"ÌN ȚARA MEA – de Ion Pribeagu
În țara mea sunt văi și munți și flori,
Și diamante,
Și sunt sticleți atât de mulți în capete savante!
Poeții ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Și crește-atât de mult spanac pe lanurile țării.
În țara mea sunt tei și plopi,
Și zarea-i diafană,
Și-n țara mea jandarmi și popi iau lefuri de pomană;
Și-n țara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.
Din larg de crânguri vin zefiri și tuturor dau veste
Ca-n țara mea sunt trandafiri și fete
Ca-n poveste,
Idile nasc și se desfac subt luminiș de lună,
În țara mea onoarea-i fleac și dragostea
Minciună.
Și-n țara mea sunt mulți părinți ce plâng morminte
Multe
Și pribegesc scrâșniri din dinți
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon și nedreptatea-i lege,
Când guvernanții-s de carton
Și nepăsarea Rege?"
<Ion Pribeagu>
"Balada omului însurat"
Foaie verde ca gulia,
Grea e nene căsnicia.
Fiindcă n-ai un ceas, mai Stroie,
Să respiri și tu în voie.
N-ai o clipă pentru tine,
Ca să spui: - Îmi pare bine !
Să sorbi vinului dulceața
Și să spui: - Frumoasă-i viata !
N-ai tu chinurile tale...
Șapte mii de angarale ?
În politică te sapă,
La birou, rivalii crapă.
În oraș, alt chin te-apasă
Și când vii și tu acasă,
Soața-ntoarce filele
Și-ți mănâncă zilele.
Parcă-i pusă așa-ntr-o doară
Zi și noapte să-ți tot ceară.
Toata vremea, vrei nu vrei,
Să stai la cheremul ei.
Cu o vorbă să te-mpungă,
Cât îi dai, să nu-i ajungă
Și un singur țel să ai,
Ea să ceară, tu să dai.
Nici n-apuci ca să te scoli
Că s-au dus vreo zece poli.
Lapte, pâine, zarzavat...
Și apoi, când te-ai sculat,
Îți pretinde pe-ndelete,
De salată, de cotlete,
Tocatură, foi de vitză,
Carne de purcel, costitză,
Untdelemn, zahar și sare,
Și untură și cicoare,
Și măsline și cafea,
Dar-ar dracii-n ea să dea.
Pătlăgele și ardei,
Dar-ar dracii-n capul ei.
Și faină și cârnați,
Să mă sece la ficați.
Și păstrăvi de la Bothoci,
Să-mi mănânce din borjoci.
Și homari și mandarine,
Ca să crape fierea-n mine.
Și pastrugă din Rusia,
Să m-apuce apoplexia.
Și la masă, Doamne-iartă,
Cum să nu se iște ceartă ?
Când blestemi de la-nceput
Ceasu-n care te-ai născut.
Marinata e sărată,
Tocănița-i afumată,
Ciorba n-are nici un gust,
Carnea-i cu miros de must,
Fripturica parcă-i arsă,
Varza-i râncedă și stoarsă,
Peștele-i cu solzii moi
Și miroase a butoi,
Pipota-i de gelatină
Și miroase-a criolină,
Și un piept și ficățelul
Le-a furat din raft cățelul.
Nici măcar noaptea în somn
N-ai noroc, stimate domn.
Cum să-ți pară viața roză
Când alături e-o batoza ?
Ce-n răstimpuri, d-un capritz
Mai trântește și-un mic partz.
Foaie verde, foaie lată,
Se întâmplă câteodată...
Vii târziu și din senin,
Simte că miroși a vin.
Geaba-ți este tot talentul.
Fă-ți degrabă testamentul,
Că nu-ți iartă
Și te ceartă...
- Tu petreci și nici nu-ți pasă
Și mă ții închisă-n casă.
D-aia am bărbat Ioane,
Numai să-ți prepar jamboane ?
Să-ți cos nasturi la halat
Și să-ți dau dulceața-n pat ?
Mocofan fără rușine
Ce te alegai de mine
Mai flămând decât toti lupii
Să te las să-mi dai un pupi ?
Patru inși m-au vrut soție
Iar eu proasta m-am dat ție !
Ce spunea-i, ca ești titrat ?
Ca ai rude... deputat ?
Cică-i deputat, rahat !
Un pârlit de avocat !
Neam de cioflingar zevzec,
Sor-ta n-a fugit cu-n grec,
Iară văru-tu Ilie
Nu-i ș-acum în pușcărie ?
Ce familie, ce scula...
Așa cap, așa căciulă !
Dacă vii-ntr-o noapte acasă
Și nevasta-ta, duioasă
De pe haina-ți, nu știu cum
Simte-o dâră de parfum...
Se ridică despletită
Și c-o mască găurită
Ce și-a pus-o în obraz
Te întreabă cu necaz:
- Pui de bou cu cap de curcă,
Iar ai fost la o mazurcă ?
Și-mi ridică frăţioare,
Toată casa în picoare.
Pe Lenuța, pe Bibilica,
Pe Tuluca, pe Tibica,
Și pe Iulis de pe vatră
Și pe Hector care latră.
Și să-mi facă viața acră,
Școala și pe mama soacră.
S-amândouă încep Ioane:
- Mi-ai mâncat zestrea, golane !
Arde-te-ar în foc de viu,
Să te-neci în Cișmigiu !
Mi-ai nenorocit copilu`
I-ai făcut praf sexapilu`
Ș-acum vii acasă beat ?
Ești bărbat sau ești rahat ?
Popândău cu cap de linte,
Toți ți-au luat-o înainte !
Ptiu ! Să n-am parte de-atâta,
Nici de tine, nici de măta!
D-aia zic că n-ai mai Stroie,
Clipe să respri în voie,
Că nevasta stă ca scaiu`
Să-ți înveninează traiu`.
Cum deabia deschide ochii,
Cere bani și cere rochii,
Cere sufletu` din tine
Că n-ai timp să spui în fine
Nici la prânz, nici dimineață:
- Fratilor, frumoasă-i viața !
<Ion Pribeagu >
"ODA PROȘTILOR"
Motto:
_Cu prostul care n-are şcoală
Te lupţi puţin şi-ai câştigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală! _
De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna… PROŞTII.
Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare :
„Iubite Doamne, fă-mă… PROST!”
De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii… PROST.
În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de… PROST.
Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe… PROSTIE…
Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de… PROŞTI.
Si-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
Și numai PROŞTII sunt deştepţi."
Gheorghiu-Dej s-a amuzat când a citit în şedinţa Biroului Politic al Partidului. ‘Oda proștilor’ de Pribeagu. Râdeau şi Maurer, şi Drăghici, şi Apostol. Numai Iosif Chişinevschi avea o mutră amară.
„Mă, tu de ce nu râzi?”, l-a întrebat Dej. „E un duşman al ţării, acest Pribeagu”, a răspuns Chişinevschi. „Mă, ce fel de ovrei eşti, când n-ai pic de umor?”, s-a amuzat Dej.
Şi i-a aprobat lui Pribeagu plecarea.
"Necunoscuta care se vindea"
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -
Şi fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioşat
Şi-n cadrul preţului fixat -
Un preţ absurd,
Ridicul
Şi meschin,
Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Şi-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...
Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar şi altora!...
Şi-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel - mai pe nimic -
Căci ea - flămândă veşnic - se grăbea
Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...
Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...
Şi-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Şi s-o ascund sub pat -
Deşi-o iubeam, am renunţat la ea
Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...
Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Şi-a dispărut...
Şi nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut...
Şi totuşi, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Şi-aştepta
O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!...
Dar ce păcat
Că regăsirea ei m-a-ndurerat...
Şi-n loc s-o mai sărut -
Cum aş fi vrut -
Am început să plâng cu-adevărat!...
Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!...
Şi-acum,
Cred c-aţi ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tinereţea mea!..."
<Ion Minulescu >
"Din viață"
Mi-a bătut în poartă Fericirea
intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.
Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.
Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.
Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit."
<Virgil Carianopol>
"Murim și noi"
"Cu fiecare dintre cei
De care moartea ne desparte,
Murim şi noi – lăsând o parte
În fiecare dintre ei ...
Imagini ... gânduri ... doruri ... vise
Adorm în stinsele priviri,
Un cer întreg de amintiri
În pleoapele pe veci închise ..."
<Victor Eftimiu>
Minutul de poezie. ....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu