***

 Târgul

      Juan José Arreola

Sperie-i doar, dar nu-i goni. Corbii sunt ca tine și ca mine. Zboară cu regret căutând și căutând cu ce s-au hrănit, când veneau zburând noaptea cu bobul de porumb în cioc. Sărmanii oameni, nu e vina lor că au căzut în ispită. Nu vă mai amintiți, dar corbii au adus din nou porumbul la Zapotlán, când ni l-au luat oamenii din Sayula, Autlán, Amula și Tamazula.  Au venit cu toții și ne-au blestemat recolta. Din pură invidie că lucrurile erau mai bune aici decât la ei.  Aici solul rodește mai bine decât oriunde altundeva și de aceea pământul nostru s-a numit Tlayolan, ceea ce înseamnă că porumbiștea seamănă viață. Dar vecinii ne-au declarat război tuturor. Ne-au luat mai întâi sarea și apoi au luat spicele, toate, fără să ne lase nici măcar un bob de plantat.  Și ne-au împresurat câmpia, păzind toate porturile ca să nu treacă nimeni.  Și atunci Tlayolan a fost numit Tzapotlan, pentru că nu mai mâncam porumb, ci sapote* și cherimoya*, dovleci și mezquites*.  Am fost devastați, nemaiavând putere de luptă.  Dar noi aveam un rege și nahual-ul lui era un corb.  A devenit pasăre când și-a dorit, cu puterile străvechi ale lui Topiltzin si Ometcutli.  Regele nostru s-a transformat într-un corb și urma să zboare peste câmpurile străine, printre corbii lui Sayula, Autlán, Amula și Tamazula.  Și am văzut că toți aveau porumbul pe care ni-l luară.  Și din moment ce nahual-ul* lui era corb, știa că corbii caută și îngropă lucrurile. Și cu puterile străvechi ale lui Topiltzin și Ometcutli, el ne-a învățat pe toți să devenim corbi.  Și într-un an am arat terenurile, care erau toate pline de chayotillo*, garañona* și capitaneja*. Aram și semănam pământul, de parcă am fi avut porumb de plantat. Iar când au început ploile, chiar înainte de apusul soarelui, am devenit corbi și am zburat să căutăm porumbul pe care îl plantau oamenii din Sayula, Autlán, Amula și Tamazula. Ne-am întors fiecare cu grânele în cioc, să-l ascundem în țara lui Zapotlán.  Dar din acel moment ne-a fost greu să găsim semințele și cu toții doream să mâncăm porumb, Regele nostru Corb a spus că cei care vor înghiți boabele pe drum vor rămâne corbi, zburând sau prinși în crușcă printre brazde, în căutarea veșnicei semințe îngropate. Și mulți dintre noi nu au putut aștepta și au înghițit boabele în loc să le semene în țărâna noastră. Și nu mai sunt bărbați asemeni nouă.

   — Nu trage în corbi, Layo, cu pușca ta.  Au adus din nou porumb la Zapotlán. Iar cei care au căzut în ispită nu sunt de vină. Voiau să mănânce altceva căci s-au săturat de sapoți, cherimoya, dovleci și mezquites.  De aceea încă zboară prin câmpuri.

Nota* 

Sapote, este o specie de copac originară din Mexic și America Centrală. Arborele este cultivat și în Caraibe. Fructul său este consumat în multe țări din America Latină.

Cherimoya aparține familiei Annonaceae și este cunoscut drept un fruct agregat. În traducere. „Chirimuya“ înseamnă semințe reci. Arborele acestui fruct poate crește până la o înălțime de zece metri, dar prima recoltă se poate culege abia după șapte ani. Cherimoya este originară din Columbia de Sud, Ecuador și nordul statului Peru și era un aliment foarte important și pentru incași.

Mesquites (din nahuatl mizquitl ) sunt specii de plante leguminoase din genul Prosopis . Se găsesc în principal în zonele aride și semi-aride ale Mexicului , acoperind partea central-sudică a țării, unde abundența lor dă nume unor regiuni, printre care se numără și Valea Mezquital , în statul Hidalgo.

Nahual (în mitologia mesoamericană) spirit animal care ocrotește fiecare persoană.

Chayotillo, plantă sălbatică în general din familia cucurbitaceelor; Este de obicei o viță de vie cățărătoare cu fructe spinoase, asemănătoare chayotei, care crește sub formă de buruiană.

Garañona este o specie de plantă erbacee, considerată buruiană, aparținând familiei Orobanchaceae. Este originară din sudul Statelor Unite și din Mexic.

Capitaneja este un arbust originar din Mexic. Frunzele sale sunt în formă de lance, iar florile îi cresc înăuntru.

    

La feria

Juan José Arreola

Nomás espántalos, pero no les tires. Los cuervos son como tú y como yo. Andan arrepentidos buscando y buscando lo que se comieron por el camino, cuando venían volando en la noche con su grano de maíz en el pico. Pobres, no tienen la culpa de haber caído en la tentación. Ustedes ya no se acuerdan, pero los cuervos trajeron otra vez el maíz a Zapotlán, cuando nos lo quitaron las gentes de Sayula, de Autlán, de Amula y de Tamazula. Todos vinieron y nos quitaron el maíz. De pura envidia de que aquí se daba mejor que allá. Aquí se da mejor que en todas partes y por eso nuestra tierra se llamaba Tlayolan, que quiere decir que el maíz nos da vida. Pero los vecinos nos hicieron guerra entre todos. Nos quitaron primero la sal y luego se llevaron las mazorcas, todas, sin dejarnos ya ni un grano para la siembra. Y nos cercaron el llano, guardando todos los puertos para que nadie pudiera pasar. Y entonces Tlayolan se llamó Tzapotlan, porque ya no comíamos maíz, sino zapotes y chirimoyas, calabazas y mezquites. Andábamos descriados, ya sin fuerzas para la guerra. Pero tuvimos un rey y su nahual era cuervo. Se hacía cuervo cuando quería, con los poderes antiguos de Topiltzin y Ometecutli. Se hacía cuervo nuestro rey, y se iba a volar sobre los sembrados ajenos, entre los cuervos de Sayula, de Autlán, de Amula y de Tamazula. Y veía que todos tenían el maíz que nos quitaron. Y como su nahual era cuervo, supo que los cuervos buscan y esconden las cosas. Y con los poderes antiguos de Topiltzin y Ometecutli, nos enseñó a todos para que nos volviéramos cuervos. Y un año limpiamos las tierras, que todas estaban llenas de chayotillo, de garañona y capitaneja. Limpiamos y labramos la tierra, como si tuviéramos maíz para sembrarla. Y cuando comenzaron las lluvias, ya para meterse el sol, nos hacíamos cuervos y nos íbamos volando para buscar el maíz que sembraban las gentes de Sayula, de Autlán, de Amula y de Tamazula. Volvíamos cada quien con su grano en el pico, a esconderlo en la tierra de Zapotlán. Pero como nos costaba mucho trabajo encontrar las semillas y todos teníamos ganas de comer maíz, nuestro Rey Cuervo dijo que los que se tragaran el grano por el camino, se quedarían ya de cuervos, volando y graznando entre los surcos, buscando para siempre el maíz enterrado. Y muchos de nosotros no se aguantaron las ganas y se tragaron el grano en vez de sembrarlo en nuestra tierra. Y ya no volvieron a ser hombres como nosotros…

  —No les tires a los cuervos, Layo, con tu escopeta. Ellos trajeron otra vez el maíz a Zapotlán. Y los que cayeron en la tentación, no tienen la culpa. Querían comer otra cosa, y ya estaban hartos de zapotes, de chirimoyas, calabazas y mezquites. Por eso andan volando todavía por los campos.