***

 ALPHONSE DE LAMARTINE a decedat la 28 februarie 1869.

Alphonse de Lamartine, numele său complet Alphonse Marie Louis de Prat de Lamartine s-a născut pe 21 octombrie 1790 la Mâcon, Franța și a trecut in neființa pe 28 februarie 1869 la Paris, a fost un poet, romancier, dramaturg și istoric francez. 

El este una dintre marile figuri ale romantismului din Franța. 

El participă, de asemenea, la revoluția din 1848 și proclamă a doua Republică franceza.

Lacul 

Alphonse de Lamartine

Împinși spre noi limanuri din pragul tinereții,

În noaptea nesfârșită duși fără a reveni,

Cândva ancora nu vom putea pe-oceanul vieții

S-o mai zvârlim o zi ?

O, lac sfânt ! Abia anul în scurgerea-i înceată

Trecu, și lângă unda cea liniștită-a ta

M-așez ca și altădată pe-aceeași piatră, iată,

Pe care și ea sta !

Tu vâjâiai și-atuncea voind a te ascunde

Sub stâncile-acestea roase, iar eu stam fără grai

Când pe-ale ei picioare tu spuma de pe unde

Tăcut o aruncai.

Ții minte, într-o seară ? Vâsleam noi în tăcere:

Nu se-auzea departe pe netedu-ți cuprins

Decât zgomot de vâsle ce-ncet simțeam cum piere

Când luciul ți-a atins.

Și-un glas cum nu fun-n lume vreodată, în clipita

Aceea răsunat-a, iar țărmul a rămas

Înmărmurit de farmec și vrajă când rostit-a

În șoaptă-i scumpul glas.

- "O, timpule, te-oprește ! Și voi, grăbite ore.

Lăsați al vostru zbor;

Cruțați pe-aceia ce voiesc să se adore

Tot timpul vieții lor !

Pe mulți nu poate-n viață nimica să-l atragă:

Cu dânșii vă grăbiți;

Luați-le lor viața ce nu le etse dragă;

Uitați pe fericiți ".

Dar vai ! Eu cer zadarnic mai multe clipe-n șoapte

Să stăm pe unde-aici;

Căci aurora, iată, ajută ca pe noapte

S-o-nfrângă dalba zi.

O, să iubim ! Ne-o spune și-a orelor chemare

Și tot ce e sub cer;

Căci omul liman n-are, iar timpul margini n-are;

El trece - cei vii pier !

O, timp pizmaș ! Cum oare, mânia ta nu-ntreabă

Nicicând soarta de care nădejdile mi-anin,

Și-n zilele de vrajă tu fugi cu-aceeași grabă

Ca-n zilele de chin ?

Cum ! Amândoi alături deloc nu vom mai merge ?

Cum ! Tu ființă scumpă într-alte lumi să pleci ?

Și clipele ce timpul le face și le șterge

Pierdute-s pentru veci ?

Trecut, eternitate, neant, totul ne minte !

Grăbiți: unde e vremea ce altădată fu ?

Răspundeți: doar o clipă din clipele prea sfinte

Ne veți mai sta sau nu ?

O, lac, stânci mute, peșteri, păduri de farmec pline,

O, voi pe cari vă cruță al anilor convoi,

Măcar doar amintirea acestei nopți senine

Să o păstrați cu voi !

Să-ți fie și-n odihnă precum și pe furtună,

O lac frumos și pașnic, tot chinul ce-l îndur,

Și-n brazii-nalți, și-n aste stânci mari care se-adună

Pe țărm de jur în jur.

Să-ți fie în zefirul ce freamătă și-adie,

În zgomotul din undă în undă repetat,

În steaua cea mai albă ce-ți dă lumină ție,

Din cerul înstelat.

Și vântil care geme, și trestia subțire,

Miresmele ușoare din aeru-ți sfințit

Și tot ceea ce poate să vadă, să respire

Să zică: S-au iubit !"