$$$

 Norul de lacrimi

   Adrian Păunescu

Ce greu mi-este mie, dar ție ce greu!

O negură-i lumea sporită mereu,

Când urcă pământul în oase la zeu

Și norul de lacrimi pe sufletul meu.

Te simt sufocându-te-n strâmbul concert

De lucruri cu care te-alung și dezmierd

Și totul ți-i tulbure, searbăd, incert,

Nu ierți ce eu însumi nu pot să mă iert.

Ți-aduc nefirescul și-ți spun că-i firesc,

Sunt toate zdrobite de-un biet interes

Și multe sînt altfel de cum le găsesc,

Dar știu adevărul cumplit: te iubesc.

Și oricare mari întrebări ar veni,

În oricare viață, în oricare zi,

Tu trebuie totuși să uiți și să știi

Că și-n contra ciumei eu tot te-aș iubi.

Pe noi ne despart și azur și măcel

Și viața și moartea în noi sunt la fel,

Rămâi, peste cruntele vieții-ndoieli,

Femeie de taină, nu stea cu inel.

Iubito, să știi dar s-ascunzi tuturor

Că eu în aproape și trist viitor

Simt, iată, că sângele-mi pică-n decor

Și-i timpul sub nuntă cerească să mor.

Afară frumos e, în noi e urât,

Eu până la rana-mi din piept m-am târât

Și-o simt ca pe-un ultim izvor doborât,

Beau inima mea. Mă-nnorez și atât.

(din volumul "Totuși, iubirea" - 1983)