Vasile Voiculescu, medicul poet a decedat in noaptea de 25/26 aprilie 1963...
Vasile Voiculescu s-a născut pe 27 noiembrie 1884, în comuna Pârscov din Buzău, fiind fiul lui Costache Voicu, un gospodar înstărit, și al Sultanei, fiica unui negustor.
A început școala în satul natal, apoi s-a înscris la Liceul Gheorghe Lazăr din București. În 1902 a urmat un an la Facultatea de Litere și Filosofie, iar în 1903 a abandonat Literele și a început Facultatea de Medicină, obținând doctoratul în 1910.
Tânărul s-a îndrăgostit și s-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, apoi a devenit medic de țară.
În timpul Primului Război Mondial Vasile Voiculescu a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale organizate de Alexandru Vlahuță. Este perioada în care a debutat cu volumul Poezii și a colaborat cu revista Flacăra, la recomandarea lui Alexandru Macedonski.
În perioada interbelică, devine medic la București și, în paralel, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani, cu o audiență fantastică la acea vreme.
În 1946, după moartea Mariei, soția pe care o iubea atât de mult și care i-a dăruit cinci copii, poetul trece printr-o criză profundă și se dedică meditației și literaturii. Se apropie de organizația ”Rugul Aprins”, denumită și „Grupul de la Mănăstirea Antim”, care se formase în 1945.
Organizația “Rugul Aprins” fusese înregistrată în 1946 și a activat până în 1948, când a fost scoasă în afara legii pentru că reprezenta un nucleu de intelectuali laici și monahi, profesori, studenți, călugări și teologi care își propuneau păstrarea valorilor ortodoxe și a credinței.
În anul 1950, Sandu Tudor (părintele Agaton), unul din liderii grupului, este arestat și condamnat la 5 ani de muncă silnică. Alte arestări încep în 25 februarie 1958 cu părintele Adrian Făgețeanu care era acuzat de implicare în mișcarea legionară și, după mai multe interogatorii prin tortură, va fi obligat să declare că Sandu Tudor are un trecut legionar și, prin extensie, ”Rugul Aprins” era o organizație „subversivă și contrarevoluționară”.
Ministrul de interne Alexandru Drăghici, folosindu-se de această mărturie, susține prezența unei conspirații legionare în interiorul Bisericii Ortodoxe Române care trebuie eradicată imediat. Toți cei care participau la întâlnirile grupului “Rugul Aprins” sunt acuzați de crimă de uneltire contra ordinii sociale și activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare.
Vasile Voiculescu a fost arestat în noaptea de 4 spre 5 august 1958 şi condamnat la cinci ani de temniţă grea, fiind încarcerat câteva luni la Jilava, cât au durat cercetările, apoi la Aiud. Poetul a devenit deținut la vârsta de 74 de ani.
Bătrânul doctor s-a îmbolnăvit de cancer și tuberculoză în timpul închisorii și a fost grațiat pe data de 28 aprilie 1962, prin Decretul nr. 291 al Consiliului de Stat. La un an după eliberare, în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, a murit în casa sa din București.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu