$$$

 Veronica Micle, marea iubire a lui Eminescu

Veronica Micle s-a născut pe 22 aprilie 1850, la Năsăud, în Transilvania, și a fost al doilea copil al lui Ilie Câmpeanu, un cizmar care a murit înainte de nașterea fiicei sale, și al Anei, care era moașă. După moartea soțului, văduva s-a mutat împreună cu cei doi copii la Târgu Neamț. Băiatul cel mare, Radu, a murit nu mult timp după aceea, iar Ana și fiica ei s-au mutat în 1853 la Iași, unde s-au stabilit definitiv.

După ce a terminat cursurile primare la o școală din Iași, Veronica s-a înscris la Școala Centrală de fete pe care a terminat-o în 1863 cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alții, Titu Maiorescu și Ștefan Micle, viitorul ei soț, atunci în vârstă de 43 de ani.

Pe 7 august 1864 Veronica s-a căsătorit cu Micle la Biserica Bob din Cluj. Ea avea doar 14 ani, iar el era deja profesor universitar, iar mai târziu va deveni rector al Universității din Iași.

În anii 1864 și 1865 Veronica a participat, în calitate de martor, la procesul intentat lui Titu Maiorescu, pe atunci profesor de gramatică și pedagogie la Școala Centrală de fete și președinte al Comitetului de inspecțiune școlar, care era acuzat de „fapte scandaloase”. Titu Maiorescu a fost achitat, dar depoziția Veronicăi ca martor al acuzării nu a fot uitată niciodată de criticul literar.

În anul 1866 s-a născut primul copil al soților Micle, Valeria, căreia mama îi spunea „Greiere”, iar în 1868 a venit pe lume cea de-a doua fiică, Virginia Livia, alintată „Fluture”.

În 1869 Veronica Micle a participat la înființarea unei școli profesionale de fete, s-a implică în coordonarea mai multor școli din Iași și a început să fie activă în viața literară, în primăvara anului 1872 a făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical și aici îl va cunoaște pe Mihai Eminescu.

Pe 1 septembrie 1874 tânărul poet a fost numit director al Bibliotecii Centrale din Iași și a locuit în oraș până în octombrie 1877, timp în care a avut o relație apropiată cu Veronica. Soțul ei, Ștefan Micle, a fost îndepărtat în 1875 de la conducerea Universității, fiind numit director al Școlii de Arte și Meserii.

În 1877, în timpul Războiului de Independență, poeta a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul ostașilor români răniți” și i-a ajutat cu bani pe invalizi pentru ca aceștia să se poată întoarce la casele lor.

Doi ani mai târziu, pe 6 august 1879, Ștefan Micle a murit și Veronica a început o luptă lungă pentru a obține o pensie de urmaș penru ea și cele două fiice.

Rămasă văduvă, a reluat legătura cu Eminescu. Cei doi au încercat, fără să reușească, să-și întemeieze o familie, dar nu și-au dus la capăt intențiile, posibil din cauza lui Titu Maiorescu, care îi purta o dușmănie veche, sau din cauza faptului că situația materială a poetului era precară și, dacă s-ar fi căsătorit cu el, Veronica și-ar fi pierdut pensia de urmaș de pe urma profesorului Micle pe care o obținuse atât de greu, de-abia în 1883.

În 1886 Veronica s-a mutat la București cu fiica sa, Valeria, care devenise studentă la Conservator. În această perioadă poeta a donat casa din Târgu Neamț, moștenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec. Pe 3 august 1889, la 50 de zile după moartea lui Mihai Eminescu, doamna Micle, care avea doar 39 de ani, a murit la Mănăstirea Văratec din cauza unei congestii cerebrale, posibil provocată de o otrăvire cu arsenic. Veronica a fost înmormântată lângă bisericuța Sf. Ioan de la Văratec.

Prima ei fiică, Valeria, a urmat cursurile Conservatorului din Paris și a avut o carieră de mezzo-soprană, cochetând cu literatura. Mai târziu s-a căsătorit cu avocatul Nicolae Gh. Nanu, apoi cu Dimitrie Mihai Popovici Sturdza. Valeria a murit în 1929. Fiica cea mică, Virginia, a intrat în învățământ și va deveni profesoară la Pașcani, dar și ea va avea încercări literare ca poetă și traducătoare. S-a căsătorit cu psihologul Eduard Gruber, autor al primelor cercetări de psihologia artei, cel care a înfiinţat primul laborator de psihologie experimentală din România la Universitatea din Iaşi în 1894. Virginia Micle Gruber a murit în 1937.

Sursa:

N. Petrașcu, Icoane de lumină, Editura Casa Școalelor, 1940