$$$

 Încrederea

Iubirea, iubirea e ceva nedefinit,

Ceva blocat acolo, în corpul infinit,

Apare din neant, nu știi ce te-a lovit,

Apoi dispare-n ceață de parcă n-a venit.

Însă când te lovește, devii parcă alt om,

Te ia din locul tău și te aruncă-n pom,

Te crezi un uriaș, deși ești doar atom,

Renunți sa fii doar unul și schimbi pe voi în vom.

Nici sticla nu e clară, mereu ești încurcat,

Deși nu bei nimic, lumea te vede beat,

Nu poți fi liniștit, parcă ești apucat,

Și chiar de stai pe loc, te simți mereu plecat.

Însă când ești cu ea, ești foarte fericit,

Simți freamăt în tot corpul, ești parcă amețit,

Însă câteodată, poți să constați uimit,

Că totu-i o himeră si că ai fost mințit.

Atumcea, dintr-o dată, ajungi un jalnic fost,

O vreme nu ai stare, te simți cam fără rost,

Nimeni nu-ti întră-n voie și totu-i cam anost,

Dar cel mai rău e-atunci când ești luat de prost.

Parc-ai căzut din lună pe timp senin și soare,

Apare umilința și dragostea dispare,

Dispar printr-o minune vechi semne de-ntrrbare,

Iar tu rămâi pe veci cu gust de mere amare.

E bine sa iei seama când te îndrăgostești,

Dacă minunea blondă, sau brună, sau roșcată

Este ceea ce pare sau ce a fost odată,

Încrederea-i de bază atuncea când iubești!