***

PAUL MORAND LA BUCUREȘTI

De Paul Morand, scriitor si diplomat francez, ne leagă cîteva lucruri. 1/ a fost căsătorit cu Elena Suțu 2/ a fost ministru de legație 1943/44 în România 3/ a scris o carte mereu paul morandcitată despre București. ( „Bucarest”1935, ed. Plon, Paris.). Ne ocupăm aici numai de povestea sentimentală și ingredientele ei politico-biografice.

Elena Suțu și Paul Morand s-au cunoscut la Paris în 1916. El era diplomat, ea o prințesă româncă plină de strălucire în acel Paris minunat. Era o vedetă a saloanelor, a evenimentelor mondene etc. Deși căsătorită, dar trăia separat de soțul ei, prințul Dimitrie Suțu, atasat militar la Paris ( 1870-1943). Era născută la Galați in 1879. Numele ei de fată era Hrissoveloni și era jumătate grecoaică, jumătate româncă. Se trăgea dintr-o familie de bancheri, proprietarii unei bănci care îi purta numele. Se căsătorise în 1903. În 1904 cuplpaul morand  4ul are un copil, Maria Georgeta Suțu care va muri tînără, în 1932 ( ca soție a prințului Eric de Broglie)

Elena Suțu era o femeie foarte la modă. Trebuie să fi fost interesantă devreme ce era prietena și confidenta lui Marcel Proust care îi trimitea nenumărate scrisori. Proust, care nu își părăsea domiciliul din cauza astmului de care suferea a declarat că e singura persoană care îl face să iasă din casă. O vizita la hotelul Ritz, cel mai luxos din Paris, unde locuia. Elena Suțu făcea parte din grupul aristocraților români care trăiau la Paris – frații Bibescu, Martha Bibescu vara lor, Anne de Noilles, Elena Văcărescu, Matyla Ghika, etc,. Ținea un salon după moda timpului, unde se strîngea elita intelectuală și aristocrați din toată Europa. Era susținută în luxoasa ei viață pariziană de marea avere a familiei.

Prin Proust il cunoaște pe Paul Morand. Triunghiul lor amoros este și azi obiect de controversă. Natura legăturii dintre cei trei paul morand 3rămîne ambiguă, greu de descifrat. În 1922 Proust moare, iar în 1924 Elena Suțu divorțează. Se căsătorește în 1927 cu Paul Morand, devenit intre timp scriitor de succes și diplomat cu o bună carieră. In anii 20/30 a funcționat la Londra, în Spania etc. și mereu a îmbinat diplomația cu literatura. Cărțile sale s-au tradus mai peste tot. Și personajul lui era interesant. Era fiul unui inginer, provenea așadar din burghezie. A absolvit Science Politique și apoi un la Oxford. A intrat la ministerul Afacerilor Externe francez, Quay d’Orsay.

Paul Morand a fost preocupat esențial de cariera sa și de celebritatea sa literară. Prin relații își cultivă succesul. Era privit ca soțul prințesei Suțu. Averea și numele aristocratic îl ajută, contactele ei cu toată lumea care conta îi fac loc în lumea bună. Literatura sa e pe tipar, scrisă pentru a fi vîndută bine. Cărți scrise repede, impresionist, cu ingredientele bestseller-paul morand 8ului tipic. E la modă mereu, confecționa proze pitorești, ușor de citit, dădea cărți cerute de editori, îți ajunge o zi pentru a le parcurge. Sunt opere convenționale, scrise după rețetă. Nimic profund. Paul Morand este la antipodul lui Proust, cu a cărui prietenie s-a lăudat toată viața.

Apariția celor doi intrigă. Elenei Suțu este mică de statură, slabă și agitată, i se spunea și „bufnița”. Era mai în vîrsta cu 9 ani decît Paul Morand. Era personajul dominant în cuplu, el era sub papuc, cum se spune. Prințesa avea păreri categorice în toate privințele. În anii 30 s-a manifestat ca avînd convingeri antisemite, antiliberale, progermane și chiar ca o admiratoare a lui Hitler. Probabil averea, siguranța de sine dobîndită în timp, cf căreia banii inseamnă totul, i-a dat aroganța cu care a traversat lunga ei viață. Deși Paul Morand cîștiga destul din cărțile sale și ca diplomat, era mereu în goană dupa fonduri. Era un snob, îi plăcea să trăiasca luxos, la un anumit standard, pe picior mare. Facturile erau acoperite de ea. Putem să ne imaginăm că motivele pentru care a luat-o de soție au fost două, banii și numele care îi deschidea ușile.

Amîndoi erau oameni de lume, rafinați, eleganți, costisitori, pretențiosi, educați, mondeni. Nu lipseau de la marile evenimente ale acestei lumi selecte, nici din locurile frecventate de aristocrați, celebrități, bogații Europei. În 1935, după ce scrisese despre NY și Londra, a scris o carte despre Bucuresti care i-a atras multe critici în presa românească. Intelectualii, gazetarii de aici considerindu-se jigniți de unele dintre considerațiile sale. Dar Morand a scris pentru prejudecațile publicului francez nu pentru piața românească de carte.

In 1943 Paul Morand a fost numit în post diplomatic la București, unde vine impreună cu Elena Suțu. Bucureștiul a fost o perioadă dificilă pentru cei doi, care sunt partizani ai Germaniei, ai mareșalului Petain. Lumea românească simpatizează cu SUA și Marea Britanie. Chiar și oficialii români cu care se întîlnesc cei doi sunt antiVichy. În ce privește colonia franceză ea simpatiza cu generalul de Gaulle. Diplomații legației franceze sunt de asemenea antiPetain. Paul Morand și soția lui sunt izolați, antipatizați. Misiunea lui este un eșec diplomatic. Este taxat drept colaboraționist într-o vreme cînd era clar că Germania a pierdut războiul. Atitudinile lui irită ( chiar mai mult, ale Elenei Suțu, gălăgioasă și categorică ) exprimate în public și în privat – afișat progermane – stîrnesc reacții negative. I se reproșează și caracterul duplicitar, anumite gesturi, chiar malversațiuni financiare și lașitate (fuge din București la Bran după 4 aprile 1944 dupa bombardamentul anglo-american. Se teme de asemenea și de sosirea Armatei roșii, etc.

In vara anului 1944, la un an de la sosirea in România, solicită și reușește să fie mutat în Elveția. Se pune la adăpost, mutarea era bine calculată. Știa că Elveția va rămîne neutră și că va putea să beneficieze de azil. Nu își făcea iluzii cu privire la soarta colaborationiștilor. Generalul De Gaulle după instalarea sa la putere, l-a eliberat din postul unde se aflaîn Elveția de numai cîteva săptămîni. A încercat să revină in diplomație, fără succes. Este marginalizat, marile edituri ale Parisului, saloanele, premiile ii sunt refuzate. Sunt zece ani de exil, de călătorii, de ostracizare. Încet încet revine din uitarea care îl acoperise.

Timpul vindecă rănile, iar el a continuat să scrie și să publice cărți în diferite țări. Incepe să reapară in presă la sfîrșitul anilor 50, cînd și alți colaborationiști (Celine de ex), revin. Amîndoi soții intrețin de la distanță o corespondență bogată ca surogat pentru absența vieții lor mondene de altădată. Paul Morand treptat este reabilitat, editurile pariziene îl tipăresc din nou. Este comentat în presă, scrie în gazete, dă interviuri în care incearcă să se explice și să se dezvinovațească. În 1968, după mai multe refuzuri și insistențe este primit la Academia franceză, are 80 de ani, probabil ca un gest anti-De Gaulle, care mai avea un an pină să părăsească puterea după protestele din mai 68. Dar și pentru că a fost considerat o pagină de istorie literară a secolului XX, supraviețuitor al unei epoci, epoca lui Proust. Să fii longeviv este uneori un avantaj.

Elena Suțu a murit la 26 februarie 1975 la 94 de ani la Paris, iar Paul Morand peste un an, (n. 1888) la 23 iulie 1976. Urna cu cenușa lor amestecată a fost depusă la cimitirul ortodox din Triest un loc plasat între culturi, religii și lumi.