***

 81 ani de la nașterea poetului Adrian Păunescu.

Odihna veșnică să-i fie marelui poet!

Ce noapte linistitã la Vaslui

si totusi, cea mai mare dintre toate,

asa cum poate însãsi mama nu-i

este aceastã sfântã bunãtate.

Au moldovenii bunãtatea lor

cu care au stiut sã intre-n tarã,

cu ea se nasc, precum cu ea si mor

si nimenea cu ei nu se comparã.

Ei, hãituiti de-atâtea-mpãrãtii,

ce norii lumii îi cresteau cu tuiul,

visau cãtre-a lui Stefan sfântã zi

când neamul nostru si-a gãsit Vasluiul.

Se vor mai naste vânãtori vicleni

sã speculeze dragoste si milã.

dar tara va rãmâne-n moldoveni

ascunsã într-o cosmicã prãsilã.

Ce noapte linistitã la Vaslui

când frate geamãn stã spre frate geamãn

si între ei nimic palpabil nu-i

decât o bunãtate fãrã seamãn

O bunãtate fãrã de folos,

o bunãtate fãrã de prihanã,

Moldova are sufletul frumos,

ca pruncul ce s-ar naste dintr-o ranã.

Nu e un simplu strigãt din tumult

ci e o bucurie ce existã,

o bunãtate biruind mai mult

decât o rãutate anticristã.

Luminile s-au stins pe la feresti

si însusi întunericul uneste,

ca un bilant al soartei omenesti

moldoveneste cu moldoveneste!

Si-mi pare cã în noapte mai apar

nori verzi si mari si vinetii pe tarã

ca surogatul unui vechi cosmar,

ca un acces de crizã biliarã.

Si iarãsi cred cã suntem slabi si mici

si numai codrii pot sã ne ajute,

dar vai sunt moldovenii mei aici,

cu sufletele vesnic nevândute.

Ei sunt într-un Vaslui linistitor

cu pruncii lor ce freamãtã-n neveste,

gãtiti oricând a deveni popor

si-a da dovadã cã Moldova este.

Dar mai cu seamã mi-a fost dat sã vãd

ceva cu mult mai tare decât toate,

mai tare ca o moarte si-un prãpãd,

aceastã infinitã bunãtate.

Si dacã pe pãmânt s-ar risipi

atâtea calitãti care-ncotrova

ea, bunãtatea  ar veni-ntr-o zi

ca s-o numim definitiv Moldova

Adrian Păunescu