$$$

 Cei mai excentrici oameni din istorie

 1. John Mytton, aristocratul care a călărit un urs

Englezul John Mytton a moștenit o sumă uriașă de bani și o proprietate imensă la o vârstă fragedă, ceea ce i-a permis să-și satisfacă toate pornirile excentrice. În primul rând, era un mare bețiv – bea între șase și opt sticle de vin în fiecare zi.

A băut atât de mult, încât la moartea sa, unul dintre prietenii săi susținea că Mytton își petrecuse ultimii 12 ani de viață în stare de ebrietate. Jack provenea dintr-o lungă dinastie de aristocrați care erau implicați în politică.

Dorind să urmeze tradiția familiei, Mytton și-a asigurat un loc în parlament din partea partidului Tory, oferindu-le votanților bancnote de 10 lire.

După ce a fost ales, Mytton a luat parte la o ședință de 30 de minute în Camera Comunelor, după care s-a plictisit, a plecat și nu s-a mai întors niciodată. Asta s-a întâmplat după ce cheltuise 10.000 de lire (peste un milion de euro azi) ca să fie ales.

Dar probabil cea mai memorabilă faptă a lui Mytton s-a petrecut tot în timp ce acesta se afla în stare de ebrietate. Potrivit The Telegraph, la un moment dat aristocratul, care era pasionat de vânătoare, a intrat în propria casă călare pe un urs, după ce își chemase vecinii să asiste la eveniment.

Demonstrația nu s-a terminat bine pentru Mytton, care a fost mușcat de picior de animalul sălbatic.

 2. Caroline Prodgers, teroarea vizitiilor

Numele „Prodgers” nu ne spune nimic azi, însă în Londra secolului XIX acest nume răspândea teroarea în rândul vizitiilor de cabrioletă. Când cineva striga „Mama Prodgers!”, vizitiii fugeau cât vedeau cu ochii, fiindcă doamna Giacometti Prodgers era o aristocrată victoriană care ura din suflet cabrioletele.

La fel ca în cazul altor excentrici, ciudățeniile ei o făceau antipatică. Nimeni nu știe de unde venea disprețul pentru vizitiii de cabrioletă, însă doamnei Prodgers îi plăcea să îi dea în judecată.

Memorase harta cu tarife din Londra și știa întotdeauna cu exactitate cât avea de plătit pentru o cursă cu cabrioleta, până la ultimul ban.

Doamna Prodgers îi obliga adeseori pe vizitii să oprească înainte să-i poată cere plata întreagă, și dacă vreunul îndrăznea să meargă câțiva metri în plus, femeia îl dădea în judecată.

Nebunia a durat vreme de 20 de ani, timp în care peste 50 de vizitii i-au căzut victime. Nu e surprinzător că acest comportament a făcut-o celebră în Londra victoriană.

Vizitiii se alertau unii pe alții urlând „Mama Prodgers!” atunci când o vedeau venind și a fost satirizată în ziare și caricaturi. Până și judecătorii erau enervați de doamna Prodgers, sugerându-i să-și cumpere propria cabrioletă, din moment ce avea suficienți bani pentru o asemenea achiziție.

Până și necrologul ei menționa comportamentul aflat la limita patologicului: „Doamna Giacometti Prodgers, teroarea vizitiilor din Londra, a murit.”

 3. Stanley Weyman, escrocul desăvârșit

Stanley Weiman a spus, pe bună dreptate: „Viața unui om este ceva plictisitor. Eu am trăit multe vieți. Nu mă plictisesc niciodată.” De-a lungul vieții sale, acest bărbat excentric a avut multe identități și cariere.

În unele privințe, Weyman ar putea fi considerat un escroc, însă acesta nu se comporta astfel de dragul banilor, ci din dorința de aventură. Cariera de impostor a lui Weyman a început în 1910, în New York.

În vârstă de numai 20 de ani, Weyman s-a prefăcut a fi consulul SUA în Maroc, înainte să fie arestat pentru înșelătorie. Weyman a mai jucat rolul de doctor, locotenent de marină și armată, consul în România, medic personal al văduvei lui Rudolph Valentino, jurnalist la ONU și chiar și secretar de stat al SUA.

Cea mai mare realizare a lui Weyman a avut loc în 1921, când și-a luat rolul de ofițer de legătură al Departamentului de Stat pentru prințesa Fatima din Afghanistan. Fatima își dorea o recepție oficială din partea guvernului SUA, însă Departamentul de Stat îi ignora cererea.

Weyman și-a cerut scuze din partea guvernului și a cerut 10.000 de dolari (pe care i-a primit) ca să „tragă sforile”. Cei mai mulți escroci ar fi fugit, însă Weyman a folosit banii pentru a o trata pe prințesă și anturajul ei ca pe niște capete încoronate, asigurându-le transport la clasa întâi și cazându-i în Washington, D.C.

Weyman a reușit să intermedieze o întâlnire între prințesă și secretarul de stat. Țintind și mai sus în ierarhie, Weyman a reușit să facă astfel încât președintele Warren Harding să o primească pe prințesă.

În cele din urmă, Weyman a primit doi ani de închisoare pentru toată povestea, însă, la fel ca alți excentrici, nu a dat semne că ar avea vreun regret. A murit în 1960, încercând să oprească un jaf într-un hotel din New York.

 4. Hetty Green, miliardara care l-ar face pe Hagi Tudose să se rușineze

Hetty s-a despărțit de soțul ei când banca a început să folosească banii ei ca și cum ar fi fost ai soțului ei. 

Poreclită „Vrăjitoarea de pe Wall Street”, Hetty Green (1834-1916) era considerată cea mai bogată femeie din America la acea vreme. Averea ei era estimată la aproximativ 30 de miliarde de dolari, în moneda de azi.

În ciuda succesului ca om de afaceri și finanțator, Hetty a rămas în istorie prin faima ei de om zgârcit. Era atât de zgârcită, încât, pe lângă ea, Hagi Tudose ni s-ar părea un mare filantrop.

Pofta de bani s-a manifestat de la o vârstă fragedă. Când a murit, mătușa ei bogată a lăsat două milioane de dolari asociațiilor caritabile. Scandalizată, Hetty a venit cu un testament mai vechi, susținând că banii îi reveneau ei.

Testamentul conținea o clauză care invalida toate testamentele ulterioare. Poate că testamentul era autentic, însă această clauză era un fals. Date fiind numeroasele zvonuri legate de zgârcenia ei, este greu să distingem între adevăr și ficțiune.

Unii spun că își desfășura activitatea într-o încăpere a băncii ca să evite să fie nevoită se închirieze un birou. Alții spun că avea un birou în care dormea din când în când, ca să evite cheltuielile rezultate în urma încălzirii apartamentului ei.

Se spune că purta aceleași haine negre în fiecare zi, până când se uzau, și evita „produsele de lux” precum apa caldă și săpunul. Cea mai celebră demonstrație de zgârcenie a avut loc atunci când fiul ei, Ned, și-a rupt piciorul.

Ca să reducă din costul facturilor medicale, Hetty l-a dus la o clinică pentru săraci, pretinzând că era o persoană fără adăpost. În cele din urmă, a fost recunoscută și obligată să plătească pentru tratamentul medical.

Potrivit poveștii, Hetty a fugit și i-a tratat ea însăși piciorul fiului ei. Însă biograful acesteia susține că Hetty a plătit factura și că l-a dus pe Ned și la alți doctori. În orice caz, era prea târziu: piciorul lui Ned a trebuit să fie amputat.

 5. John Churchill, zis „Jack Nebunul”

Excentricitatea nu e neapărat un lucru rău. Uneori, dimpotrivă. Drept exemplu, cazul lui „Jack Nebunul” Churchill, un ofițer britanic care a luptat în Al Doilea Război Mondial.

Jack Nebunul a rămas în istorie datorită armei cu care a ales să lupte: o sabie lată scoțiană. Motivul: „orice ofițer care intră în luptă fără sabia lui nu este pregătit corespunzător”, credea acesta.

Churchill mai avea și un arc (se pare că deține recordul pentru ultimul inamic ucis cu arcul în vreun război), alături de o serie de cimpoaie pe care le folosea ca să-și inspire trupele.

În cele din urmă, Churchill a fost capturat de germani, în timpul unei misiuni periculoase, desfășurată în spatele liniilor inamice. Inițial, inamicii i-au cruțat viața, crezând că Churchill era rudă cu prim-ministrul britanic.

După ce s-a descoperit că nu erau rude, Hitler a ordonat să fie executat imediat. Din fericire, căpitanul Hans Thorner – comandantul lagărului de concentrare – nu a dus la îndeplinire ordinul, salvându-i viața.

După ce a fost transferat din lagăr, Jack i-a scris lui Thorner o scrisoare de mulțumire, care a sfârșit prin a salva viața lui Thorner. Când fostul ofițer german a fost judecat drept criminal de război, scrisoarea – alături de faptul că Churchill era gata să depună mărturie în favoarea sa – l-a exonerat de vină.