###

 Eram pregătită pentru orice când am fost chemată la ședința cu părinții - note mici, absențe, poate chiar bătăi în curtea școlii. Dar când doamna învățătoare mi-a spus ce face fiul meu, am simțit cum mi se prăbușește lumea.

"Doamna Ionescu, trebuie să discutăm despre un comportament îngrijorător al lui Vlad," a început doamna învățătoare Popescu, privindu-mă peste ochelarii ei.

"Îngrijorător? Cum adică? Are note mici?"

"Nu, nu e vorba de note. Vlad e un elev foarte bun. Dar în ultima vreme dispare mâncarea colegilor în timpul pauzelor. Ieri l-am prins când lua sandvișul unui coleg și-l ascundea în dulapul lui. Când am deschis dulapul, erau acolo cel puțin șase sandvișuri."

Simțeam cum îmi ard obrajii de rușine. Vlad, băiețelul meu, care în fiecare dimineață pleacă cu trei sandvișuri, un fruct și dulciuri... fură mâncarea colegilor?

"Dar e imposibil! Eu îi pun în fiecare zi suficientă mâncare!"

Acasă, l-am găsit pe Vlad făcându-și temele.

"Am fost la școală azi. Vreau să-mi explici de ce furi mâncarea colegilor tăi."

A început să plângă în hohote. L-am luat în brațe, simțindu-mi inima sfâșiată. L-am sunat pe Mihai, soțul meu, care s-a întors imediat acasă.

"Ce-i asta ce-am auzit?!" a izbucnit el furios. "Tu furi de la colegii tăi? Așa te-am crescut noi?!"

Vlad s-a desprins din brațele mele și, cu ochii umezi, și-a ridicat privirea spre tatăl său.

"Dacă vreți să știți de ce le iau mâncarea... este pentru că ei își bat joc de ea. O aruncă în curtea școlii. Iar eu i-o duc lui Emil."

Cei mai mulți copii nu realizează ce noroc au să aibă trei mese pe zi. Alții trebuie să lupte pentru fiecare îmbucătură. Ce lecție de viață pentru noi toți.

"Cine e Emil?" am întrebat încet.

"E un băiat de vârsta mea. Nu are ce mânca. Părinții lui îl pun să cerșească în piață. L-am văzut lângă taraba lui Luca. Era atât de slab..."

M-am uitat la Mihai și am văzut cum toată furia i se transformă în uimire și tristețe. Vlad furase mâncare nu pentru el, ci pentru a hrăni un copil al străzii.

A doua zi am sunat-o pe doamna învățătoare și i-am povestit totul.

"Doamne..." a șoptit ea. "Iar noi l-am certat..."

În câteva ore, totul s-a schimbat. Doamna Popescu a organizat o ședință cu părinții și a contactat asistentul social. Părinții au propus o colectă regulată de alimente, iar serviciile sociale urmau să fie implicate în cazul lui Emil.

"Copiii noștri trebuie să învețe că empatia și grija față de cei din jur sunt mai importante decât orice lecție din manual," a spus doamna învățătoare, anunțând proiectul "Suflete Mari" - o inițiativă prin care copiii vor învăța despre responsabilitatea socială.

Uneori, în încercarea de a face ce e drept, copiii ne arată cât de mult ne-am îndepărtat noi, adulții, de ce înseamnă cu adevărat bunătatea.

Când i-am povestit lui Vlad despre planul școlii, ochii lui s-au luminat.

"Adică nu mai trebuie să fur sandvișurile?" a întrebat încet.

"Nu, dragul meu. De acum înainte, toată clasa va ajuta."

În seara aceea, privind cum doarme, mi-am dat seama că băiețelul meu, cu gestul lui aparent greșit, declanșase ceva mult mai mare și mai important decât și-ar fi putut imagina cineva.