$$$

 Brumar în februarie

Mai e puțin și iarna se răstoarnă,

E luna dragostei, așa-i februarie,

Dar deși suntem la sfârșit de iarnă,

Mă simt de parcă-s în noiembrie.

De-o vreme parcă este primăvară,

S-a încălzit și inima din piept,

Era senin pe cer și sosre-afară,

Dar eu mă comportam în mod inept.

Normal ar fi să-mi placă ghioceii,

Ei sunt simbolul iernii ce-a trecut,

Dar eu nu sunt mereu tânăr ca zeii,

Am ghiocei în păr, nu-s nou născut.

Eu am tânjit mereu la trandafiri,

Dar nu oricare, vreau doar sângerii,

Căci sunt simbolul noilor iubiri

Ce-așteaptă să se mască-n orice zi.

Dar rozele, deși-s așa gingașe,

Înțeapă rău , au spinii otrăviți,

Nu-s pentru cei trecuți, sunt pătimașe,

Se potrivesc doar la îndrăgostiți.

Și-atunci gândesc că, poate, pentru mine

Sfârșitul iernii-mi las-un gust amar

Și simt că deși-i făurar, mai bine

M-aș potrivi în luna lui brumar.

Știu, primăvara, vara e frumoasă,

Dar ele-s pline de neprevăzut,

Mai bine stau la foc molcom acasă

Căci chiar și iarna are-un început.

Ionel Tudor