###

 CIUBĂR VODĂ

Există o legendă după care, în vremea deselor atacuri ale tătarilor, probabil prin secolul al XIV-lea, trăia în Moldova un voievod bogat, care avea un singur fecior, pe Bogdan, cel care a plecat să-şi caute mireasa în „ţara portocalilor şi a dafinilor”. Găsindu-şi mireasa, feciorul s-a întors la curtea tatălui său şi a făcut nuntă vestită. Dar tocmai atunci tătarii au năvălit în ţară, au prădat şi au ars totul, iar tatăl său, Ciubăr- Vodă, spune legenda, a fost prins, ucis şi „mâncat de guzgani”. Vrând să-şi răzbune tatăl, Bogdan pleacă în urmărirea tătarilor, reuşind să le împrăştie oastea şi să străpungă cu hangerul chiar pe hanul însuşi.

Din această legendă, imprecis plasată în timp, ca toate legendele, nu se poate căpăta o determinare precisă a persoanelor la care se referă. Unele izvoare referitoare la istoria Moldovei de după Alexandru cel Bun (1400-1432), mai precis mijlocul secolului al XV-lea, vin să ne ofere câteva indicii care ar putea, printr-o ulterioară completare, să ne dea un răspuns mai apropiat de adevăr. Se ştie că în 1448 Iancu de Hunedoara, care pregătea o mare coaliţie antiotomană a tuturor forţelor din nordul Dunării inferioare, îl găzduieşte pe Petru Muşat al II-lea, unul din fiii lui Alexandru cel Bun, şi acordându-i un puternic sprijin militar, îl ajută să se instaleze pe tronul Moldovei. Mai mult, Iancu îi dă lui Petru Muşat al II-lea pe unul dintre cei mai destoinici şi credincioşi generali ai săi, Csupor Mihály. La scurt timp însă, Petru este şi el ucis şi tronul Moldovei devine liber.

Csupor Mihály vrea să profite şi să preia scaunul domnesc, fapt pentru care socoteşte necesar să-şi schimbe numele într-unul cu o rezonanţă mai locală. El va adopta numele dat de supuşii săi: „Ciubăr-Vodă”. Iancu de Hunedoara nu a fost însă de acord cu cele puse la cale de generalul său, aşa că, după numai două luni, acesta este nevoit să cedeze locul unuia din fiii naturali ai lui Alexandru, şi anume lui Bogdan, tatăl viitorului domnitor Ştefan cel Mare.

Preluând informaţiile din cronicile latino-poloneze, cronicarii Grigore Ureche, Ion Neculce, Miron Costin pomenesc toţi de faptul că „după moartea lui Pătru-Vodă a domnitu Ciubăr-Vodă două luni”. Aceste relatări rămân singulare. Alte izvoare pomenesc numele de „Ciubăr-Vodă”, dar nu-l plasează în timp.