***

 Șampania care i-a biruit pe boierii Moldovei. De la Ion Neculce cetire...

Istoria celebrei șampanii începe în Franța în epoca preindustrială, și dacă acest fapt este bine știut, mai puțin cunoscut este modul în care șampania franțuzească ajunge, pe filieră rusă, în spațiul românesc. 

Istorioara veselă ne este relatată de cronicarul Ion Neculce. Acesta descrie contextul domniei lui Dimitrie Cantemir, alianța cu Petru cel Mare, precum și ospețele reciproce ocazionate de întâlnirea celor două personalități. La Iași, domnitorul oferă o masă unde rușii descoperă farmecul vinului de pe pământul românesc:

„Să ospăta și să veselea prea frumos cu vin de Cotnar și lăuda vinul foarte. Și încă mai bine le place vinul cel cu pelin, și mult să mira cum spre partea lor nu să face vin cu pelin așe bun”.

 De cealaltă parte, înaintea bătăliei de la Stănilești, și vodă Cantemir este invitatul țarului Petru cel Mare:

„Și au pus masă suptu acel cortu, gios pre pământ... Și au șădzut împăratul și cu Dumitrașco-vodă... Și ne-au cinstit pre bine și frumos, și mai pe urmă ne-au închinat însuși împăratul, cu niște vin al lui de la franțoji, care, îndată cum au băut, au mărmurit toți de beți, bând de acel vin. Și n-au mai știut cum au dormit întru acea noapte, și domnul și boierii...”.

 Fără îndoială, avem astfel prima întâlnire cu celebra șampanie franțuzească, care iată, i-a biruit, pe neașteptate, pe bravii boieri ai Moldovei. Pe măsură ce înaintăm în secolul al XIX-lea, interacțiunea elitelor cu această băutură este tot mai frecventă și este parte chiar a statutului social privilegiat. Boierii români se familiarizează cu șampania la Paris, la Viena și la Berlin și apoi o comandă în țară sau, în anumite cazuri, chiar inițiază producerea ei pe pământul românesc.

Și tot Moldova este pionieră în istoria șampaniei în spațiul nostru prin faptul că domnitorul Mihail Sturdza a avut fericita inspirație de a-l trimite, în 1837, pe Ion Ionescu de la Brad în Franța pentru a-și desăvârși studiile. Acesta a făcut, printre altele, o vizită în Auxerre (Champagne) unde a petrecut șase luni pentru a învăța cum se face șampania. Întors în țară după lungul stagiu francez, el a produs pentru domn prima șampanie obținută din vinul de la via domnească de la Socola. Evenimentul inaugural a fost trecut sub uitare pentru o vreme, însă modernizarea care generează aspirația spre Occident și stilul său de viață aveau să readucă în prim-plan acest produs.

Și tot din spațiul Moldovei vine și a doua anecdotă despre complicata legătură dintre boierii moldoveni și șampanie. Istorisirea aceasta a fost publicată în ziarul „Tribuna” din Arad în 13 septembrie 1911 și ne relatează despre o farsă făcută de către Mihail Kogălniceanu, în tinerețea sa, lui Aga Ștefan Catargi: 

„Acest funcționar, pentru a’și arăta un prea mare respect cătră Domnitor, obicinuia să lase liber, în rapoartele sale zilnice, un spațiu însemnat între sfârșitul rapoartelor și iscălitura sa. Kogălniceanu tăia regulat în fiecare zi partea cea albă, cu iscălitura, și după ce o umplea cu o comandă de șampanie, sau de cofeturi la cel mai bun cofetar din lași, o trimetea acestuia. Cofetarul, negreșit că se silea să satisfacă cât mai repede dorința Agăi, dar în același timp se mira de marea consumațiune, ce capul poliției i-o făcea.

,Ne putem închipui hazul ce’l făcea Kogălniceanu cu prietenii lui de păcălitura Agăi, și gustul cu care ei beau și benchetuiau pe socoteala lui. Cofetarul văzând că Aga tot comandă fără să achite suma ce datorea, se prezentă într’o zi cerîndu-i foarte respectuos achitarea socotelei. Aga rămâne înmărmurit când vede propria lui iscălitură pe scrisoarea lui Kogălniceanu. El se jăluește lui Vodă care, bine înțeles, că n’a făcut și el decât a râde de minunata păcălitură. De atunci înainte Aga nu’și mai manifesta marele său respect cătră Domnitor printr’un așa mare spațiu alb...”.

 În ultimele decenii ale veacului al XIX-lea, nicio petrecere și nicio întâlnire mondenă nu se mai desfășoară fără nelipsita șampanie. Aceasta devenea simbol al veseliei, al luxului și al opulenței la care jinduiau mulți români. Încetul cu încetul, șampania acaparează meniurile restaurantelor cu ștaif, care își fac un titlu de glorie din a include aceste băuturi fine sosite din a doua patrie a aristocrației române, Franța.

Șampania este omniprezentă în vitrinele marilor magazine, ziarele o cântă, iar romanele descriu valurile de șampanie care însoțesc strălucirea lumii „La Belle Époque”. Odată cu pătrunderea și stabilirea în țară a numeroși germani, evrei, austrieci, unguri și francezi care consumă frecvent acest produs, cererea devine tot mai mare. În mod natural, legăturile cu firmele producătoare ale licorii acesteia atât de prețuite de aristocrația europeană devin permanente. 

Acest text este un fragment din articolul „Şampania regilor. României. Istoria celei mai populare șampanii româneşti din prima jumătate a secolului XX”, publicat în numărul 37 al revistei „His toria Special”