***

 Ororile prin care au trecut cele 72 de eleve poloneze folosite drept şoareci de laborator de nazişti: erau mutilate şi apoi infectate intenţionat, fără calmante.

 Erau eleve de la un liceu catolic din Polonia. Tabăra celor 72 de prizoniere mutilate într-o serie de experimente menite să testeze tehnici de tortură este unul din cele mai sumbre secrete ale sângerosului regim nazist. Tinerele, mutilate în cadrul unor experimente menite să testeze diverse tehnici de tortură, nu ar fi trebuit să supravieţuiască. De fapt, Heinrich Himmler, unul din cei mai importanţi colaboratori ai lui Hitler, plănuia să le ucidă înainte ca opinia publică să afle despre scopurile în care erau folosite, potrivit publicaţiei britanice „Daily Mail”.   În august 1942, femeile au fost aduse în Ravensbruck, la 80 de kilometri la nord de Berlin, unde au trecut printr-o serie de proceduri chirurgicale. În total, fiecare dintre ele a suferit câte şase operaţii, având oasele rupte, bucăţi de ţesut muscular îndepărtate, membre amputate şi alte intervenţii, toate acestea fiind realizate fără niciun fel de anestezice sau calmante. Rănile lor erau apoi infectate intenţionat, pentru ca doctorii nazişti să poată testa dacă sulfonamida – un soi de penicilină – poate vindeca infecţiile. Mail Naziştii au dat startul acestor experimente monstruoase după ce doctorul personal al lui Himmler, Karl Gebhardt, a dat greş în a-i salva viaţa unui alt ofiţer nazist, Reinhard Heydrich, un apropiat al lui Hitler care a murit din cauza gangrenei cauzate de explozia maşinii în care se afla. Gebhardt a refuzat să folosească sulfonamidă în tratarea rănii lui Heydrich, iar Hitler a crezut că această decizia l-a ucis pe ofiţer. Pentru a contrazice teoria lui Hitler şi pentru a-şi salva propria piele, doctorul a creat o serie de experimente: echipa lui din Ravensbruck mutila prizonierii şi le infecta în mod deliberat rănile pentru a verifica dacă medicamentele cu sulfat vindecă infecţiile. Mai întâi, victimele torturii au fost bărbaţii, însă apoi Gebhardt a trecut la femei, pentru că, spun unii istorici, femeile erau mai sănătoase. Alţii susţin că, de fapt, acestea erau mai docile şi submisive.  Vestea existenţei acestor prizonieri chinuiţi a ajuns în afara Ravensbruckului datorită paznicilor care, din milă, le transmiteau mesaje şi scrisori familiilor victimelor. Chiar şi aşa, tragedia celor 72 de tinere nu a primit atenţia publicului larg din varii motive. În primul rând, pentru că Ravensbruck a fost una din una din ultimele tabere de concentrare închise, aşa că liderii acesteia au avut mai mult timp la dispoziţie pentru a scăpa de documentele incriminatorii, necesare în cazul unui proces. În al doilea rând, după Holocaust, atenţia s-a îndreptat asupra evreilor, catolicii nefiind un subiect de interes. În al treilea rând, victimele torturii lui Gebhardt erau femei fără relaţii şi fără bani.    La sfârşitul războiului, cele 58 de femei care au supravieţuit experimentelor barbare au fost salvate de Crucea Roşie. Cazul lor a ieşit însă la iveală abia în 1958, când Caroline Ferriday, o filantropistă americană a început să le aducă în Statele Unite pentru tratament medical de specialitat e.