***

 Bestia de la Buchenwald: Ilse Koch, una dintre cele mai sinistre femei naziste din istorie

Margarete Ilse Köhler s-a născut pe 22 septembrie 1906 în Dresda, Germania, fiind fiica unui fost comandant militar. Era cunoscută ca un copil politicos și cuminte în școala elementară. La vârsta de 15 ani, a intrat într-o școală de contabilitate și mai târziu a lucrat în poziția de contabilă. În 1932, ea a devenit membră a Partidului Nazist și, prin intermediul unor prieteni din Schutzstaffel, organizație paramilitară nazistă care reprezenta baza partidului, și-a cunoscut viitorul soț, pe Karl-Otto Koch, în 1934.

În 1936, tânăra a început să lucreze ca gardian și secretară la lagărul de concentrare Sachsenhausen de lângă Berlin, unde logodnicul ei era comandant. Cuplul s-a căsătorit în același an, iar în 1937 soțul ei a fost detașat la Buchenwald, iar ea l-a urmat.

În timp ce se află la Buchenwald, Ilse Koch se presupune că s-a angajat în experimente înspăimântătoare. Prizonierii tatuați erau uciși și jupuiți pentru a fi recuperate părțile tatuate ale trupurilor lor, iar acest lucru ar fi fost făcut pentru a ajuta un medic care lucra în închisoare, Erich Wagner, în lucrarea sa privind tatuajele și criminalitatea.

În 1940, ea a construit o arenă sportivă în interiorul lagărului, care a costat peste 62.500 de dolari, cea mai mare parte din bani fiind confiscați de la deținuți. În 1941, Karl-Otto Koch a fost transferat la Lublin, unde a ajutat la înființarea lagărului de concentrare și exterminare Majdanek. Ilse Koch a rămas la Buchenwald până pe 24 august 1943, când femeia a fost arestată împreună cu soțul ei din ordinul lui Josias von Waldeck-Pyrmont, ofițer SS care avea autoritate de supraveghere asupra lagărului Buchenwald, fiind acuzați de îmbogățire nejustificată, deturnare de fonduri și uciderea prizonierilor pentru a-i împiedica să depună mărturie.

Ilse Koch a fost trimisă în închisoare unde a stat până în 1944, când a fost achitată din lipsă de probe, iar soțul ei a fost găsit vinovat și condamnat la moarte de un tribunal SS din München, fiind executat pe 5 aprilie 1945 în curtea lagărului pe care chiar el îl condusese. Ilse a locuit apoi cu familia ei în orașul Ludwigsburg și a fost arestată de autoritățile americane pe 30 iunie 1945.

Koch și alte 30 de persoane au fost puse sub acuzare în fața curții militare americane de la Dachau în 1947, fiind învinuită pentru complicitate și participare la crimele de la Buchenwald.

Femeia a declarat în sala de judecată că este însărcinată în opt luni, dar pe 19 august 1947 a fost condamnată la închisoare pe viață pentru “încălcarea legilor și obiceiurilor de război”.

Generalul Lucius D. Clay, pe atunci guvernator militar interimar al Zonei Americane din Germania, i-a redus pedeapsa la patru ani de închisoare pe 8 iunie 1948 motivând că “nu existau dovezi convingătoare că a ales deținuți pentru exterminare pentru a-și asigura pieile tatuate sau că deținea articole din piele umană”. Reducerea pedepsei a dus la declanșarea unui scandal public, dar Clay a rămas ferm prin decizia sa. Câțiva ani mai târziu generalul a declarat:

“Nu a existat absolut nicio dovadă în proces, alta decât că ea a fost o creatură dezgustătoare, care ar fi putut să sprijine condamnarea la moarte. O jurnalistă care o numea “Târfa de Buchenwald” a scris că Ilse Kokh avea în casă abajururi din piele umană, dar instanța a dovedit că abajururile erau făcute din piele de capră. În plus, crimele ei au fost în primul rând împotriva poporului german, nu erau crime de război împotriva prizonierilor americani sau aliați. Ulterior, ea a fost judecată de un tribunal german pentru crimele sale și condamnată la închisoare pe viață. Dar judecătorii aveau jurisdicție clară”.

Sub presiunea opiniei publice, Koch a fost arestată din nou în 1949 și judecată în fața unui tribunal din Germania de Vest. Audierea a început pe 27 noiembrie 1950 în fața Tribunalului Districtual din Augsburg și a durat șapte săptămâni, timp în care au fost audiați 250 de martori, dintre care 50 ai apărării. Cel puțin patru martori ai acuzării au mărturisit că au văzut-o pe Koch alegând prizonieri tatuați care au fost apoi uciși sau au fost implicați în procesul de fabricare a abajururilor din piele umană tatuată.

Pe 15 ianuarie 1951, Curtea a pronunțat verdictul, printr-o decizie de 111 pagini, dar Koch nu a fost prezentă în fața tribunalului la citirea sentinței. Femeia a fost condamnată pentru incitare la crimă, incitare la tentativă de omor și incitare la infracțiunea de vătămare corporală gravă, iar pe 15 ianuarie 1951 a fost condamnată la închisoare pe viață și la interzicerea permanentă a drepturilor civile.

Karl și Ilse Koch au avut un fiu și două fiice. Fiul lor s-a sinucis după război pentru că nu putea trăi cu rușinea crimelor părinților săi. Un alt fiu, Uwe, conceput în închisoarea de la Dachau, al cărui tată era un prizonier german, s-a născut în închisoarea Aichach și i-a fost luat imediat femeii. În adolescență, Uwe Köhler a aflat cine este mama lui și a început să o viziteze în mod regulat la penitenciar. Ilse Koch s-a spânzurat în închisoarea pentru femei din Aichach pe 1 septembrie 1967, la vârsta d e 60 de ani.