***

 🌿🌺

Pe poteca șerpuită străjuită de salcâmi,

Un bunic și o fetiță merg, ținându-se de mâini.

Într-o mână moșul duce a sa coasă istovită,

Cu cealaltă-și ocrotește nepoțica cea iubită.

Merg, se-opresc și iarăși merg povestind de câte-n lună,

Moșul râde, fata-i  spune o poveste cu o zână.

La răscruce se opresc ca să-și odihnească trupul,

Până-acasă mai e mult, tot pe drum i-a prins apusul.

Istovit e bunicuțul. A cosit întreaga zi,

Iar fetița l-a urmat căutând fluturi zglobii

Ori maci roșii, albăstrele, dediței și păpădie.

Flori acuma poartă moșul, mândru foc, la pălărie!

Fata-i mângâie obrajii vlăguiți de anii grei,

Lacrimi multe și sudoare au tot curs în timp  pe ei....

A avut copii bătrânul...mulți. Puțini i-au mai rămas...

Moartea și-a luat tributul...Doamne, câte a mai tras!

Acum fii-s domni cu carte și-s plecați pe la oraș,

Nepoțica asta mică este tot ce i-a rămas...

Ea le umple bătrânețea cu povești și bucurii

Și le astâmpără  dorul lăsat dar, de-ai lor copii.

O privește cu iubire și o mângâie cu drag...

Noaptea se așază-n zare...bunicuța stă pe prag.

Îi așteaptă și zâmbește, ia buchetul cel de flori,

Ce-l întinde nepoțica cu bujori în obrăjori.

Cu-n buchet de flori de câmp și-o nepoțică frumoasă,

Bunicuții de poveste se întorc zâmbind în casă...

Timpu-n urma lor se-nchide...casa –acum n-o mai găsești....

Draga mea copilărie, te-ai ascuns! Pe unde ești?

Ai rămas pe deal cu flori ori prin iarba-abia cosită?

Te-ai ascuns în margarete ori pe-a timpului aripă?

Azi culeg din câmpuri maci, dediței și păpădie,

Tare-aș vrea să pot să pun flori, tataii-n pălărie...

Cu picioarele desculțe calc în  urma lor pierdută.

Le simt sufletele bune mângâind tâmpla-mi căruntă.

Pe poteca șerpuită cu salcâmi cu flori celeste,

Trece-a  mea copilărie cu bunicii din poveste.

___Munteanu Gabriela__