***

 Scriitorul Miguel de Cervantes a fost vândut ca sclav și a fost încarcerat în Algeria

Miguel de Cervantes s-a născut în Alcalá de Henares pe 29 septembrie 1547, fiind fiul lui Rodrigo Cervantes și al soției sale, doña Leonor. În 1551, familia s-a mutat la Valladolid, iar tatăl lui, care era bărbier, a fost încarcerat timp de câteva luni și bunurile i-au fost confiscate din cauza datoriilor. După cinci ani au plecat în Córdoba pentru a prelua moștenirea lăsată de Juan de Cervantes, bunicul scriitorului, și pentru a scăpa de creditori.

La vârsta de 19 ani, în 1566, Miguel se stabilește la Madrid unde participă la cursuri de gramatică și își descoperă pasiunea pentru teatru.

Cervantes decide să se refugieze în Italia în urma acuzației că l-ar fi rănit într-un duel pe un anume Antonio Sigura, acțiune care a atras mânia regelui Filip al II-lea al Spaniei. A ajuns la Roma în decembrie 1569 și a intrat în serviciul lui Giulio Acquaviva, care avea să devină cardinal în 1570 și pe care probabil scriitorul îl cunoscuse la Madrid.

Cei doi au călătorit împreună la Palermo, la Milano, în Florența, în Veneția, în Parma și în Ferrara. După aceea însă, Cervantes s-a angajat ca soldat în compania căpitanului Diego de Urbina și s-a îmbarcat pe galera Marquesa, iar pe 7 octombrie 1571 a participat în bătălia de la Lepanto, fiind parte din armata creștină condusă de don Juan de Austria, fratele vitreg al regelui spaniol Felipe al II-lea.

De aici i s-a tras porecla „ciungul de la Lepanto”, deși, în realitate, nu i-a fost amputat brațul stâng, ci doar a fost anchilozat o vreme din cauza unei răni. După ce timp de șase luni Miguel a stat într-un spital din Messina, și-a reluat cariera militară în 1572. A făcut parte din expedițiile navale în Navarino, Corfu, Bizerta și Tunisia, sub comanda căpitanului Manuel Ponce de León.

Timp de doi ani, până în 1575, tânărul a stat în Napoli, apoi, în timp ce încerca să se întoarcă în Spania la bordul galerei Sol, o navă de pirați de dimensiuni mici a atacat vasul pe care se aflau pe Miguel de Cervantes și fratele său, Rodrigo, iar aceștia au fost făcuți prizonieri. Tinerii au fost duși în Algeria și scriitorul a fost vândut ca sclav. Datorită faptului că s-au găsit asupra lui scrisori de recomandare semnate de don Juan de Austria și de ducele de Sessa, răpitorii au crezut că Cervantes este o persoană foarte importantă și că puteau obține o recompensă bună pe el, astfel că au cerut 500 de escudos de aur în schimbul eliberării sale.

În cei cinci ani de închisoare, tânărul a încercat să evadeze de patru ori împreună cu colegii săi de celulă. Prima încercare a eșuat pentru că maurul care trebuia să-i conducă pe Cervantes și pe colegii săi la Oran i-a abandonat încă din prima zi. Deținuții au trebuit să se întoarcă în Algeria, unde au fost din nou puși în lanțuri și supravegheați și mai atent ca înainte. Între timp, mama lui Cervantes a reușit să strângă o parte din suma pentru răscumpărare, dar banii nu erau suficienți pentru a-i elibera pe ambii săi fii. Miguel a preferat să fie pus în libertate fratele său, Rodrigo, care, ajuns în Spania, a conceput un plan pentru a-i elibera pe Miguel și pe ceilalți deținuți. Cervantes s-a ascuns într-o peșteră, așteptând venirea unei galere spaniole, dar aceasta a fost capturată, iar fugarii au fost aspru pedepsiți.

După ce un al treilea plan de evadare a eșuat, Cervantes a fost condamnat să primească două mii de lovituri de bici, dar sentința nu a executată până la urmă.

Și ultima încercare de evadare a fost nereușită din cauza trădării unuia dintre deținuți care a dezvăluit planul complotiștilor guvernatorului turc al Algeriei, iar acesta l-a mutat pe Cervantes într-o închisoare aflată chiar în palatul său. După aceea, a hotărât să-l ducă pe tânăr la Constantinopol, de unde fuga ar fi fost practic imposibilă.

În mai 1580 au ajuns în Algeria doi reprezentanți ai ordinului creștin „Părinții trinitari” care se ocupau cu eliberarea deținuților, uneori acceptând să fie luați ei înșiși deținuți în schimbul eliberării captivilor. Călugării au reușit să stângă suma de 500 de escudos care era cerută pentru eliberarea lui Cervantes făcând apel la negustorii creștini din zonă și au reușit să-l elibereze tocmai când guvernatorul se pregătea să-l ducă spre Constantinopol, pe 19 septembrie 1580.

Ajuns în Spania pe 24 octombrie, scriitorul a stat un timp la Valencia, iar în noiembrie sau decembrie s-a întors, împreună cu familia sa, la Madrid.

În primăvara următoare, Cervantes s-a mutat în Portugalia, unde se afla sediul curții lui Filip al II-lea al Spaniei, pentru a găsi o modalitate de a-și reface viața și a plăti din datoriile făcute de familia sa pentru a-l elibera din Algeria.

Scriitorul a fost trimis cu o misiune secretă în Oran, pentru că avea multe cunoștințe privind cultura și obiceiurile din nordul Africii, primind 50 de escudos. S-a întors la Lisabona și, spre sfârșitul anului, s-a îndreptat către Madrid, solicitând o funcție rămasă vacantă în Indii.

În această perioadă a avut o relație cu Ana Villafranca de Rojas, soția cârciumarului Alonso Rodríguez, iar cei doi au avut o fetiță, Isabel de Saavedra, pe care scriitorul a recunoscut-o.

Nu după mult timp, pe 12 decembrie 1584, Cervantes se căsătorește cu Catalina de Salazar y Palacios, o tânără săracă în vârstă de douăzeci de ani. La doi ani după mariaj, scriitorul își începe călătoriile prin Andaluzia și decide să divorțeze de soția sa cu care nu avusese copii.

În 1587 primește funcția de comisar al aprovizionării pentru Invincibila Armada și, datorită misiunii, face de nenumărate ori drumul între Madrid și Andaluzia, trecând prin Castilia-La Mancha.

Mai târziu se stabilește la Sevilla, ajungând să lucreze ca perceptor de impozite, mergând din casă în casă pentru a strange bani de la cetățeni. În 1597 ajunge în Închisoarea Regală din Sevilla, în urma falimentului băncii unde depozita impozitele, fiind acuzat el însuși de însușirea banului public.

Șapte ani mai târziu, în 1604, se stabilește la Valladolid, unde se afla Curtea Regală a lui Filip al III-lea al Spaniei, iar un an mai târziu reușește să publice prima parte din „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha” (Iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha).

Spre bătrânețe, în iulie 1613, Cervantes s-a alăturat celui de-al treilea ordin franciscan, dar starea sa de sănătate se înrăutățea de la o zi la alta. Conform simptomelor descrise, inclusiv setea permanentă, se pare că suferea de diabet.

Miguel de Cervantes a murit pe 22 aprilie 1616 și, conform dorințelor lui, a fost înmormântat în Mănăstirea Trinitarienilor desculți (Convent of the Barefoot Trinitarians) din centrul Madridului. Rămășițele sale au dispărut în 1673 după ce au fost mutate în timpul lucrărilor de reconstrucție a mănăstirii, dar în 2014 istoricul Fernando de Prado a lansat un amplu proiect de redescoperire a acestora.

În ianuarie 2015, Francisco Etxeberria, antropologul criminalist care a condus cercetările, a raportat descoperirea unor casete care conțineau fragmente osoase pe care erau inscripționate literele „M.C.”. Pe baza cercetărilor aprofundate, pe 17 martie 2015 rămășițele au fost confirmate ca aparținând lui Cervantes și scriitorul a fost înmormântat din nou în cadrul unei ceremonii publice care a av ut loc în iunie 2015.