$$$

 Blestemul îngropat sub geam

Sunt căsătorită de aproape 30 de ani, am copiii mari…

L-am cunoscut pe soțul meu întâmplător — prietenul lui îi ținea calea mereu prietenei mele. Așa a fost să fie. Este un om excepțional!

Soacra mea, însă, nu m-a acceptat sub nicio formă. Eu sunt născută la bloc, soțul meu tot în oraș, dar mai la periferie, la casă. Diferența dintre noi era vizibilă (pentru cei din jur), dar eu îl iubeam și încercam să mă adaptez…

Avem casa în aceeași curte cu soacra – de fapt casele – pentru că mai este și cumnatul meu cu familia. Divergențe au fost de-a lungul timpului, dar acum totul este „perfect”.

Dar… „perfectul” acesta a venit întâmplător.

În primii ani, viața mea a fost un coșmar. Nu aveam voie nici să schimb culoarea varului. Nimic nu făceam bine. Tot timpul eram controlată (inclusiv căuta în recipientele în care îi puneam pachet la serviciu soțului meu, să vadă dacă are bucățele de cărniță). Nu aveam intimitate deloc.

Erau lucruri pe care nu le știam sau nu le puteam face pentru că era, totuși, diferență între bloc și curte.

Cu fiul cel mare am rămas însărcinată imediat după nuntă și îmi amintesc că era ca acum — în prag de Paște.

M-a pus (soacra) să spăl niște traverse din acelea de iută. Erau lungi și grele, ale naibii… Era frig, apa rece, îmi înghețase bluza pe ditamai burta.

Tot timpul era ceartă între noi, din cauza ei. Nu înțelegeam de ce soțul meu este atât de ușor influențabil. În fața ei se purta groaznic, în schimb, când eram numai noi, era cu totul altul…

În fine, strânsesem ceva bănuți și ne-am hotărât să modificăm casa primită. Atunci, soacra mea parcă a luat-o razna.

În timp ce dărâmam ce era de dărâmat, la un moment dat, afară, chiar sub geam, la colțul casei, am găsit îngropată o foarfecă desfăcută la maximum. Poate așa a vrut Dumnezeu să fiu, în acel moment, acolo. De altfel, nu stăteam lângă muncitori — aveam destulă treabă de făcut.

Credeți-mă, în momentul în care am văzut-o, am avut sentimentul că acea foarfecă se certa cu mine… Am încremenit. I-am spus omului care săpa acolo să se oprească.

Îmi aduc aminte foarte bine că am căutat prin cutiile cu lucrurile strânse din camere o sticlă cu agheasmă. Am turnat pe ea, apoi am luat-o cu lopata și am aruncat-o în grămada cu moloz și gunoaie…

În vălmășagul construcțiilor, am uitat de acel moment.

Mi l-am amintit, însă, la un moment dat, când mi-am dat seama că este…

LINIȘTE!

Fără reproșuri, fără ceartă, o soacră bună…

Așa este și acum, după atâția ani. Nu îmi dau seama ce a fost, de ce... și nici nu vreau să aflu.

Însă, la un moment dat, cineva va trage pentru cei mai frumoși ani ai mei — petrecuți cu lacrimi pe obraz.

Sursa: s-a pastrat anonima, Buzau, culeasa in aprilie 2025