***

 Ovidiu Roznovan

Talentele sunt de multe feluri. În toate felurile, de fapt. Iar un talent deosebit e acela care combină mai multe abilități speciale laolaltă. Strecuratul, că la asta vreau să mă refer acum, pentru neinițiați pare mai greu decât un „slalom grand slam” la Olimpiadă. Presupune un camuflaj (social) concomitent cu abilități de a mirosi oportunități, combinat cu o răbdare care, credeți sau nu, are întotdeauna în spate și o doză de inteligență. Că strecurătorul nu e prost deloc. Infiltrarea în cercurile de influență a strecurătorului e cheia de boltă a unui serviciu  de spionaj. Și eu nu mă refer la mediul politic acum, că e valabil și-n companii ba chiar și-n mediul academic. Strecurătorul are auzul fin și ochiul ager. Trebuie! Să te poți învârti mult timp în cercul vicios creat de tine, presupune nu doar talent. Sigur că, precum orice trișor, este remarcat și evitat. Asta o fac cei cu bun-simț, și tocmai de asta nu sunt deconspirați ...că omul decent își vede de drum, ignorând. 

Revin.

Ca orice căpușă, are și strecurătorul rolul său în societate fiindcă un lider deștept știe cum să îl folosească, iar dacă e invers noi, ceilalți, vedem cât de „deștept” e liderul. Strecurătorul știe întotdeauna foarte bine ce vrea! Desigur că e frustrat și el fiindcă, paradoxal, deși obține foloase pe nemerit, devine deseori gălăgios în legătură cu „puținul” primit. Dacă e mai la începutul „carierei”, se mulțumește cu ce pică dar ăia profesioniștii sunt mai mereu nemulțumiți. Când pătrunde bine într-un cerc de oameni decenți, strecurătorul are instinctiv tendința de a costrui o „închisoare” acolo. Încă nu se știe de ce, dar se presupune că mai degrabă vrea ca nimeni să nu intre decât să nu se iasă. Închisoarea se construiește cu manipulare pas cu pas, prin multe bârfe. Desigur că cheia e la șefu pe care-l pupă-n cur, iar aici strecurătorul dă de o problemă de paternitate – adicălea el țese pânza, evident, și tare mult ar vrea să-l domine pe șefu (ca să controleze cheia, cum ar veni). 

Apropo de talente, toate emoțiile strecurătorului sunt voluntare. Astfel că sunt exagerate, și ăsta ar fi un semn evident prin care îl puteți recunoaște. Un alt semn de identificare ar fi faptul că atunci când e solicitat în legătură cu ceva, răspunde aproape instinctiv: „n-am” și „nu-i”. Desigur, asta dacă îi ești inferior (că egal nu e nimeni cu el. Are doar superiori și inferiori). 

Și încă o caracteristică, apoi închei, ar fi că într-o ședință în care se aduc reproșuri el ar 2 stări extreme: mortificat de spaimă (și tace) sau mortificat de spaimă ...și vorbește peste toți „inferiorii”. Se subînțelege,  sper, că și șeful e prezent. În 99% din cazuri,  dacă șeful nu e la ședință, nici strecurătorul  nu-i.