***

 19 septembrie 1895 - Împăratul Austro-Ungariei, Franz Joseph I, i-a graţiat pe memorandiştii romani din Transilvania, sub presiunea opiniei publice romanesti şi ca urmare a intervenţiilor diplomatice ale României.

Petiţia fusese aprobată la 25 martie 1892 de liderii Partidului National Roman şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători. La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a primit delegaţia si deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, l-a trimis autorităţilor maghiare. Memorandumul, scris de liderii Partidului Național Român: Ioan Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești, Eugen Brote, Vasile Lucaciu, facea o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc.), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic. Documentul contesta şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania. De asemenea, combătea declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar minoritar detinea puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare si discriminare.

Situația românilor a ajuns să fie remarcată și de personalități politice ale vremii din alte țări. Ambasadorul Belgiei la Viena, Borchgrave, îi scria ministrului de externe Merode Westerlo, într-un raport din 19 nov. 1892: „Dintre popoarele care trăiesc sub dominația maghiară, românii sunt cei mai nemulțumiți. Acești strănepoți ai lui Traian nu pot uita că sunt frații românilor din regatul înfloritor și prosper.”, iar Georges Clemenceau, scria în ziarul La Justice din 12 mai 1884: „Românii sunt lipsiți de orice drepturi politice… În număr de 3,5 milioane, ar avea dreptul, proporțional, la 75 de deputați din cei 417 câți are Camera și nu au niciunul.”

Dr. Ioan Rațiu (n. 19 august 1828, Turda - d. 4 decembrie 1902, Sibiu), nepot de frate al lui Vasile Rațiu, a fost un om politic român transilvănean, avocat, unul din întemeietorii Partidului Național Român din Transilvania, al cărui președinte a fost între 1892-1902. A fost unul din principalii autori ai Memorandumului adresat în 28 mai1892 împăratului Francisc Iosif I în numele națiunii române din Transilvania 

Autorităţile maghiare au deschis acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi a altor fruntasi ai romanilor ardeleni, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare. Cu acest prilej, Ioan Rațiu, unul din liderii memorandistilor, a rostit celebra frază:„Ceea ce se discută aici este însăși existența poporului român. Existența unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”. În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph, ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I al Romaniei pe lângă Curtea de la Vi ena.