***

 Scrisoare din pustiu

Dragul meu, eu te iubesc nespus,

Ești tot ce mi-am dorit de când mă știu,

De-aceea de o vreme nu ți-am spus,

Dar drumul meu e-acuma prin pustiu.

Nu știu ce am, mă simt puțin sfârșită

Și parcă mă topesc mergând prin soare,

Dar știu că mă iubești, sunt liniștită

Și-aștept s-ajung în oază, la răcoare.

Nu prea văd oaza, parcă-s rătăcită

Și-mi este sete și mă chinuiesc,

Merg însă, fiindcă știu că sunt iubită

Și-abia aștept să-ți spun cât te iubesc.

Nu știu, poate-oi mai rătăci o vreme,

Dar ai încredere și mai ales răbdare,

Mai am de rezolvat ceva probleme,

Și-apoi vom fi-npreună, la răcoare.

Știu că m-aștepți, esti omul vieții mele

Și eu sunt viața ta, știu asta bine,

Vom fi-npreună și-om schimba inele

Și-om contopi pe veci două destine.

Nu mai pot scrie, nu mai e lumină,

Te voi visa la noapte că mi-e dor,

Dar aștept dimineața ce-o să vină

Să pot să-ți spun în față că te-ador.

Și-apoi peste vreun secol, pot să mor!