**

 Adolphe Sax, omul care a inventat saxofonul și a „păcălit” moartea de câteva ori

Nimeni nu credea că Adolphe Sax va trece de copilărie, după întâmplările care aproape că i-au adus moartea. Însă Adolphe a supraviețuit și a creat un instrument care a schimbat lumea muzicii.

A fost lovit în cap cu o cărămidă. A înghițit un ac. A băut apă cu acid. A căzut cu fața pe un cuptor încins. Sunt doar câteva dintre peripețiile lui Adolphe Sax, un copil care părea să atragă ca un magnet tot felul de accidente.

Potrivit Enciclopediei Britannica, Adolphe s-a născut în Belgia în 1814. A fost cel mai mare dintre cei 11 copii ai familiei.

Nimeni nu bănuia că acest băiat neîndemânatic avea să schimbe pentru totdeauna lumea muzicii, de la blues-ul din New Orleans, până la cafenelele din Paris unde se cânta jazz: Adolphe Sax a inventat saxofonul.

Născut într-o familie de negustori, tatăl lui Adolphe, Antoine-Joseph, fusese inițial tâmplar. Lucra atât de bine lemnul, încât a fost angajat de Wilhelm I de Orania, monarhul cel mai puternic din regiune la acea vreme, să creeze instrumente corespunzătoare pentru armata belgiană.

Sax cel tânăr a crescut în acest mediu muzical, lucru care i-a schimbat viața. Jo Santy, de la Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles, spune că tânărul Sax se folosea în voie de atelierul tatălui său și că, la vârsta de 14 sau 15 ani, fabrica deja clarinete.

Tânărul a fabricat din fildeș un clarinet și două flaute, lucru considerat imposibil la acea vreme. Însă Sax a reinventat roata, ca să spunem așa, și a produs clarinete, flaute și trompete care erau mult mai bune decât predecesoarele lor.

În 1840, Sax a expus nouă dintre invențiile sale la Expoziția Belgiană, însă, cum era prea tânăr, i s-a refuzat premiul întâi. A primit o medalie, însă Sax a refuzat-o, spunând:

„Dacă ei cred că sunt prea tânăr pentru medalia de aur, eu mă consider prea în vârstă ca s-o accept pe cea de vermilion.”

Adolphe Sax și-a perfecționat tehnica în atelierul de instrumente muzicale al tatălui său, însă a trecut și prin momente grele. După cum amintește encyclopedia.com, copilăria sa a fost plină de accidente aproape fatale.

De exemplu, la un moment dat a confundat acidul sulfuric diluat cu laptele și l-a băut. Cu alte ocazii, a fost lovit în cap cu o piatră, aproape s-a înecat într-un râu și a fost otrăvit de trei ori cu email.

De asemenea, a înghițit un ac și a căzut pe fereastră de la etajul trei. Nu ne miră că mama lui se plângea adeseori, spunând despre Adolphe că „este un copil condamnat la nenorocire; nu va trăi”, potrivit Wikipedia. Porecla copilului era „micul Sax, fantoma”.

Adolphe Sax a adus contribuții inestimabile la lumea muzicii

Oricât ar părea de improbabil, tânărul Sax a ajuns la maturitate și, în anii ’40 ai secolului XIX, a plecat spre Paris cu 30 de franci în buzunar, după ce studiase la Conservatorul din Bruxelles.

Parisul din epoca „Mizerabililor”, aflat sub domnia regelui Ludovic-Filip, avea o lume intelectuală puternică. Era epoca de după Revoluție și de după domnia lui Napoleon Bonaparte, două perioade sângeroase. Dar Parisul acelor vremuri era și un loc al oportunităților.

Regele Ludovic-Filip intenționa să introducă o gamă nouă de instrumente în armată, care era, desigur, o piață uriașă. Sax dorea să creeze un instrument perfect pentru exercițiile militare.

Astfel, Sax a creat o serie de instrumente de suflat din alamă, care produceau diverse sunete. Însă, chiar înainte de acestea, Sax crease capodopera pentru care avea să intre în istorie: saxofonul.

În 1842, Sax l-a cunoscut pe compozitorul Hector Berlioz, care l-a introdus în cercurile muzicale din Paris. Cei doi au discutat despre invențiile lui Sax și, chiar în seara în care s-au întâlnit, enigmaticul compozitor i-a spus lui Sax: „Mâine vei ști care este părerea mea despre realizările tale.”

Sax a aflat această părere în numărul din iunie 1842 al publicației Journal des Debats. Berlioz i-a lăudat creația, care era pe atunci cunoscută drept „cornul de bas”, scriind:

„În opinia mea, principalul său merit este frumusețea variată a sunetului său, uneori serios, alteori calm, alteori pasionat, visător sau melancolic sau vag, ca ecoul slab al altui ecou, ca plânsetul nedeslușit al brizei în pădure, și, ceea ce este chiar și mai bine, ca vibrațiile misterioase ale unui clopot, produse la mult timp după ce a fost acționat; nu există un alt instrument muzical cunoscut care să posede această rezonanță stranie, aflată la granița tăcerii.”

Compozitorul a fost primul care a numit instrumentul „saxofon”. Dorind să combine frumusețea subtilă a instrumentelor de suflat din lemn, cu care crescuse, cu flexibilitatea instrumentelor cu coarde, Adolphe Sax crease un instrument absolut nou cu două mărimi: „sopranino”, sau saxofonul mic, și saxofonul „subcontrabas”, care era mai mare.

Instrumentul îmbina instrumentele de suflat din lemn cu alama. Putea obține note triste și putea chiar să imite notele melancolice ale instrumentelor cu coarde, mulțumită arhitecturii sale unice.

Saxofonul era o minunăție muzicală pe care Time a numit-o mai târziu „cenușăreasa perenă a muzicii serioase”.

„Am să mai aștept încă un an înainte de a înregistra brevetul. Până atunci vom vedea dacă un alt fabricant reușește să facă un saxofon adevărat!”, a spus Sax, temându-se că va fi plagiat.

Cu aceste frumuseți de alamă, Sax spera să revoluționeze lumea orchestrelor. Și a reușit.

Anii din urmă ai omului care a inventat saxofonul

Saxofonul și creatorul său nu au fost apreciați la vremea lor. După ce a brevetat saxofonul, în 1846, în Franța au fost introduse copii piratate, iar Sax nu a câștigat niciun ban.

De asemenea, inventatorul era cunoscut pentru personalitatea sa dificilă. Foarte ambițios și creativ, omul care a inventat saxofonul i-a deranjat pe muzicienii mai conservatori. Prin urmare, saxofonul nu a ajuns în orchestrele epocii sale, așa cum visa Sax.

Împotriva lui Adolphe Sax s-au format tot felul de grupuri, iar presa scria articole defavorabile despre el. Fiind un tip litigios, Sax a ajuns în curând la fundul sacului. A declarat falimentul de trei ori: în 1852, în 1873 și în 1877.

Însă existau și oameni care îi susțineau viziunea. A vândut în jur de 20.000 de saxofoane între 1843 și 1860, iar Berlioz i-a sărit în apărare, scriind:

„Mereu și mereu, Sax este victima unor persecuții demne de Evul Mediu… Cu ceva mai mult curaj, l-ar fi asasinat. Așa arată ura pe care o trezesc inventatorii printre cei care nu au inventat nimic.”

Deși instrumentul a devenit în cele din urmă emblema unui nou gen muzical, inventatorul său a murit lefter, pe 7 februarie 1894.

Sax nu s-a căsătorit niciodată, însă a avut cinci copii cu partenera sa, Louise-Adele Maor. Unul dintre fiii săi, Adolphe-Edouard, a continuat să producă saxofoane în atelierul tatălui său. În 1928, atelierul a fost preluat de firma pariziană Selmer.

Omul care a inventat saxofonul este ținut minte pentru multe lucruri: pentru încrederea în sine, pentru încăpățânare, însă, în primul rând, pentru instrumentul care îi poartă numele.

Saxofonul a schimbat muzica pentru totdeauna, devenind „copilul teribil” al jazz-ului și al blues-ului și o componentă nelip sită din orchestre și trupe de jazz.