***

 Lidia Jiga și Elena Țipa, cele două dresoare românce care au murit în arenă

Lidia Jiga, creatoarea unor numere unice în istoria circului, și-a găsit sfârșitul în arenă, la doar 36 de ani. Tragedia s-a întâmplat la Harkov, unde dresoarea se afla într-un turneu. Această veste tulburătoare a făcut înconjurul întregii țări în toamna anului 1970.

Lidia s-a născut și a copilărit la Veneția de Jos, lângă Făgăraș. Mama ei a murit când copila avea șase săptămâni, iar tatăl a abandonat-o, lăsând-o în grija bunicilor naterni. La vârsta de 9 ani, a fost luată din nou de tată, care între timp se recăsătorise. Pentru că mama vitregă se purta foarte dur cu ea, un unchi a decis să o ia pe Lidia să locuiască cu familia lui. Soții Ionel și Maria Comșa nu aveau pe atunci copii și au ajutat-o pe fetiță să-și continue studiile, apoi au îndrumat-o să învețe meserie pe lângă un fotograf. Viitoarea dresoare a decis însă să plece la București, la un alt frate al mamei și, la numai 16 ani, s-a angajat la Circul de Stat din Capitală. După o perioadă în care a făcut figurație, adolescenta a început să dreseze urși. La 19 ani, pe 20 iunie 1959, a debutat cu un număr inedit de dresură: lei, tigri și pantere negre.

Lidia a luat lecții de dresaj în Polonia, cu renumitul profesor Malek, ajungând să evolueze alături de 22 de animale într-o singură reprezentație. Era invitată în turnee în Germania, URSS, Polonia, Israel, iar reprezentațiile ei extraordinare au rămas unice în lume. Avea o încredere fără margini în animale și spunea deseori că unii oameni sunt mult mai periculoși decât fiarele sălbatice.

“Dragostea, pasiunea pentru animale m-a atras de mic copil. Zile întregi cutreieram pădurile după pisici sălbatice și pui de urși. De fiecare dată, când mă întorceam acasă, îmi primeam “porția” pentru neastâmpărul meu. Apoi, primele începuturi în circ. Era în 1959… Am fost primită cu multă neîncredere… Nu m-am multă descurajată și, treptat, treptat scepticii și-au format o altă părere. Oamenii care lucrează în circ iubindu-și spectacolul și iubindu-i pe oameni te învață cu simplitatea, curățenia, cinstea și curajul lor să-ți iubești meseria. (…) Leoaica Lorita a fost prima mea dragoste. Apoi, desigur, cred că ghiciți — tigrul Bengal, cu care am cunoscut cele mai mari succese. Acum, Rama, o tigroaică mică și drăgălașă, adusă din Africa. Pe toți i-am crescut de mici și-i iubesc nespus de mult…”, mărturisea.

Se pare că această încredere în animale i-a adus Lidiei moartea. Accidentul nenorocit s-a produs în orașul Harkov, aflat pe atunci în Rusia, în ziua de 7 noiembrie 1970. După ce a apărut în după două reprezentații în aceeași zi, Lidia a fost solicitată să mai susțină încă una. Animalele erau obosite, iritate, iar două dintre ele, leul Ruslan și tigrul Amur, au accidentat-o mortal. Asupra morții dresoarei au planat mult timp suspiciuni. Rușii i-au incinerat cadavrul și au trimis în țară doar cenușa, pretextând că în zonă bântuia o epidemie de holeră. Sicriul care conținea urna ar fi fost însoțit de trei persoane care nu au permis nimănui să deschidă sau să se apropie prea mult. La înmormântarea Lidiei Jiga au participat peste 2.000 de persoane.

Nenorocirea a fost relatată pe larg de presa de la București:

“La un moment dat, dresoarea s-a întors spre public pentru a mulţumi aplauzelor ce răsplăteau o secvenţă a numărului. Ca de obicei, Lidia a aruncat cravaşa şi s-a înclinat, dar, furată probabil de muzica vrăjită a aplauzelor, a întârziat câteva secunde mai mult decât trebuia în această poziţie şi, mai ales, nu a luat distanţă suficientă faţă de leul Ruslan. Acesta, după toate probabilităţile, deţinea rangul suprem în grup sau cel puţin în rândul leilor, deoarece şi în alte cazuri se dovedise foarte independent şi refractar, încercând să atace dresoarea. De data aceasta, văzând-o întârziind cu spatele spre el, deci într-o poziţie vulnerabilă, a atacat-o, lovind-o cu laba, întocmai aşa cum leii rivali îşi dispută între ei întâietatea. Lidia şi-a pierdut echilibrul, căzând cu faţa la pământ în dreptul piedestalului pe care se afla tigrul Amur.

Acesta a sărit asupra dresoarei şi a prins-o cu dinţii de ceafă, târând-o prin manej în ţipetele îngrozite ale publicului. Toate încercările personalului din circ, care a sărit imediat în ajutor folosind jeturile de apă ale furtunurilor şi răngile de fier, au fost zadarnice. Când Amur i-a dat drumul victimei, ea îşi dăduse sfârşitul.

Moartea Lidiei Jiga a fost determinată de agresiunea a două animale, dar motivaţiile agresorilor au fost diferite. Leul Ruslan a atacat-o pe Lidia văzând în ea un rival de aceeaşi specie, în timp ce tigrul Amur şi-a declanşat atacul atribuindu-i dresoarei căzute cu faţa la pământ semnificaţia unei prăzi. Ca dovadă că aşa s-au petrecut lucrurile este felul în care cele două animale au efectuat atacul. Ruslan a lovit-o pe Lidia cu laba, în modul în care leii îşi tranşează rivalităţile ierarhice, în timp ce Amur a atacat-o printr-o reacţie tipică de capturare şi ucidere a prăzii”.

Moartea prematură şi cumplită a tinerei şi frumoasei dresoare a produs consternare şi regret, dar şi o avalanşă de interpretări, mai ales pentru că tigrul Amur fusese crescut de Lidia de când era pui în apartamentul ei, abia apoi fusese transferat în menajerie.

Un caz similar a fost relatat de I. C. Butnaru în volumul “Triplu salt mortal” (1972) și o are în centru pe dresoarea Mabel Starck, o americancă celebră la începutul secolului XX, considerată una dintre cele mai curajoare dresoare din lume, care a crescut un tigru cu biberonul, apoi a început să lucreze cu el, cucerind celebritatea.

Mulți experți consideră că aceasta este o greșeală uriașă, pentru că tocmai tigrii (şi leii) crescuţi la mână sunt complet nepotriviți a fi prezentaţi în manej. Motivul este că asimilează omul ca pe un seamăn de-al lor, nu ca pe o ființă ce ar trebui să inspire frica. Într-o seară, în timpul unui spectacol, Mabel a intrat ca de obicei în manej, tigrul a întâmpinat-o ridicându-se pe picioarele dinapoi, intenţionând, probabil, sa se joace cu dresoarea în care el vedea, de fapt, un partener, un alt tigru. Mabel s-a speriat și, necontrolându-se, a lovit animalul peste față. Este posibil ca tigrul, neobișnuit cu ripostele din partea ei, să fi fost surprins și din aceasta cauză să fi interpretat lovitura ca pe un atac. La fel de posibil este ca lovitura dresoarei să fi fost considerată drept o acceptare a provocării la joc, pentru că tigrii tineri se încaieră frecvent între ei.

Deși animalul a ripostat, comportamentul de prădător nu s-a activat, iar Mabel a fost scoasă cu

mare greutate dintre animalele din arenă, ce deveniseră tot mai agitate, şi, după o şedere de câteva luni în spital, s-a vindecat.

Dresoarea a avut noroc, dar nu la fel s-a întâmplat în cazul Lidiei Jiga sau în 1994, când o altă dresoare româncă, Elena Țipa, a murit în arenă, sfâșiată de leii ei, în timpul unui spectacol pe care îl susținea în Kuweit.

“Leul Cezar (botezat după numele soțului artistei) trebuia să execute o săritură de pe un piedestal pe altul, peste capul dresoarei, săritură pe care o făcuse de sute de ori până atunci. De data aceea, numai labele din față au ajuns pe celalalt piedestal, cele din spate doborând-o pe Elena, care a căzut cu fața la pământ. Într-o secundă, leul și-a întors brusc capul și și-a înfipt colții în gâtul dresoarei. Simțind mirosul de sânge, ceilalți doi lei din dresură s-au apropiat de victimă, dar s-au așezat liniștiți lîngă ea. Soțul Elenei, Cezar Țipa, dresor de cai, a intrat în arenă și a încercat să-l gonească pe leul ucigaș spre cușcă. Elena Țipa a fost înmormântată”, relatau ziarele la acel moment, în cimitirul Suleibikyat, aflat într-o suburbie a capitalei kuweitiene. (Evenimentul Zilei, 1994)

Elena a venit pe lume într-o familie de oameni de circ și și-a început cariera la vârsta de 12 ani, ca acrobată, împreună cu sora ei, Aurelia (surorile Salveț). A făcut contorsionism, era numită “femeia de cauciuc”, apoi contorsionism aerian (la trapez), voltaj pe cai, călărie acrobatică. În 1958, a obținut premiul I la Festivalul de circ de la Moscova pentru performanțele deosebite și, după o viață întreagă petrecută în arenă, în 1986 – 1987 a început dresura de lei.

“A avut dreptul să hotărască dacă să scoată dinții și ghearele leilor, dar, pentru că iubea foarte mult animalele sălbatice, a ales să-i lase așa cum i-a creat natura. Atacul leului a fost un accident. Dacă acesta ar fi fost turbat, ar fi rupt-o în bucăți înainte să ajung eu la ea. El a reacționat normal, fiind speriat de căzătură. A fost doar un accident tragic”, spune a soțul artistei la acea vreme.