$$$

 

"Trebuie să pui suflet în lut, altfel nu ține căldura", spune Gheorghe în timp ce-și trece mâinile aspre peste amestecul de pământ și pleavă. La 60 de ani, e ultimul om din sat care mai știe să ridice o sobă cum se făcea pe vremuri.

În casa bătrânească unde lucrează azi, pereții de lut parcă ascultă fiecare mișcare a lui. Din grămada de materiale din colțul camerei, fiecare își așteaptă rândul - lutul galben adus de pe dealul Bisericii, pleava cernută cu grijă, nisipul fin pentru finisaj.

Cu mișcări precise, începe să modeleze corpul sobei. Sub degetele lui, lutului prinde formă - mai întâi temelia, apoi pereții, hornul. Fiecare strat trebuie să se usuce la timp, fiecare colț trebuie netezit cu grijă. Aici nu merge cu grabă - o sobă făcută cum trebuie ține trei generații.

"Asta nu-i ca sobele de teracotă", explică el. "Asta-i sobă țărănească, care știe să țină căldura toată noaptea. Dacă o faci bine, cu două brațe de lemne încălzești toată casa."

Pe măsură ce soba crește, Gheorghe îi spune poveștile lui. Despre cum a învățat meseria de la tatăl său, cum fiecare sobă are personalitatea ei, cum trebuie să asculți lutul când lucrezi cu el. În timp ce vorbește, mâinile lui continuă să modeleze, să netezească, să dea viață lutului.

"Acum toți vor centrale. Dar știi ce-i diferit la soba asta?" întreabă el, oprindu-se o clipă din lucru. "Asta are suflet. Când pui mâna pe ea în toiul iernii, simți că-ți vorbește."