joi, 25 iulie 2024

***

 „Măi prunc să știi că înt’o casă bărbatu’i capu’ și femeia’i grumazu’ și cum se mișcă grumazu’ așă să mișcă și capu’”, îmi spunea un unchi.

Atunci am înțeles că bărbații se simt victime pentru că-s conduși de femei.

„În spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică”, aveam să aflu de la domnii din oraș.

Atunci am înțeles că bărbații nu-s, nici pe departe, victime ci doar niște favorizați.

 

Am descoperit o poză cu o statuie (cea atașată ) și care se numește Statuia dublă a lui Mefisto (diavolul) și Margarita.

Bărbatul are pieptul bombat și emană putere.

Femeia este aplecată și emană oboseală.

Este o dovadă perfectă a echilibrului din familie, în care unul dă iar celălalt primește și folosește.

 

Mi-am dat seama că dacă persoana din spatele meu (de fapt de lângă mine) nu ar fi fost cea care să-mi dea energie, aș fi renunțat.

Mi-am dat seama că privind în sus și înainte, către obiective, nu am avut timp să privesc în jos și aproape, ca să văd sacrificiul.

Mi-am dat seama că într-o familie este ca în armată, cineva „sprijină” și cineva este „sprijinit”.

Mi-am dat seama că e nevoie să recunosc cui datorez poziția „trufașă” (asemănătoare bărbatului din sculptură) și să contrabalansez.

 

Sculptura m-a făcut să mă gândesc la faptul că unii dintre noi uităm să întoarcem „darul”.

Credem că dacă „ținem casa” am făcut îndeajuns.

Credem că se cuvine ca doar noi să fim în față.

Uităm că într-o familie fiecare are datoria de a oferi și dreptul de a primi.

 

PS: Am învățat că în viața de familie se cuvine să avem un „echilibru” între mersul înainte al soțului cu sprijinul din spate al soției și viceversa.


NN:Pentru a fi vizibilă, în întreg, statuia este pusă cu spatele la oglinda 



#familie #respect #performanța

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Lidia Jiga și Elena Țipa, cele două dresoare românce care au murit în arenă Lidia Jiga, creatoarea unor numere unice în istoria circului, ș...