$$$

 Noua iubire de altcândva

   Adrian Păunescu 

Mă-ncearcă iar, de cine știe unde,

Ca o pedeapsă cinică și grea,

Senzația că ne-am putea ascunde

Într-un poem al meu de altcândva.

Câte-am iubit și am cântat în viață,

Puteam să las pământul lumii gol,

Dar, vai, ce tragedie îndrăzneață,

Tu le conții pe toate ca un rol.

Ai și venit într-un târziu de piesă,

Ce bine-ți șade, dragoste, aici,

Dar ești prințesa fără de adresă

Ce-mi redeșteaptă zeci de cicatrici.

Tu știi prea bine, toate se repetă,

Ce facem, s-a facut și va mai fi,

Dar nu e echitabil, pe planetă,

Tu să rezumi mai multe tragedii.

Tu nu trăiești acum întâia oară,

Dar retranscriu ediția dintâi,

Cum să te las în lumea ordinară?

În care bâlci al vremii să rămâi?

Ce fericire mi-este dată mie,

S-o gust, precum un mare spărgător,

Când toată pustiita visterie

Ți-e destinată ție, ca și lor?

Tu, care-ți duci întrega garderobă

Într-un carton, ca pentru condamnați,

Tu, care n-ai o pernă și o sobă,

De ce din noua cale să te-abați?

Viața ta e-n stare să rezume

Atâtea zeci de roluri, ca un cost,

Nu e dreptate nicăieri pe lume,

Dar, poate, pentru tine ar fi fost.

Și, dintr-o dată, linia subtire

Ce ne-a unit, s-a rupt, s-a ars, s-a șters,

Și, dintr-o dată, te-am pierdut, iubire,

Te-ai rătăcit pe-aici prin Univers.

E caldă urma ta, la mine-n sânge,

Mai scriu o dată despre struguri copți,

Mi-ai fost și-mi ești izvorul care plânge

Și cea mai dulce neagră dintre nopți.

Când te-am pierdut, plecau din matcă toate,

Se retrăgeau miresmele din nunți

Și mările secaseră jumate,

Izvoarele se întorceau în munți.

Și chiar la mine-n casă sunt tot felul

De noi descreșteri într-un ritm grăbit,

Cântând s-a prăbușit violoncelul,

A dat în muguri și a înfrunzit.

Mi-e martor Dumnezeu că de la tine

N-am vrut făgăduinți și garanții,

Voiam atât să știu, că-ți este bine,

Mă pregătisem să te pot iubi.

20 august 1995

( din volumul "Front fără învingători" - 1995)