***

 Mireasa nenuntită

În zare, deasupra pădurii Somova, zburau în aer fulgi metalici ce lăsau dâre de praf asemenea pașilor de strigoi. 

Pașii strigoilor sunt învăluiți în mister și neliniște, trezind fiori pe șira spinării celor care le simt prezența. Fiecare pas al strigoiului este aproape imperceptibil, asemenea unei adieri reci ce trece pe lângă tine fără să o vezi. Cu toate acestea, pământul sub călcâiele lor pare să absoarbă toată căldura, lăsând în urmă o dâră întunecată și stearpă, ca o rană.

Când strigoii își fac apariția, aerul se schimbă, devine greu și apăsător. Pașii lor nu sunt zgomotoși, ci mai degrabă par să se strecoare prin spațiu, evitând sunetele naturale ale nopții. Uneori, ai putea auzi un ușor freamăt, ca un șoaptă îndepărtată sau ca frunzele care se mișcă sub o atingere nevăzută.

Pe măsură ce strigoiul înaintează, lasă în urma sa praf negru, ca un semn al trecerii lui prin lume. Acest praf, asemenea cenușii, plutește o vreme în aer înainte de a se așeza pe pământ, marcând drumul pe care l-a parcurs, absorbind lumina din jur, făcând totul să pară mai întunecat și mai sumbru.

Strigoii nu lasă urme fizice obișnuite; pașii lor sunt simbolici, lăsând o amprentă invizibilă în sufletul celor care îi întâlnesc. O întâlnire cu pașii unui strigoi este o experiență ce rămâne adânc întipărită în mintea și inima celor care o trăiesc, un amestec de teamă și fascinație față de necunoscut. 

Sunt cuvinte pe care cineva parcă i le citea lui Gabriel, care asculta cu interes.

O băltoacă fermecată, cu apă de un cafeniu strălucitor, atrăgea stoluri de corbi cu aripi acoperite de un penaj gros. Aceasta se arăta în văzduhul de deasupra poienilor unde ierburile ruginii și florile mari își unduiau petalele în aburul vântului.

Într-un luminiș ce părea fantastic, unde lumina se filtra prin coroanele copacilor, într-un dans de umbre și sclipiri, o casă părăsită era înconjurată de mușchi și licheni, creând un tablou de poveste. 

Zburătoarea ținea un coif cu pene albe în palme, iar lângă ea, vulturul uriaș, aparent înfometat, croncănea zgomotos, tulburând liniștea profundă a pădurii. 

În pădure, acesta avea abilitatea de a se transforma, dacă dorea, într-un bărbat seducător. Avea părul negru, lung și strălucitor, căzând în valuri pe umerii săi puternici. Ochii lui, de un verde pătrunzător, emanau o lumină misterioasă și captivantă. Fața sa era bine definită, cu trăsături ascuțite și o maxilar ferm. Buzele pline și perfect conturate ascundeau un zâmbet enigmatic. Pielea sa bronzată, întinsă pe un corp sculptat și musculos, îi conferea un aer de forță și eleganță. Oricine îl vedea era instantaneu atras de prezența sa magnetică și de carisma naturală. 

Casa, din lemn de stejar, avea un pridvor în față, pe peretele căruia atârna un felinar plin de pânze de păianjen, stins. 

Gabriel știa în vis că odinioară fusese locuința unui vânător, dispărut misterios în adâncul pădurii, lăsând în urmă doar amintiri și legende.

Razele matinale ale soarelui, de culoare roșie-maronie nemaiîntâlnită, luminau intens și pătrundeau profund printre crăpăturile din lemn ale coridorului, dezvăluind urme de putreziciune și uscăciune. 

În fața casei stranii, doi copaci îmbrățișați, cu frunze și plante cu flori agățătoare ce răspândeau un parfum de pădure, se aplecau unul către altul, ca doi frați gemeni. Scările casei, umede și vechi, aveau bucăți de lemn desprinse din cuie, ruinate de ploile necruțătoare care au afectat lemnul, făcându-l să se desprindă și să cadă pe covorul de frunze.

– Eu cred ca aici a purtat vântul Perla Tămăduitoare. Trebuie să intrăm să o căutăm, îi propuse femeia zburătoare, protectoarea pădurii, însoțitorului ei, cu o voce convingătoare.

– Posibil, dar trebuie să fim pregătiți, răspunse vulturul, bătând ușor din aripi. Conform informațiilor de la adunarea generală a tuturor păsărilor cerului, văzute și nevăzute, aceasta a fost prinsă în ziua nuntirii de voalul zeiței de foc. Zeița, stăpâna elementului foc, s-a căsătorit cu stăpânul apelor, și astfel, puterile lor s-au întrepătruns, creând un loc unde iubirea și tragedia coexistă.

– Atunci, nu avem de ales. Trebuie să găsim portalul prin care ajungem la voal şi cred eu că este în casa părăsită, continuă femeia zburătoare, privindu-l cu hotărâre.

– Da, portalul care ne va conduce direct în lumea zeiței de foc, adăugă vulturul, plimbându-și aripa dreaptă prin fața ciocului său lung și coroiat. Este singura noastră șansă să recuperăm perla.

– Să nu mai pierdem timpul, haide să intrăm, spuse femeia zburătoare, pornind spre casa înconjurată de mușchi și licheni.

Perla vindecătoare, strălucind cu o lumină magică, avea puterea de a vindeca toate bolile cunoscute și necunoscute vreodată, oferind speranță și alinare celor care o atingeau.

Cei doi parteneri pătrund în casa abandonată cu pași ușori, trecând printr-un hol pe pereții căruia erau prinse capete și piei tăbăcite, de animale sălbatice, și coarne vânate, împreună cu ulcioare de ceramică. 

În sala nunților se afla un dulap din lemn masiv, decorat cu cristale și sculpturi florale. Pe diferite umerașe, erau atârnate rochii de mireasă încorsetate, cu mânecă lungă sau fără mâneci, dintr-un material de in topit, de culoare alb murdar ori bej deschis. Minunatele rochii erau lungi, iar capătul de jos era încărcat cu o țesătură fină, lucrată manual, reprezentând stele sau floricele. Erau încolăcite cumva pe lutul încăperii. 

Pe o canapea veche, de două locuri, cu spătarul din lemn vopsit în ecru, era trântită o rochie ștearsă și fină.

Două candelabre valoroase, cu mai multe brațe, atârnau de tavanul cu varul scorojit ca doi luceferi apuși.

Becurile erau crăpate ori sparte, iar prin crăpături se observau aripile unor insecte mici de diferite culori și forme. 

O oglindă înrămată cu flori mari de lotus era așezată în fața a două ferestre înalte, prin geamul cărora adia lumina zorilor de zi.

– Ce este cu toate aceste rochii de mireasă? întrebă zburătoarea, cercetându-le cu ochii ei de smarald.

– Totul se leagă de legenda fetei nenuntite, îi răspunse vulturul. Aceasta și-a găsit sfârșitul tragic în pădure. 

Cei doi parteneri pătrund în camera principală, unde o fantasmă a unei mirese îmbracă una dintre rochii, apoi se prăbușește la pământ, însoțită de un scâncet de copil și strigătul ascuțit al unei cucuvele. Sunetul straniu și neliniștitor al cucuvelei amplifica atmosfera misterioasă și sumbră a locului.

Ei au ajuns la concluzia că doar un băiat cu suflet curat, unul care a fost inițiat în tainele luptei cu răul, ar putea găsi perla pentru că ei erau mult prea încărcați cu răul pe care îl curățau de secole din pădure.

Gabriel, trezit brusc din vis, realiză că femeia zburătoare era protectoarea pădurii Somova. Sub influența visului, simți o legătură profundă cu această entitate ciudată și cu vulturul, partenerul ei. Își dădu seama că visul său avea o semnificație adâncă, un mesaj ascuns care trebuia descifrat pentru a înțelege și a proteja tainele pădurii  și ale legendei fetei nenuntite.