***

 Unchiul

– Iar s-au terminat lemnele de foc, se plânse Maria soțului ei, cu glas îngrijorat.

– Nu-i bai, mă duc să cer împrumut de la vecinul Grigore, să nu lăsăm copiii să înghețe peste noapte, răspunse Vasile cu hotărâre.

Vasile ieși pe poartă cu capul plecat, plin de mâhnire că nu putea să ofere o viață mai bună familiei sale, care trăia întru credință, cinste și preaomenie. Se îndreptă spre casa lui Grigore, un bărbat cărunt si ganditor, care, deși avea patima alcoolului, era cunoscut pentru generozitatea sa. Grigore se îmbogățise în urma unei moșteniri de la un unchi care sfârșise tragic, după ce își pierduse mințile din pricina unei fapte întunecate.

– Bună seara, Grigore, zise Vasile cu o voce ușor tremurândă. Am venit să te rog, dacă poți să-mi împrumuți niște lemne. E frig la noapte.

– Bine ai venit, Vasile, răspunse Grigore, ridicându-și ochii tulburi de pe paharul de țuică. Ia loc. Lemne găsesc eu pentru copiii tăi, nu-ți face griji.

Vasile își aplecă fruntea în semn de mulțumire și începu să vorbească despre greutățile iernii și despre grija ce-i apăsa inima. Grigore, deși măcinat de propria-i suferință, îi asculta cu atenție. Apoi Vasile schimba brusc orientarea discutiei:

– Grigore, de ce bei atât de mult? Nu e sănătos și știi bine că nu te ajută, întrebă Vasile serios.

Grigore oftă adânc și, cu o privire pierdută, spuse:

– Îl visez pe unchiul meu aproape în fiecare noapte. Îmi arată o pădure și îmi șoptește lucruri pe care nu le pot înțelege. Mă simt urmărit de trecut, și singura alinare o găsesc în băutură.

Vasile rămase tăcut, cuprins de groaza marturisirii, dar recunoscător pentru ajutorul primit.

– Ce s-a întâmplat, Grigore? întrebă Vasile cu voce scăzută, aproape șoptind.

– Unchiul meu, continuă Grigore cu ochii încețoșați de amintiri, a fost un om bun la început, dar patimile l-au înrobit. Într-o noapte neagră, sub influența băuturii, a abuzat de o tânără din sat. Fata, neputând suporta rușinea, s-a spânzurat. Întristat și măcinat de remușcări, unchiul a luat-o razna și, în cele din urmă, și-a luat viața. Moștenirea lui inseamna bani, dar și o povară grea pe suflet.

*

În casă, lemnele sfârâiau în soba ce începuse să încălzească odaia copiilor. În fiecare seară, după ce Maria îi spăla pe rând în copaie, le punea haine curate și îi îndemna la odihnă, sărutându-i pe frunte.

Frații, Gabriel, Ana, Ghiță și Doru, se îmbrățișau înainte de somn și își povesteau pățaniile de la școală sau de la joacă, uitând astfel de ghearele nemiloase ale frigului de la sfârșitul toamnei până departe la revenirea primăverii.

– Azi, la școală, doamna ne-a spus să desenăm ce ne dorim cel mai mult, spuse Gabriel. Eu am desenat o casă mare, cu ferestre luminoase și o grădină plină de flori intr-o padure.

– Și eu am desenat o grădină, dar cu mulți pomi fructiferi, zise Ana. Am pus și un leagăn între doi meri.

– Doru a zis că vrea să fie doctor când o să crească, adăugă Ghiță. Toți am râs, dar doamna ne-a spus că e un vis frumos.

– Mâine la joacă, vreau să ne facem o casă din crengi și frunze, continuă Ana. Să fie locul nostru secret.

– Da, și să punem acolo toate comorile noastre, spuse Gabriel, în timp ce își imagina deja construcția.

Lemnele s-au transformat in jar, iar odaia se umplea de căldură. Afară, frigul lovea fără milă, dar înăuntru, în adăpostul modest, iubirea și poveștile copiilor creau un colț de paradis. Așa își petreceau serile, îmbrățișați, visând și povestind, departe de griji și sărăcie, sub ocrotirea sobei ce raspandea caldura, precum un străjer veghind asupra unui regat de vis.

Ileana

Ileana era o fată cu ochi mari, căprui, cu părul blond, lung până-n cărarea lutului stacojiu. Frumoasa fată broda batiste albe de bumbac în casa ei de la țară, unde locuia cu cei doi părinți și cu o verișoară, orfană de mamă și de tată. Învățase această artă delicată de la o femeie bătrână din sat, care lucrase în tinerețe la casele boierești, deprinzând acolo tainele broderiei fine. Ileana le vindea la târg în schimbul a câtorva parale, uneori chiar pe nimic, căci sărăcia îi îndemna pe mulți să se tocmească aspru pentru fiecare bănuț.

Într-o dimineață, în timp ce razele soarelui pătrundeau timid prin ferestrele mici ale casei, Ileana și mama ei, Silvia, ședeau la masa de lemn masiv, lucrând împreună la broderie.

– Mamă, azi la târg am vândut doar trei batiste, și asta cu greu, spuse Ileana, privindu-și mâinile obosite.

– E greu, draga mea, dar trebuie să continuăm. Fiecare bănuț contează pentru noi, răspunse Silvia cu o voce blândă, dar hotărâtă.

– Știi, mama, uneori mă întreb dacă munca noastră va aduce vreodată mai mult decât câteva parale, oftă Ileana, ridicându-și ochii spre mama ei.

Silvia zâmbi cu înțelegere și îi puse mâna pe umăr.

– Ileana, dragă, munca noastră este prețioasă. Fiecare cusătură pe care o faci, fiecare fir pe care îl înnozi, poartă în el o parte din sufletul tău. De la bătrâna Aurelia am învățat că broderia nu este doar o meserie, ci o artă care poate schimba vieți, chiar dacă nu imediat.

Ileana se opri din lucru și își privi mama cu ochii plini de curiozitate.

– Dar, mamă, cum putem schimba vieți doar cu niște batiste brodate?

Silvia zâmbi din nou și se aplecă spre fiica ei, vorbindu-i cu dragoste și înțelepciune.

– Prin răbdare și prin frumusețea pe care o aduci în lume. O batistă brodată poate părea doar un obiect mărunt, dar pentru cineva poate însemna mult mai mult. Poate aduce bucurie, poate fi un dar de preț, poate lega amintiri.

– Ai dreptate, mamă, răspunse Ileana, simțind o căldură în inima ei. Voi continua să brodez și să vând la târg, oricât de greu ar fi.

– Așa te vreau, fata mea, spuse Silvia, mângâindu-i părul. Și să nu uiți niciodată, fiecare lucru mic pe care îl facem cu dragoste poate avea un impact mare.

– Și poate, într-o zi, vom reuși să strângem suficient bani pentru a ne îmbunătăți viața, adăugă Ileana cu speranță.

– Cu siguranță, răspunse Silvia cu un zâmbet cald. Să avem răbdare și să nu ne pierdem credința.

Și astfel, cele două femei continuau să brodeze, fiecare cusătură devenind o dovadă a perseverenței și a iubirii lor pentru familie.

*

Sărmana copilandră, încă din pântec, i se prevestea o soartă crudă și vitregă din cauza sărăciei extreme în care se născuse. O moașă, chemându-se să o asiste pe Silvia la naștere, observase că Ileana avea cordonul ombilical în jurul gâtului. Moașa, cu voce joasă și gravă, i-a spus mamei că fata va avea o viață grea.

– Silvia, fata ta... are buricul în jurul gâtului, spuse moașa cu grijă, privindu-o pe tânăra mamă.

– Ce înseamnă asta? întrebase Silvia, îngrijorată, strângând mâna moașei.

– Din vechile timpuri se zice că un copil născut astfel va avea o viață plină de greutăți și încercări, răspunse moașa, cu o expresie serioasă pe chip.

– Nu! Nu vreau să cred asta, zise Silvia, lacrimile începând să-i curgă pe obraji. Fetița mea trebuie să fie bine!

– Știu că e greu de auzit, draga mea, dar trebuie să fii puternică, îi spuse moașa, încercând să o consoleze. Viața nu este ușoară, dar cu dragoste și răbdare, vei reuși să-i fii alături și să-i dai puterea de a înfrunta orice necaz.

– Dar cum să trăiesc cu gândul ăsta? Cum să o privesc pe Ileana fără să mă gândesc la ce ai spus? întrebă Silvia, strângând mâna moașei și mai tare.

– Trebuie să crezi în bine, Silvia. Trebuie să o înveți pe Ileana să fie puternică și curajoasă, să se încreadă în ea însăși și să nu se lase doborâtă de greutăți, îi răspunse moașa, cu o voce plină de înțelepciune.

– Promit că voi face tot ce-mi stă în putință să-i fie bine, zise Silvia, hotărâtă, ștergându-și lacrimile. Îi voi da toată dragostea mea și o voi învăța să fie o luptătoare.

– Așa să faci, draga mea. Să o crești cu iubire și cu credință. Viața poate fi grea, dar cu inima deschisă și sufletul curat, veți trece peste toate, spuse moașa, mângâindu-i mâna.

Silvia rămase obsedată de acest gând, îngrijorându-se mereu pentru viitorul fiicei sale. Fiecare pas pe care Ileana îl făcea în viață, fiecare mică dificultate întâlnită, îi amintea de vorbele grave ale moașei. Dar, în același timp, cuvintele acestea o împingeau să fie o mamă și mai devotată, hotărâtă să  lupte împotriva sorții pentru fericirea fetiței sale.