miercuri, 26 februarie 2025

$$$

 Anotimpuri


Mă uit pe geam, e negură afară,

Poate și vremea are-un suflet trist

Și cred că starea vremii se măsoară

În inimi mari sau sfâșiate de artist.


Dacă am sufletu-necat în nostalgie,

Presimt că o să plouă bătrânește

Și o să mă inunde o melancolie

Hrănită din ideea că totul se sfârșește.


În părul meu se pare că iarna e prezentă,

S-a așternut zăpada și totul a albit,

De-acum simt veșnicia ce pare iminentă,

Aștept răceala gheții cu sufletul cernit.


S-au dus zilele verii cu cerul plin de stele,

Când sufletul vibra de vraja tinereții,

Iubeam lumina lunii și construiam castele,

Dar risipeam senin petalele vieții.


Aș vrea să simt din nou furtunile de vară,

Iubirea ce țâșnea din inimi pătimașe,

Să mai dansez tangouri pe strune de vioară

Și să gust nemurirea din buzele-ți gingașe.


Vreau alte anotimpuri să treacă peste mine,

Însă acum le simt și ele mă strivesc,

Mi-a dispărut regina din roiul de albine

Și-acuma gust otrava, nu pot să mai iubesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$_

 Pianul Ionel Tudor  Da, sunt un pian.  Nu mă credeți? Uitați-vă bine la mine. Acum, cât sunt singur, pentru că dacă vine ea și se așează pe...