&&&

 “Mi-e dor de trosnetul din sobă, de aburi calzi de cozonac,

De mere coapte-n scorţişoară, de banca brună din cerdac,

Mi-e dor de albul pân' la hornuri,

De seara albastră din cătun,

De caramelele cu lapte, de mămăliga din ceaun.

Mi-e dor de serile de iarnă când ascultam, atent, poveşti,

De zilele fără de grijă, de bruma albă din fereşti,

Mi-e dor de scârţâitul porţii, de îngereştile ninsori,

De lampa galbenă din geam ce pâlpâia până în zori.

Mi-e dor de puloverul de lână, de căciuliţa cu urechi,

De torsul mâţei lângă plită, de corzile chitarei vechi,

Mi-e dor de-aroma de gutuie, de ceaiul cald de muşeţel,

De uliţa copilăriei, de clinchetul de clopoţel.

Mi-e dor de laptele cu miere, de gustul fin de caşcaval,

De bolta casei încărcată de candelabre de cristal,

Mi-e dor de cocoloş cu brânză, de şunca proaspăt afumată,

De ciocolatele cu rom, de turta dulce asortată.

Mi-e dor de sania din scânduri ce mă plimba printre troieni,

De tinda casei-mbătrânită, de coşuri pline de coceni,

Mi-e dor de-acele clipe-n care mâncam un altfel de dejun,

De pâinea unsă cu untură, de pâinea unsă cu magiun.

Mi-e dor de zgomotul de lanţuri ce câinii-n curte îl făceau,

De fumul gros, de bradul verde, de fulgii magici ce cădeau,

Mi-e dor de glasul de copii ce colindau din casă-n casă,

De anii-aceia-n care viaţa ne aduna pe toţi la masă.”

 

Sursa: Sibiana Mirela Antoche