miercuri, 31 iulie 2024

***

 Eminescu n-a existat.


A existat numai o țară frumoasă

La o margine de mare

Unde valurile fac noduri albe.

Ca o barbă nepieptănată de crai.

Și niște ape ca niște copaci curgători

În care luna îsi avea cuibar rotit.


Și, mai ales, au existat niște oameni simpli

Pe care-i chema : Mircea cel Bătrîn,

Ștefan cel Mare,

Sau mai simplu : ciobani și plugari,

Cărora le plăcea să spună

Seara în jurul focului poezii -

"Miorița" și "Luceafărul" și "Scrisoarea a III-a".


Dar fiindcă auzeau mereu

Lătrînd la stîna lor cîinii,

Plecau să se bată cu tătarii

Și cu avarii și cu hunii și cu leșii

Și cu turcii.


În timpul care le ramînea liber

Între două primejdii,

Acești oameni făceau din fluierele lor

Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioșate,

De curgeau doinele la vale

Pe toți munții Moldovei și ai Munteniei

Și ai Țării Bîrsei și ai Țării Vrancei

Și ai altor țări românești.


Au mai existat și niște codri adînci

Și un tînar care vorbea cu ei,

Întrebîndu-i ce se tot leagană fără vînt ?


Acest tînar cu ochi mari,

Cît istoria noastra,

Trecea bătut de gînduri

Din cartea chirilică în cartea vieții,

Tot numărînd plopii luminii, ai dreptății,

ai iubirii,

Care îi ieșeau mereu fără soț.


Au mai existat și niște tei,

Și cei doi îndrăgostiți

Care știau să le troienească toată floarea

Într-un sărut.


Și niște păsări ori niște nouri

Care tot colindau pe deasupra lor

Ca lungi și mișcătoare șesuri.


Si pentru că toate acestea

Trebuiau să poarte un nume,

Un singur nume,

Li s-a  spus

Eminescu.


Marin Sorescu, Trebuiau să poarte un nume

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 8 curiozități despre Steven Spielberg, regizorul care a absolvit facultatea de film la 55 de ani Născut la 18 decembrie 1946, Steven Spielb...