***

 

S-au scurs 131 de ani de la nasterea poetului DEMOSTENE BOTEZ

Demostene Botez s-a născut la 29 iulie 1893 în satul Hulub, din județul Botoșani. 

A fost fiul lui Anghel Botez, preotul satului și al Ecaterinei Botez, născută Chirica, fiică de preot. 

A urmat primele două clase la școala primară în satul natal. Este trimis apoi la școală la Botoșani în 1900, apoi la Iași.

 Studiile liceale le face mai întâi la un liceu particular, iar apoi la Liceul Internat din Iași, pe care îl absolvă în 1912. 

A urmat Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a obținut licența în drept în 1915. 

A început să practice avocatura la Iași, iar din 1934 la București. Până în 1950 a practicat avocatura în paralel cu activitatea literară. După 1950, a lucrat numai în domeniul literaturii și al publicisticii.

A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană „Arhiva". Din 1921, a aderat de cercul de la revista „Viața românească", care i-a publicat o mare parte a creației sale. Debutul editorial a avut loc în 1918, cu volumul de poezii Munții, premiat de Academia Română.

A publicat multă literatura pentru copii și a desfășurat o bogată activitate de traducător[3].

Demostene Botez a fost o perioadă președinte al Uniunii Scriitorilor din România.[4] A fost membru al Partidului Muncitoresc Român.[5]

Demostene Botez este înscris pe baza cererii tatălui, ,,…om sever și închis într-un gând al său… inteligent, și un simț al realității și al vieții”(,,Memorii” D. Botez), în clasa I-a, ultimul din clasă, la Școala Hulub, în luna decembrie 1893, la șase ani și cinci luni , având ca învățător pe D. Lăzărescu. Trimestrul I nu este notat. Promovează primul din cei 9 elevi care au trecut clasa. Înscris în clasa a-II-a, la nr. matricol 60, pag.27 avem posibilitatea de a afla ziua nașterii, 2 iulie 1883, pe care o considerăm ca fiind cea autentică, deși în diferite lucrări de specialitate au fost veghiculate și alte date. Promovează clasa a-II-a tot primul, având înclinație pentru limba română, științe și alte discipline, după cum arată mediile sfârșitului de an școlar, prevestiind a fi un elev dotat, inteligent și silitor, confirmată de o strălucită carieră literară.

Urmează clasa a-III-a la Școala Marchian din Botoșani; clasa a -IV-a la Institutul Particular al profesorului Culian din Iași, după care își continuă studiile la Liceul Internat din Iași, unde va descoperi pentru tot restul vieții, înclinații asupra viitoarei activități literare de poet și prozator, ,,…un fel de epocă preliterară, cum o definește poetul, fără finalitate: temele școlii elementare de poezie”(,,Scrieri” D. Botez). Coleg cu frații Păstorel și Ionel Teodoreanu, de care va lega o mare prietenie, îi cunoaște pe străluciții profesori Garabet Ibrăileanu și Calistrat Hogaș.

După terminarea studiilor de drept în 1915 și a mobilizării din primul război mondial, se dedică avocaturii, dar care nu-i dădea satisfacția împlinirii, de aceea își găsește refugiu și liniștea în literatură. Primele poezii le publică în 1911 în revista ,,Arhiva” din Iași, prima ediție a revistei ,,Flacăra”, scoasă de C. Banu, ,,Convorbiri literare”, după care începe colaborarea permanentă la ,,Viața românească”. Din 1913 publică în ziarul ieșean ,,Opinia”, cronici la romanele franțuzești. Viața îi pare ca o cursă reciprocă, ,,…ca o vânătoare în care nu poți descifra care este vânătorul și care este victima, căci virtual fiecare poate să fie în mod egal și una și alta.”

Garabet Ibrăileanu, nașul literar al tânărului avocat, i-a prefațat placheta de debut editorial, ,,Munții” în 1918, o broșură cu șase poezii, inspirate din ,,…tragedia sufletului și a geografiei țării noastre…jalea străbunilor”, apărute în ziarul ,,Momentul”, datorită tensiunii patriotice a prevederii păcii de la Buftea. Cu aceste poezii a primit premiul literar al Academiei Române pe baza referatului lui Duiuliu Zamfirescu.

„Nu am învățat poezia de la Mallarme sau de la Baudlaire, afirmă Demostene Botez, „ ea a izvorât din mijlocul țăranilor, din filozofia vieții moldovenești, de la Molocea, de la Tizu, de la Grădinaru din satul Hulub, pe care zadarnic îi veți căuta prin encicloprdiile literare” .

În 1920 tipărește primul volum de versuri, ,,Floarea Pământului”la Editura ,,Viața românească „ din Iași.

Pendulând între întuneric și lumină, depresie și bucurie, tristețe provincială, egocentrism și evadare, la remarca mentorului său, Garabet Ibrăileanu, Demostene Botez, realizează ,,… ieșirea din el însuși”:

,,Vers smuls din mine, eu te vreau bătut,

ca ritmul unui puls de om în mers,

ca viața însăși clocotind în mers,

ca pasul vremii care s-a născut” (Arta poetică)

Scrie poezii, ,,…esența din sufletul și ființa mea” nuvele, publicistică la mai multe ziare și reviste ale vremii, fiind primit cu simpatie de Tudor Arghezi și Teodorescu Braniște.

Copilăria și vacanțele și le-a petrecut în satul natal Hulub, locul ce-i va marca veșnicia, ,,…am fost tot timpul elevul țăranului din satul meu natal, al căror chipuri supte și cătrănite le purtam în ochi”.

După pierderea tatălui, printr-o întâmplare stupidă, cursul vieții tînărului Demostene se va schimba: ,,N-am mai putut ține casa părintească… S-a înstrăinat astfel și cuibul copilăriei, esența vieții mele”.

Vacanțele și le petrece la mănăstiri, în excursii în țară, în Deltă sau în jurul Bucureștiului, însoțit de Sadoveanu sau colindând ținuturile dintre M. Nordului, M. Baltică până în Egipt.

,,…Sunt ca un puf de păpădie

Pe care-l poartă veșnic vântul

…Pământul nu mă mai cunoaște

Nici țarina nu mă mai știe” (Deznădejde)

În ultimul sfert de veac al activității sale, a scris literatură pentru copii, cu un bogat conținut educativ, ce se răsfrânge ,,ca-n apa lacului poeziile acestui veac”:

,,Și-am învățat așa din grâu din pom,

Și care-i rost-u lume a fiecărui,

Și știu acum că rostul tău de om

E să te-mparți la oameni să te dărui”

(Poem pedagogic)

Activitatea literară a lui Demostene Botez cuprinde:

Volume de versuri: ,,Munții”(1918), , Floare pământului”(1920), ,,Povestea omului”(1924), ,,Zilele vieții”(1927), ,, Cuvinte de dincolo”(1934), ,,Povestea greierului” ,,Lanterna magică”, ,,Floarea soarelui,” ,,Carnet”, ,,Oglinzi”etc.

Nuvele: ,,Roman perpetuu”, ,,Dumnezeu”, ,,De dincolo”, ,, Obsesia”, ,,Domnul Leon”, ,,Tramvaiul de noapte” etc.

Romane: ,,Ghiocul”, ,,Înălțarea la cer”, ,,Bucuria tinereții”, Oameni de lut” etc.

Jurnale: ,,În căutarea mea”, ,,Curcubeu peste Dunăre” etc.

Activitatea publicistică de peste șase decenii a lui Demostene Botez cuprinde trei etape.

1911-1913, colaborarea la ,,Arhiva”, ,,Viața românească”, ,,Convorbiri literare”, ,,Teatrul”, ,,Flacăra”, ,,Cronica” ,,Momentul”, ,,Facla” etc.;

În perioada interbelică, Demostene Botez a avut o activitate prolifică, numele său fiind întâlnit mai în toate publicațiile vremii: ,,Însemnări literare”, ,,Viața românească”, ,,Dreptatea”, ,,Lumea”, ,,Adevărul literar și artistic”, ,,Reporter”, ,,Convorbiri literare”, ,,Adevărul”,,,Clopotul”, ,,Cuvântul liber” etc.șe regăsesc în volumul, ,,Comedia umană” publicat în 1940 la Editura SOCEL.

După cel De-Al Doilea Război Mondial colaborează la ,,Scânteia”, ,,România literară”, ,,Luceafărul”, ,,Viața românească” ( al cărui director este din 1964, și până în martie 1973, data morții sale), ,,Gazeta literară”, ,,Iașul literar”, ,,Tânărul scriitor”, ,,Gazeta”, ,,Contemporanul”, ,,Convorbiri literare”, ,,Cronica” etc.

Scrie două volume de memorii; ultimul apare postum.

Pentru activitatea literară apreciată de contemporani, din 1963 devine Membru corespodent al Academiei Române, iar în anii 1964-1965 este ales Președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Cu ocazia împlinirea a 75 de ani este sărbătorit în 1968 de Academia Română. Mai revine pe locurile natale, mult îndrăgite pentru a se reculege la mormântul tatălui său, de lângă biserica pe care ctitorit-o (15 iulie 1889-21 mai 1891) și pentru a vedea satul, casa și a sta de vorbă cu localnicii.

Retoric poetul se întreabă: Ce-am făcut? Și ce-am lăsat clipei viitoare?

,,Eu n-am sădit în preajmă-mi nici un pom,

nici glia strămoșească n-am arat,

dar mi-am plinit destinul meu de om,

dacă-ntr-un an, cândva, îndepărtat

pe urma s-a mai găsi un tom

în care veacul acesta l-am cântat”

Poeziile, ca oricare artă, corespund unei epoci, spune autorul, ,,… așa se și explică faptul că unii poeți sunt dați uitării, un timp și apoi revin pe primul plan, de parcă de nici n-ar fi fost cunoscuți până atunci”

Casa în care s-a născut și a copilărit Demostene Botez, ,,…situată pe o muchie de deal, cu o vedere largă peste Valea Jijiei, de-a lungul cursului ei și de cealaltă parte, până la încălcirea neagră a unei păduri pe culmea din față” se păstrează și astăzi; a fost cumpărată de preotul Hrușcă, acesta vânzând-o unei familii din sat. Grajdul și foișorul din livadă, în care Anghel Botez găsea un loc de reculegere, au dispărut cu timpul.

La 3 iulie 1983, o comisie din Iași, formată din oameni de cultură, în frunte cu reputatul profesor Constantin Ciopraga a venit la Hulub pentru a evoca în fața sătenilor care l-au cunoscut, personalitatea concetățanului lor și a fixa o placă comemorativă pe casa în care s-a născut Demostene Botez.

Publicist

A desfășurat activitate ziaristică la Cronica, Arena și Momentul.

Scriitor

Volume publicate antum:[7]

Munții, 1918

Floarea pământului, 1920

Povestea omului, 1923

Zilele vieții, 1927

Ghiocul (roman),1931

Cuvinte de dincolo, 1934

Inălțarea la cer, (roman), 1937

Obsesia, 1946

Oameni de lut, (roman), 1947

Floarea soarelui (versuri), Editura de Stat pentru literatură și artă, 1953

De azi și de demult, 1955

Versuri alese , Editura de Stat pentru literatură și artă, 1955

Oameni în lumină, (versuri), 1956

Picu și Gheorghiță, 1956

Bucuria tinerții (roman), Editura Tineretului, 1957

Prin ani (versuri scrise intre anii 1945-1957), Editura de Stat pentru literatură și artă, 1958

Lanterna magică, 1959

Scriitor, carte, cititor (critică și istorie literară) Editura: Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii, 1961

Carnet (Versuri), 1961

Poezii Editura Tineretului, 1961

Hoinăreli prin natură, 1961, 1965, 1972

Sfredeluș, 1962

Noaptea luminată (Nuvele și povestiri), Editura pentru literatură, 1962

Prin U.R.S.S, Colecția În jurul lumii, Editura Tineretului, 1962

Amintiri despre oameni și religie, Editura Științifică, 1963

Șantier, 1964

Der Bauplatz (Șantier), traducere germană de Franz Johannes Bulhardt, Editura Tineretului, 1963

Epitunk (Șantier), traducere maghiară, 1963

Oglinzi (versuri), Editura pentru literatură, 1963

Document (nuvele), Editura Tineretului, 1964

Povestea greierului, 1964

Legszebb - versei, (versuri) Editura Ifjusagi Konyvkiado, 1964

Însemnările lui Andrei Chirică, (povestiri), Editura Tineretului, 1964

Chipuri și măști, (Articole. Note de călătorie), Editura pentru literatură, 1965

Povestea greierului, 1965

În fața timpului, 1967

Aproape de pământ (Versuri), Editura pentru literatură, 1968

Oameni de lut (roman), Editura pentru Literatură, 1968

Fapte diverse, Editura pentru literatură, 1969

Povestea Mărgicăi, 1970

Memorii, vol. 1, Editura Minerva, 1970

Memorii, vol. 2, Editura Minerva, 1970

Na greu' pământului(poezii), Editura Cartea Românească, 1970

Scrieri, Editura Minerva, 1971

Patria și oamenii ei (versuri), Editura Eminescu, 1972

Patriei, 1972

Ghiocul; Înălțarea la cer, 1973

Obsesia; Oameni de lut, 1973

Tramvaiul de noapte, (nuvele), Editura Cartea Românească, 1973

Traducător

Gustave Flaubert, Doamna Bovary : (moravuri de provincie), traducere Demostene Botez, 1) RAO clasic, 1995; 2) Grupul Editorial Art, 2006, ISBN 973-7678-19-2

Decorații

Ordinul Muncii cl. I (1963)[8]

titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”[9]

medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”[9]