***

 Pe 30 iulie 2019 a incetat din viata, la 76 de ani, bolnava fiind de cancer pulmonar, Florina Cercel.

S-a născut la Piatra Neamţ, a debutat la Galaţi, a jucat timp de  şapte ani pe scena teatrului din Timişoara, pentru ca mai apoi destinul să o aducă la Bucureşti, la Teatrul Naţional. În 40 de ani de carieră a interpretat peste 100 de roluri, în teatru şi film,

Florina Cercel -  o actriţă cu un talent şi o energie debordanta, un destin uluitor, din care n-au lipsit suferinţa, războiul, dragostea… şi mai ales puterea de a merge întotdeauna mai departe, cu eleganţă, credinţă şi înţelepciune.

„Am renunţat să mă lupt cu timpul. Îl accept şi-l accept ca pe timpul meu, şi nu e deloc greu să mă-ntorc în trecut tocmai pentru că .am trăit frumos, cu tot răul care mi s-a întâmplat de-a lungul vieţii. Parcă e mai important frumosul care mi s-a întâmplat cu toţi oamenii mai puţin omenoşi cu mine, tot mi se pare că cel mai adesea am întâlnit oameni buni şi oameni frumoşi”, spune actriţa.

Scena a fost şi este viaţa ei. Acolo şi-a purtat peste ani bucuriile, speranţele şi amintirile. S-a născut în vreme de război şi a simţit încă de mică teama şi gustul amar al nedreptăţilor: „Parcă îmi aduc aminte că simţeam îngrijorarea mamei mele, a tatălui meu, a surorii mele mai mari. Începuse foametea. Au urmat nişte ani îngrozitori nu numai pentru noi, pentru toată România. Sărăcia a fost îngrozitoare. Iar mult mai târziu am înţeles că de fapt era o prigoană politică. Tata era militar, era extraordinar de frumos şi mama a fost frumoasă, amândoi părinţii mei au fost tare frumoşi şi parcă mi-aduc aminte ceva ciudat că tot timpul, toată lumea spunea „să fugim să fugim că vin ruşii. Am această amintire care acum pare hazlie dar atunci mama mă lua în braţe şi simţeam aşa o căldură şi o protecţie extraordinară”.

După cel de-al Doilea Război Mondial, familia Florinei Cercel a trecut prin clipe cumplite. Sora actriţei, o fetiţă pe atunci, a scris pe o foaie „Nu-l vrem conducător pe Stalin”. Întâmplarea, aparent neînsemnată, a dus la arestarea tatălui său, fost subofiţer şi membru în Garda Regală.

După o condamnare de 4 ani şi o lună, părintele artistei s-a întors acasă după un an şi jumătate, în a treia zi de Paşte.

Pentru Florina Cercel necazurile şi nedreptăţile din copilărie au ajutat-o să devină mai puternică. Şi mai ales, au învăţat-o să preţuiască fiecare clipă şi să dăruiască iubire: Eu am fost îndrăgostită de foarte multe ori. Şi-acuma mă-ndrăgostesc te miri când, aşa, dintr-odată. Mă-ndrăgostesc de oameni, normal. Dar de iubit, ca femeie am iubit de câteva ori. Profund, serios, total, până la capăt. Am fost iubită”.

Florina Cercel şi-a întâlnit jumătatea la Timişoara, s-a îndrăgostit de medicul Perian Ioan Liviu. După şapte ani de iubire desăvârşită, actriţa a trecut printr-o tragedie care a marcat-o. Avea numai 28 de ani.

„Prima mea căsătorie a fost iubirea cea mai completă, cea mai profundă, cea mai totală, şi prin întâlnire, şi prin despărţire pentru că, ştii, e foarte complicat să te gândeşti că prima ta iubire moare odată cu fiinţa pe care o iubeşti. A fost greu. Bărbatul meu a murit în braţele mele”, îşi aminteşte actriţa.

Teatrul a ajutat-o să treacă peste orice lovitură a destinului. Pe scenă şi-a găsit împlinirea sufletească. A fost aplaudată, apreciată şi premiată pentru interpretarea extraordinară a Vassei Jeleznova de Maxim Gorki, rolul vieţii ei. Dincolo de succesul scenei însă, frumuseţea a fost, mereu, mai degrabă o povară.

Profesionalismul, seriozitatea şi talentul au însoţit-o pe parcursul întregii cariere, împărţind scena cu unii dintre cei mai mari actori ai teatrului românesc: „Am avut colegi foarte talentaţi. Caramitru, Tomoroveanu, Seciu, Mihuţ, Mandache, Costel Constantin, vorbesc de cei care încă trăim pentru că alături de noi au existat Ovidiu Iuliu Moldovan, of Doamne, foarte mulţi colegi de-ai mei au plecat dincolo”.

În teatru, pasiunea, dăruirea şi nobleţea sufletului sunt esenţiale. Florina Cercel le-a învăţat de la marea regizoare Marietta Sadova, cea pe care a admirat-o şi a preţuit-o cu toată inima.

O viaţă împlinită de magia teatrului, căruia i se dedică de peste 40 de ani, cu o forţă şi o nobleţe extraordinare: „Nimic nu e veşnic, nici sentimentele, gândurile pot fi mai cuprinzătoare decât sentimentele la un moment dat. Eu am fost iubită de familia mea, sunt iubită de sora mea, sunt iubită de câţiva prieteni excepţionali pe care-i am, pe care-i iubesc. În general, iubesc oamenii, în general iubesc viaţa, în general empatizez cu oamenii şi cu suferinţa umană, o-nţeleg, o accept, lupt cu ea, în măsur a-n care pot."