sâmbătă, 21 septembrie 2024

**

 21 septembrie 1391 - A încetat din viaţă Petru I Muşat, domn al Moldovei.


În ordinea reprodusă în cronicile moldoveneşti şi în diploma lui Alexandru cel Bun din 7 ianuarie 1403 , Petru I Muşatinul a urmat în scaunul voievodal al Moldovei după Laţcu. În timpul domniei lui se bat primele monede moldoveneşti, groşii de argint,care pe o parte aveau un scut cu flori de crin și bare transversale, iar pe cealaltă, capul de bour, iar Suceava devine cetate de scaun. Cand Ștefan Voievod, moștenitorul de drept al tronului Moldovei, a murit în anul 1358, după moartea voievodului Bogdan I Intemeietorul în anul 1367, domnia Moldovei a fost disputată de cei doi fii ai lui , Petru și Ștefan. Petru, deși, a fost mezinul a fost susținut de majoritatea populatiei și de provincialii unguri, adică maramureșenii din Moldova și și-a însușit domnia.

A fost căsătorit cu sora regelui Vladislav Jagello pe care l-a împrumutat cu 3.000 ruble de argint (1388) si pentru care i s-a amanetat Pocuția, o provincie de 8.000 km pătrați. Până la urmă, suma nu a fost returnată niciodată în întregime. Petru I a întemeiat cetatea și mănăstirea Neamțului, iar tradiția spune că mănăstirea Neamțului a fost ridicată de către niște ucenici de-ai lui Nicodim, ctitorul Vodiței din Țara Românească. Mănăstirea a fost înzestrată cu 2 sate, 2 mori și o vie. Tot el a fixat scaunul Moldovei la Suceava. Soarta lui Petru I și a fratelui său Ștefan după jumătatea anului 1368, nu este cunoscută. Nu se cunosc date despre moartea lui Petru I și nici locul mormântului său. Se presupune, însă, că mormântul său ar fi unul dintre cele trei morminte aflate în prima biserică de la Radauti, în naosul actualei biserici episcopale Sfântul Nicol ae.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 8 curiozități despre Steven Spielberg, regizorul care a absolvit facultatea de film la 55 de ani Născut la 18 decembrie 1946, Steven Spielb...