinile rămân acasă” (2002).