$$_

 TRAIAN DEMETRESCU

Traian Rafael Radu Demetrescu (3 nov. 1866, Craiova – 17 apr. 1896, Craiova) a fost al doilea din cei șapte copii ai părinților săi. Tatăl, Radu Dumitru (1838-1912), era membru în Colegiul Camerei de Comerț din Craiova. Mama, Ioana Anica (1848-1916), a făcut parte din Comitetul pentru administrarea și privegherea spitalelor de răniți în timpul Războiului de Independență. De altfel, familia Demetrescu a făcut numeroase donații în timpul Războiului; familia făcea adesea donații și către biserica Sf. Gheorghe Vechi din oraș.

Primul copil al familiei Demetrescu a murit la puțin timp după naștere, astfel încât Traian – un copil firav din punct de vedere fizic – a intrat în îngrijirea atentă a mamei și a bunicii sale. Copilăria și-a petrecut-o la Craiova și la Caracal, unde locuiau bunicii din partea tatălui.

A absolvit cursurile primare și trei clase de gimnaziu la Liceul din Craiova. Întrucât familia se confrunta cu dificultăți de ordin financiar, a fost nevoit să-și întrerupă studiile, dar și-a continuat instruirea ca autodidact.

Traian Demetrescu a început să scrie versuri de la vârsta de 13 ani, publicând în ziarele locale „Alarma” și „Clopotul”. Poemele sale i-au atras atenția poetului Alexandru Macedonski, care i-a publicat în 1883 câteva poezii în revista sa, „Literatorul” (“Meditațiune”, “Bătrânețe”, “Plânsul fericirii”, “Nenorocire”). De altfel, primul lui volum de versuri, “Poezii”, publicat sub pseudonimul Tradem în 1885, a fost prefațat de mentorul său, Alexandru Macedonski, cu care a purtat o îndelungată corespondență pe tot parcursul vieții.

Între 1884 și 1888 a colaborat la „Cîntaru” (Craiova), „Analele literare” (București), „Gutenberg” (București), „România literară” (București), „Peleșul” (București).

În anul 1886, Traian Demetrescu a devenit redactor la publicația bucureșteană „Revista literară”.

În 1887, i-a apărut la Craiova al doilea volum de versuri, “Freamăte”. Tot atunci a condus publicația politică și literară „Amicul libertății”, iar un an mai târziu a scos, alături de prietenul lui, G. D. Pencioiu, „Revista Olteană” (1888-1890, 1892). Împreună cu colaboratorii săi, a publicatîn „Revista Olteană” o serie de articole critice despre literatura secolului al XIX-lea (Mihai Eminescu, Veronica Micle, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Louise-Victorine Ackermann, Paul Bourget, Alfred de Musset, Nicolae Nicoleanu, Mihail Zamphirescu).

A tradus din Francois Coppée, autorul său preferat, V. Hugo, Catulle Rendés, Byron, A. de Musset. Paralel cu activitatea literară și publicistică, a scris cronici dramatice și piese originale, cum ar fi “Alexandru Renea”, jucată pe scena Teatrului Național din Craiova (1888), “Ofticoasa” – dramă în versuri și “N’aduce anul ce aduce ceasul” (pierdute).

În 1889 a publicat al treilea volum de versuri, “Amurgul”.

În 1891 a apărut “Cartea unei inimi”, precum și volumul “Profile literare” (Craiova) – o colecție de articole în care Demetrescu portretiza figuri literare române și străine ale epocii sale. Tot în acel an În 1891 a fost secretarul Ateneului craiovean.

În anul 1892 a apărut, la Craiova, volumul “Intime”, poeme în proză- nuvele (cu o scrisoare de la Al. Vlahuță). Între 1890 și 1892 a mai colaborat la „Adevărul” lui Constantin Mille.

În primăvara anului 1893 a devenit membru al proaspăt-înființatului Partid Social-Democrat al Muncitorilor din România, a cărui filiala craioveană a condus-o. În acea perioadă a colaborat la ziarele socialiste (“Munca”, “Lumea nouă”).

Odată cu înrăutățirea stării sale de sănătate deja precare, Traian Demetrescu a călătorit în Imperiul German și în Austro-Ungaria (München, Bad Reichenall, Viena) în căutarea unui leac. În 1895 a ajuns în Bucovina, la Solca, tot cu același scop.

Din punct de vedere literar, a continuat să fie activ în ciuda tuberculozei ce îl măcina. În 1894 i-a apărut, la București, volumul “Sensitive”. În anii următori, au văzut lumina tiparului la Craiova romanele sale “Iubita” (1895) și “Cum iubim” (1896). În 1896 au mai fost publicate volumule de nuvele “Priveliști (din viață)” și “Simplu”.

Pe 17 aprilie 1896, la vârsta de doar 29 de ani, Traian Demetrescu a murit în urma unei crize de hemoptizie (cf dexonline: eliminare de sânge prin tuse, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii, mai ales în cazurile de tuberculoză pulmonară). Prietenii poetului au afișat în vitrina librăriei „Benvenisti” un portret cu doliu al scriitorului, sub care scria „Poetul nu mai este”.

Cu aproximativ două săptămâni înainte de moartea poetului, acesta i-a trimis o ultimă scrisoare vechiului său prieten, G. Pencioiu. Simțind apropierea sfârșitului, Tradem scria:

“Scumpe Pencioiu,

Acum 6 zile s’a declarat o nouă hemoptizie; până azi sângele n’a încetat.

În curând îți voi trimete o scrisoare, unde mi-am exprimat dorințele mele din urmă, pe care doresc să le îndepliniți cu sfințenie. E ultimul sacrificiu ce-l mai cer dela voi, cari m’ați iubit, m’ați ajutat, – și mă veți plânge.

…

Ah, e greu să trăiești, dar e și mai greu să mori!

Ce fac prietenii? A venit primăvara; vor înflori în curând rozele; n’ași dori ca prietenii mei să nu se folosească de ceeace e atât de rar frumos în viață…….

Iertați-mi o cochetărie postumă: să mă duceți la groapă sub o profuzie de flori.

Scrie-mi, te rog

Traian Demetrescu”

Surse

Stuparu Alexandru, „Proiect de management pentru ocuparea postului de manager la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”„.

Website Casa de Cultură „Traian Demetrescu” Craiova

Demetrescu, Traian. Aman.ro

„Din ultimele zile ale lui Traian Demetrescu”. Arhivele Olteniei, anul V, nr. 23, ian-feb 1926