duminică, 1 septembrie 2024

***

 Alexandru Pesamosca, medicul-înger, a decedat pe 1 septembrie 2011.


Alexandru Pesamosca s-a născut pe 14 martie 1930 la Constanța, fiind fiul unui ofițer de marină. A urmat în orașul natal școala primară și Liceul „Mircea cel Bătrân”, apoi s-a mutat la București, unde a absolvit Facultatea de Medicină Generală în 1954. La doar 24 de ani a devenit medic, fiind repartizat ca stagiar într-un sat de lângă Fetești, Niculești-Jianu. După trei ani, tânărul doctor a fost transferat la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu, unde a lucrat timp de 27 de ani la secția de chirurgie.

În 1971, Alexandru Pesamosca a primit o bursă cu durata de un an la Hôpital des Enfants Malades din Paris, iar între 1972 și 1984 a ocupat poziția de şef al secției de chirurgie de la Grigore Alexandrescu. Începând cu 1984 medicul a lucrat la Spitalul de Copii Budimex, conducând Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatricã pânã în 2002.

Într-un interviu, doctorul Pesamosca a mărturisit că a făcut, de-a lungul timpului, peste 50.000 de intervenții chirurgicale, spitalul fiind, de multe ori, cea de-a doua sa casă. Devotatmentul său excepțional l-a făcut să le spună celor care i-au fost discipoli: “Să nu vă despărțiți nicicând de pacient înainte ca el să părăsească spitalul, să muriți cu bolnavul de gât, că doar aşa veți putea contribui la misterul vindecării lui”.

În 1999, după ce a soția sa a murit, Alexandru Pesamosca s-a mutat într-o cămăruță de la spital, fiindu-le în permanență aproape micuților pacienți, dar și tinerilor medici care îi cereau deseori sfaturile. Cei doi fii ai săi au murit înaintea lui, primul în 1993, din cauza unei tumori cerebrale, iar cel de-al doilea din cauza cancerului, în 2008.

În vara anului 2011, medicul a fost internat la Spitalul Floreasca din cauza unor afecțiuni cardiace și renale. Pesamosca a murit în dimineața zilei de 1 septembrie 2011, la vârsta de 81 de ani. Pentru că a fost ctitorul Bisericii Cuviosul Stelian și Sfântul Nicolae Brâncoveanu, aflată în curtea spitalului în care a muncit în ultima parte a vieții sale, patriarhia a fost de acord ca doctorul să fie înmormântat în grădina instituției medicale, sub geamurile sălii de operație în care salvase viețile a mii de  copii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 8 curiozități despre Steven Spielberg, regizorul care a absolvit facultatea de film la 55 de ani Născut la 18 decembrie 1946, Steven Spielb...