***

 Lucreția Ciobanu a murit pe 30 septembrie 2015, la vârsta de 90 de ani. A fost supranumită “Doamna Munților” și a încântat generații întregi cu melodiile ei, culese de la Mărginimea Sibiului, pe care le-a dus până departe, în America și în Canada. Puțini știu povestea de viață a Lucreției Ciobanu și cum a ajuns să fie una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară de la noi din țară. Lucreția 

Pe numele ei adevărat Lucreția Arcaș s-a născut în localitatea Topârcea, în județul Sibiu, la 27 octombrie 1924. A crescut pe cântecele glasului duios al mamei ei, deoarece pe vremea aceea nu erau radiouri.

Povestea de viață a Lucreției Ciobanu pare ruptă din filme. Părinții ei au prins vremuri grele. Tatăl ei a fost prizonierul rușilor, în timpul revoluției bolșevice, și a lipsit o perioadă lungă de timp de acasă:

“Tatei, Ion Arcaș, îi plăcea foarte mult muzica. Prin 1916 era revoluția bolșevică, iar tata a căzut prizonier la ruși și a lipsit de acasă vreo 10 ani. A reușit să se îmbarce clandestin spre America, dar vasul s-a izbit de un ghețar și s-a întors în port. Tata a fost din nou arestat. Foarte mulți prizionieri erau lichidați în perioada aceea.  A reușit în cele din urmă să fugă în America. A lucrat la Ford”.

Familia Arcaș a trăit din agricultură:  “Părinţii mei, aveau şi ceva pământ, dar şi maşină de treierat. De multe ori tata venea supărat. Nu se vindea grâul. Nu ştiai unde să-l mai pui. Iar acum, tot fe­lul de ingrediente se pun în pâine. Acum e pârloagă, peste tot. Topârcea mea… sa­tul de baştină al familiei poetului Topârceanu.”

Lucreția Ciobanu a crescut cu o iubire imensă pentru muzică. A fost de mică fascinată de doinile oierilor, care umblau cu fluierul în gură pe văi și pe dealuri. La 14 ani a părăsit localitatea natală și a plecat la București, să stea cu sora ei care era căsătorită și stabilită acolo. A făcut Liceul Domnița Bălașa Brâncoveanu, iar la 19 l-a cunoscut pe soțul ei, prin intermediul unor aviatori, care erau prieteni cu sora ei.

“ El pusese ochii pe mine din vreme. Avea 23 de ani. Era mereu la colţul străzii. Am făcut cunoştinţă, ne-am împrietenit, ne-am căsătorit şi... uite că de atunci au trecut 65 de ani. Un om foarte blajin, foarte bun. Copii, n-o am decât pe Rodica. Ea are doi băieţi, pe Dragoş şi pe Horia. Era pe­ri­oada aia stalinistă. Noi trebuia să avem copii. Nu ştiu cum om fi arătat când eram ti­neri, dar ne oprea lumea pe stra­dă şi ne spunea: «Să faceţi co­pii, că frumoşi v-a lăsat Dum­­nezeu!». Şi am făcut unul, pe Rodica. Iar soţul, împreună cu toată Armata Română, au trecut în rezervă. Sovieticii nu aveau nevoie de Armata Ro­­mână. Era locotenent ­atunci. A fost avansat la gradul de ge­neral… El se în­drăgostise de mine, eu de el. A fost un bă­iat foarte frumos soţul meu. Înalt, blând, n-am avut niciodată divergenţe. Eu am fost mai iute, el, din contră, blând. Greul… au fost drumurile me­le. Vreo 35 de ani de turnee.” 

La începutul anilor ’50, Lucreția și soțul ei locuiau în apropiere de Podul Izvor. Într-o zi a observat un afiș cu  Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor și i-a spus soțului ei: “Să ştii că eu le iau nişte bani ăstora!”. A luat mențiune pe țară pentru doina pe care a interpretat-o în cadrul concursului.

Sculptorul Spiridon Georgescu, autorul Leului din Cotroceni a văzut-o pe scenă pe Lucreția Ciobanu și a îndrăznit să o întrebe dacă vrea să îi fie model pentru o statuie. Zis și făcut. După acest episod, zeci de pictori și sculptori voiau ca Lucreția să pozeze pentru ei, dar ea a refuzat.

A debutat în deschidere la Valea Călugărească și a avut mari emoții: “Într-o zi, luam cafeluţa la Capşa. Acolo erau numai artişti: Petre Gusti, Şte­­fănescu Goangă, Maria Tă­nase, Aida Mo­ga, Lavinia Slă­vea­nu, Radu Zaharescu... Eu, cu diploma luată, men­ţiu­ne pe ţară… Într-o zi, bietul Gus­ti a zis: «Ştii ce? Mâine să te pre­zinţi la gară, să pleci la Va­lea Călugă­rească. Vei ­merge cu Ioana Radu şi cu Ion Lui­­can». Eu cântam în deschidere la Valea Călugărească, am avut mari emoţii. Ioana mi-a spus: «Auzi, ai cântat doina asta, dar... ai avut nişte ezi­tări, aşa…» M-a sfătuit să merg să cânt într-un cor să mă obişnuiesc cu scena. Apoi am venit şi am dat examen la Estradă. Luigi Ionescu, Mălineanu erau acolo... Am urcat pe scenă, am dat probă, ei mă voiau mai mult pentru Re­vistă.”

Despre Maria Tănase, Lucreția Ciobanu spunea că era foarte săracă și obișnuia să ceară bani oamenilor: “Maria Tănase era foarte săracă. De cum vedea pe cineva cunoscut întreba: «Mă, n-ai cinci lei, să beau o cafea?». Am cunoscut-o la Circul «Franzini». Mi-am făcut o rochiţă superbă, bleu jandarm şi prezentam programul la circ. A apărut Maria Tănase, care era cap de afiş. Intră şi mă întreabă? «Dumneata ce cânţi, dom­nişoară?» Iar eu îi spun: «Doamnă, am să cânt romanţă, fiindcă sunteţi dumnea­voastră cu muzică populară!». Ştiam că Maria nu suporta pe nimeni de sex feminin să cânte într-un spectacol cântece popu­lare. Asta o aflasem de la cei mulţi de la Capşa."

Cu bune, cu rele, Lucreția Ciobanu a avut o carieră extraordinară. A ajuns cu melodiile ei până peste hotare și a fost decorată de către Președenția României cu Crucea Națională a Serviciului Credincios și a fost Cetățean de Onoare al Județului Sibiu.