luni, 16 septembrie 2024

***

 Mi-e dor de tine - Tudor Arghezi

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,

De gura ta de orhidee,

De sânul tău cu bumbi de dude,

De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude,

Mi-e dor de tot ce se ascunde,

De şoldurile tale tari, rotunde,

De genunchii tăi mi-e dor,

Să-mi strânga capul înlăuntrul lor.

Dă-mi pe limbă să le bea

Balele tale calde, mult iubita mea,

Femeia mea, durerea mea şi viaţa mea.

Tu nu ştii, că la rău şi bine,

Inima, gândul meu, lipite sunt de tine,

Ca iedera te înfăşoară

Sufletul meu, cu frunza lui uşoară.

Tulpina ta se-nalţă pân’ la stele

Strânsă de vrejul gândurilor mele.

Tu nu ştii că eşti totul pentru mine,

Lumina mea şi zările senine,

Văzduhul nalt şi apa ce o sorb,

Sufletul meu fără de tine-i orb,

Mâna tânjeşte, mintea se-nconvoaie

Ca spicul de secara fără ploaie.

Pământul meu te cere, cerul meu,

În care-aud şoptind pe Dumnezeu.

Grădina mea cu poame delicate,

Fântâna mea cu ape ridicate

Tâşnind în sus în soare

Şi-aducătoare de răcoare.

Vino, femeia mea, să te mângâi

De-a lungul până la călcâi

Cu buzele, cu ochii, cu visarea.

Mă uit la tine, te frămânţi ca marea,

Din spume de dantele, din talaze,

Cu peruzele, cu smaralde şi topaze.

Strecoară-te subt luntrea mea şi lină

Du-mi-o-n adânc şi în lumină.

Te cânt ca un copil bătrân,

Lasă-mă să mi te-adorm pe sân,

Lasă-te-ntreagă să îţi leagăn moale

În luntre farmecele tale

Şi frumuseţile tăcute.

Bijuteria mea cu pietre neştiute

Decât de robul tău care te cântă,

Vino încet şi mă-nveşmântă

Cu sufletul, cu carnea ta,

Pe care nu o pot uita.

Tu eşti iubita mea,

Stăpâna mea,

Durerea mea şi bucuria mea.

Noi suntem unul amândoi

Ca un altoi lângă un alt altoi

Şi-n lumea toată suntem numai noi,

Ca două cărţi legate într-o carte,

De-a pururi, zi cu zi, până la moarte.

Să nu mai ştiu de nimeni, de nimic,

Puiule mic,

Nufărul meu deschis

Plin de parfume rare şi de vis.

Vino, grădino,

Vino, senino.

Vino încet ca zborul tiptil de rîndunea

Iubita mea, femeia mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...