La 18 luni citea ziarul, iar la 16 ani a absolvit Harvard-ul. Povestea celui mai inteligent om din lume
La 18 luni, citea ziarul New York Times, până la vârstă de opt ani învăţase opt limbi străine, iar la 16 ani a absolvit Harvard-ul. Este vorba despre William James Sidis, considerat drept cel mai inteligent om care a trăit vreodată.
Născut în 1898 într-o familie de intelectuali, William James Sidis a fost un geniu care a impresionat comunitatea ştiinţifică internaţională cu abilităţile sale matematice şi lingvistice
Tatăl sau, profesor de psihologie la Universitatea Harvard, a considerat că pasiunea pentru învăţătură trebuie să le fie inoculată copiilor la vârste foarte fragede. Mulţumită eforturilor tatălui sau şi inteligenţei sale extraordinare (se estimează că a avut un IQ între 250 şi 300, în vreme ce IQ-ul unei persoane normale este cuprins între 90 şi 115), William James Sidis a realizat performanţe extraordinare.
Putea vorbi şi scrie în 40 de limbi străine
La vârstă de doi putea citi în limba engleză, iar la patru ani scria în franceză. Până la opt ani învăţase opt limbi străine (latină, greacă, franceză, rusă, germană, ebraică, turcă şi armeană), după care a creat de la zero o nouă limba, pe care a intitulat-o Vendergood. Mai târziu, avea să vorbească nu mai puţin de 40 de limbi străine. A intrat la Harvard la vârstă de doisprezece ani şi a absolvit prestigioasă universitate la vârstă de 16 ani, în 1914.
Deşi toată lumea i-a prezis la absolvire un viitor spectaculos, lucrurile n-au stat tocmai aşa. Între 1915 şi 1919 a lucrat că profesor de matematică la o universitate din Texas, după care s-a decis să renunţe la carieră academică.
A fost arestat în 1919, după ce a participat la o paradă socialistă în Boston, care s-a încheiat cu violente. A fost condamnat la 18 luni de închisoare, însă părinţii săi au reuşit să înlocuiască această pedeapsa cu un an petrecut într-un sanatoriu din New Hampshire. În timpul procesului, s-a declarat a fi un socialist şi un oponent al Primului Război Mondial.
Din 1921 a început să lucreze cu maşini de calcul, o slujba aflată mult sub capacităţile sale intelectuale. S-a distanţat tot mai mult de părinţii săi. În tot ce acest timp, a scris lucrări de specialitate care au variat de la cosmologie la istoria nativilor americani. A murit şomer, în 1944, în urmă unei hemoragii cerebrale. Avea 46 de ani.
Sursă: obiectiv.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu